Anca Rotaru, mamica si redactor la MiculRinocer.ro: „Faptul ca sunt mama ma ajuta sa empatizez mult mai bine cu alti parinti, supusi acelorasi provocari.”

A ramas pentru prima oara insarcinata in timpul studiilor pentru Doctorat si credea ca va urma o cariera didactica. Cand si-a sustinut teza finala, se bucura deja de a doua sarcina si colabora cu un website pentru parinti. Acest lucru a determinat-o sa descopere placerea scrisului dar si avantajele de a lucra ca „freelancer” de acasa, fara un program fix.

Totusi, Anca Rotaru recunoaste ca fara sotul sau, un partener implicat, nu ar fi reusit sa obtina echilibrul perfect intre activitatea profesionala si sarcinile casnice.

Cum arata cariera ta profesionala atunci cand ai aflat despre prima sarcina? Cum ai resimtit evenimentul in raport cu activitatea profesionala?

Anca: Cand am ramas insarcinata cu primul copil eram in anul 2 de Scoala Doctorala. Sarcina era una dorita, incercam deja de cateva luni, ba ne faceam emotii de ce bebelusul nostru se lasa atat de mult asteptat. Ca sa fiu sincera, eram putin debusolata cu privire la ceea ce avea sa urmeze in viata mea dupa finalizarea studiilor, ma indreptam, mai mult din inertie decat din convingere, catre o cariera didactica in invatamantul superior.

Ca sa fiu pe deplin sincera, am avut ceva emotii legate de suprapunerea sarcinii peste doctorat; nu stiam nici cum va reactiona profesorul meu coordonator – a reactionat superb – nici ce avea sa insemne asta din punct de vedere legal, dar lucrurile s-au asezat bine, exceptand faptul ca nu am avut dreptul, pe vremea aia, la indemnizatie pe perioada de concediu de ingrijire a copilului.

Cat de diferita a fost situatia la a doua sarcina?

Anca: La a doua sarcina lucrurile au fost diferite si nu prea, in sensul ca eram gravida in luna a opta de sarcina la data sustinerii tezei. Colaboram deja cu un website dedicat sarcinii si cresterii copilului, chiar daca era vorba de un venit foarte limitat, iar legislatia se modificase intre timp, astfel ca am avut dreptul sa primesc indemnizatia minima.
Diferentele mari au fost la mine, in ceea ce priveste atitudinea mea fata de sarcina in general si fata de nasterea si ingrijirea celui de-al doilea copil.

Am fost incomparabil mai relaxata de data aceasta, desi lucrurile erau mai nesigure decat oricand: in Universitate era clar ca nu voi ramane si practic nu aveam nici un fel de proiect realist pentru viitor.

Cum au fost cele doua nasteri? Unde ai nascut si cat de multumita ai fost de conditii?

Anca: Ambele nasteri au fost prin cezariana, in Maternitatea Cuza Voda din Iasi. In 2009 cand am nascut prima oara nu am avut absolut nimic de reprosat, in afara faptului ca intimitatea lauzelor nu prea era respectata. Am stat intr-o camera individuala, in sistem rooming in, cu baie comuna pentru doua persoane.

Toate asistentele erau instruite sa insiste sa punem bebelusii la san cat mai mult, chiar daca, o data la 3 ore, primeam in canita cu lingurita, cate 30 ml de lapte praf. Avand in vedere ca fusese o cezariana la rece, iar fiica-mea era mancacioasa, pe mine m-au ajutat aceste portii suplimentare. Am venit acasa si am alaptat exclusiv fara probleme, pana la 1 an si 5 luni.

La a doua nastere, in acelasi spital, cu acelasi medic, maternitatea era in renovare, iar intreaga activitate se desfasura intr-un corp vechi de cladire, unde nu era organizat inca, sistemul rooming in. Am avut parte de alaptare la program, la 3 ore, cu pauza la ora 3 dimineata, cand eram incurajate sa ne odihnim noi, mamele.

