Povestea mea e putin cam lunga. Am aflat ca sunt gravida la 23 de ani in urma unui tratament cu hormoni pentru ca aveam niste probleme. Cu un an inainte pierdusem o sarcina oprita din evolutie si imi doream din suflet un copil, sa simt ca nu traiesc degeaba.

Cand in sfarsit reusisem iar doctorul imi confirmase sarcina, am fost cea mai fericita. Cele noua luni au trecut imediat, am avut o sarcina usoara cu greturile de inceput in rest totul a fost super, sa nu uit ca am avut diabet pe timpul sarcinii care a fost descoperit la 6 luni printr-o analiza provocata, care e absolut normala aici.

In fine, am facut insulina injectabila, acasa eu singura si imi masuram inainte si dupa fiecare masa zaharul din sange. Nu am facut exceptie cu nimic, am mancat ce am poftit si cat am vrut. Ei bine, m-am inregistrat la spital cu 4 saptamani inainte de termen si am ajuns la concluzia ca nasterea prin cezariana era cea mai buna optiune datorita problemelor mele cu bazinul si coloana. Bebe era sanatos totul era bine.

Am fost programata sa nasc pe 20 Martie, dimineata. M-am internat pe 19 Martie dupa-masa, mi-au fost luate analize, montata branula pe mana pentru a doua zi, mi-a fost administrata o pastila pentru acidul gastric inainte de culcare.

Ei bine, in noaptea aceea ma luasera dureri din ca in ce mai intense, nu imi trecea prin cap ca ar fi contractii pentru ca eram in saptamana 38. La 2 noaptea am apasat butonul asistentelor, a venit una foarte draguta (am uitat sa spun ca personalul a fost exceptional fara repros, spitalul impecabil, camera mai frumoasa ca la hotel) .... asa.... a venit asistenta, i-am spus ca ma dor burta si spatele, mi-a dat un Iprofen de 400 mg insa durerile erau tot mai intense.

Intre timp eu vorbeam cu sora mea pe internet si ii povesteam de dureri. Spitalul se afla la 2 stradute de noi. La ora 4 dimineata eu deja nu mai rezistam, ma plimbam prin salon, de stat in pat nu putea fi vorba, parca ma musca cand ma asezam.

Cand m-am dus la baie am observat ca sangeram, asta m-a bagat in panica. Am apelat din nou asistenta si i-am explicat ce e cu mine, iar ea m-a trimis in sala de nasteri ca acolo ma asteapta o alta asistenta care se va ocupa de mine. I-am trimis repede mesaj surorii mele sa o anunt.

Am fost controlata de ginecologul care era de garda si intr-adevar eu aveam contractii si eram dilatata 3 cm. Mi-a adus un aparat ca o gentuta cu o injectie si legat la branula, mi-a oprit contractiile si nu ma mai durea nimic in urmatoarele 10 minute. Am fost dusa intr-o alta sala de nastere pe pat si asteptam sa imi curga medicamentul.

A ajuns si sora mea la mine, caci pe ea am luat-o ca ingrijitor si cea care asista la nastere, caci sotul nu se simtea in stare, ii era prea mila sa ma vada chinuindu-ma. La ora 7 dimineata am fost dusa spre sala de operatie, unde am fost pregatita. Si sora mea intr-o alta camera era pregatita steril sa poata sa ma insoteasca.

Eu eram foarte agitata din cauza medicamentului administrat simteam ca imi sare inima din mine la propriu. Si o frica extraordinara, tremuram ca varga, incontrolabil.

Mi s-a facut anestezia epidurala si usor usor simteam cum amortesc de la brau in jos. Am fost ajutata sa ma asez pe spate moment in care mi-a venit sa vars. Atunci m-am speriat si mai rau, imi faceam idei ca am sa mor ca nu o sa mai ies vie din acea sala. Doctorii vorbeau foarte frumos. Anestezistul a stat in permanenta langa mine si imi vorbea ca e totul normal si sa incerc sa ma linistesc.

Am reusit sa vars, asa din pozitie culcata. Asistentele, doua la numar m-au curatat si imi tot puneau comprese pe frunte. Eu eram in extaz, tremuram si simteam inima ca explodeaza. A intrat si sora mea la capul meu, probabil si ea s-a speriat de mine, ma tot intreba ce e cu mine iar eu nu spuneam decat "mi-e frica, mi-e frica ". Am simtit tot, si bisturiul cand l-a plimbat pe piele, tot.

Nu am simtit durere deloc, dar pur si simplu ma speria tot. Cat m-am agitat eu acolo crezand ca inca nu sunt taiata, si repetand ca mi-e frica, de ce simt ca ma atinge, am auzit plansetul baietelului meu, ceea ce m-a lasat fara grai. Mi-a fost adus la capatai si a fost minunat, ce miros, ce piele ..... Doamne! Asistenta a luat copilul la curatat, sora mea i-a taiat cordonul ombilical si i-a fost dat ei, impreuna au fost dusi inapoi in sala de nasteri unde urma sa ma astepte.

Eu in continuare eram speriata, panicata, probabil si tensiunea era mare. Moment in care anestezistul de langa mine mi-a administrat o injectie cu un lichid ca laptele, de aici nu imi mai amintesc nimic. Fusesem adormita. Decat ca am fost mutata dintr-un pat in altul si dusa in sala de nasterii.

Nu vedeam bine, eram ametita. ... ma mir si acum ca am vorbit cu ei in germana cand eu eram psihic terminata. Ii tot intrebam ce s-a intamplat cu mine, nu imi aduc aminte ce mi s-a spus. Am fost dusa cu patul in sala unde ma astepta sora mea cu bebele, si eu o intrebam ce s-a intamplat, de ce a durat atat de mult, era ora 11.

Ea vorbea cu mine, eu eram pe alta planeta. Mi-a pus baiatul pe piept si incercam sa il vad dar nu reuseam deloc. Vedeam in ceata, alt motiv de panica pentru mine. I-am speriat pe toti membrii familiei. A venit si sotul meu la mine era foarte incantat si totusi ingrijorat din cauza mea.

Asa am dezvoltat si un inceput de depresie. Cu toate ca sotul statea cu noi de dimineata pana seara, venea si sora si cumnatul meu la mine, au venit si prieteni, si soacra, efectiv cu totii, iar eu nu suportam sa fiu vizitata decat de familie.

Cand trebuia sa plece sotul eu plangeam intruna, vroiam acasa, ma simteam coplesita de toate. Ma linisteam cand luam copilul in brate, ma durea operatia, m-am ridicat din pat imediat dupa ce am simtit ca pot sa misc picioarele. Cand am plecat acasa am plans intr-una. M-au lasat toti sa ma descarc. Plangeam si in dus si cand mergeam, plangeam, plangeam. Dar acum nu imi pot explica de ce. Stiu ca am fost foarte panicata.

Sotul mi-a fost alaturi si incerca mereu sa ma imbarbateze. Sora mea a stat langa noi si mi-a dat ragaz sa ma odihnesc. Statea ea cu copilul ca sa dorm eu. Ma trezea doar sa ma mulg si sa las lapte copilului care nu sugea la piept. Inainte sa nasc nu credeam in depresia post natala. Uite ca ma lovise pe mine. Am fost traumatizata de durere.

Nu stiu daca as mai trece prin asta cu toate ca nu as lasa baiatul singur, ar fi bine inca un frate sau o sora, dar nu stiu. In ceea ce priveste spitalul si modul in care am fost tratata cu toate ca am fost o straina nu am ce sa comentez. Doar cuvinte de lauda. A fost extraordinar. Imi schimbau lenjeria in fiecare dimineata, curatenia era cuvantul de baza.

Am fost consultata in fiecare zi. Venea mereu la mine sa ma intrebe daca am nevoie de ceva fara sa ii apelez eu. M-au ajutat cu alaptatul cu toate ca nu s-a putut. Nu am ce sa spun.

Eu am fost foarte speriata si nu am reusit sa ma controlez, nu am putut sa imi tin in frau frica. Aceasta e povestea mea. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ingerasul meu superb.

(Elena, Germania)




Daca va place acest articol urmariti-ne si pe FACEBOOK!
povesteste cum ai nascut cadou 700x200 edi integral margini
Specialistii raspund gratuit intrebarilor dvs!

Newsletter