De data aceasta a trebuit sa lupt putin; cezariana fusese facuta la cald, aveam lapte din belsug, si de cate ori mergeam la alaptat fiica-mea – am doua fetite – dormea satula si incantata. Abia dupa ce am protestat si am insistat ca fie sa fiu chemata cand plange, fie sa o lase sa planga pana la urmatorul supt, lucrurile s-au reglat, asistentele de la Neonatologie au devenit mai maleabile si lucrurile au mers bine.

In ceea ce priveste conditiile de care am beneficiat noi ca mame, cu siguranta a doua oara nu a fost asemanator unui spital privat, dar pentru mine nu prea a contat: mereu am fost setata sa plecam bine din spital, eu si copiii, si sa avem parte de asistenta medicala optima in caz de Doamne fereste, iar la vremea aia cel putin, Cuza Voda era singura maternitate care imi putea garanta asta.

Colaborarea cu MiculRinocer.ro a inceput in 2018. Cum ai descrie acest proiect si cui se adreseaza el?

Anca: Unul dintre lucrurile care m-a atras de la bun inceput la acest proiect a fost acela ca ne-am propus sa fim putin altfel decat celelalte site-uri de profil de pe piata. Articolele noastre isi propun sa informeze si sa educe mamicile; multe dintre ele au tenta stiintifica si indica sursele din care ne-am documentat, in publicatii de specialitate; altele abordeaza informatii legate de psihologia familiei si a copilului.

Am incercat mereu sa ne adresam unui public cat mai larg si sa nu ii uitam nici pe tatici, adeseori trecuti cu vederea, dar din ce in ce mai implicati, de fapt, in viata familiei, lucru care ne bucura enorm. Avand in vedere formarea mea anterioara, cel mai mare risc atunci cand redactez un articol este sa imi fie greu sa ma desprind de limbajul de specialitate ca sa il transpun in limbaj popular, sa il explic in asa fel incat informatia sa devina accesibila oricarui cititor. MiculRinocer.ro este si va ramane un proiect de suflet si in continua crestere, cu ajutorul cititorilor, al caror feedback pe mine, cel putin, ma bucura enorm.

In ce consta activitatea ta la MiculRinocer.ro?

Anca: Ca orice alt proiect, MiculRinocer.ro este o munca de echipa. Eu sunt responsabila de documentare si de redactarea efectiva a articolelor pe care le vedeti pe site. Este o munca ce implica un nivel ridicat de responsabilitate; multi parinti folosesc internetul ca unica sursa de documentare si e foarte important pentru mine sa le pun la dispozitie informatii actualizate, bazate pe cele mai recente studii, sfaturi din partea specialistilor mereu in pas cu cele mai noi recomandari ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii si a altor organizatii de profil.

Cat de mult crezi ca a contat in activitatea ta profesionala faptul ca esti mamica?

Anca: Cu siguranta a avut un rol foarte important; nu imi imaginez ca acest job sa fie facut de o persoana care nu este parinte, pentru simplul fapt ca nu ai cum sa intelegi provocarile cu care se confrunta o mama bolnava de ingrijorare la prima raceala a bebelusului sau, sau un tata mort de oboseala, care doarme in medie 4 ore in fiecare noapte.

Se spune ca, pentru a intelege pe cineva, trebuie sa „mergi o mila in pantofii sai”; faptul ca sunt mama ma ajuta sa empatizez mult mai bine cu alti parinti, supusi acelorasi provocari.

Cum imbini timpul alocat proiectului MiculRinocer.ro cu timpul alocat familiei? Copiii sunt la varste la care au nevoie de multa atentie si timp.

Anca: De fapt, cariera mea de Content Writer a pornit tocmai de la nevoia de a petrece mai mult timp alaturi de familie. Fetita mea cea mica a suferit, pana pe la 4 ani, de alergie la proteinele laptelui de vaca, astfel ca nu am putut sa o duc in colectivitate si sa o stiu in siguranta. Dintotdeauna imi placea sa scriu, dar am muncit in directia unei cariere ca freelancer tocmai din nevoia de a lucra de acasa, sau de a avea un program „in oglinda” cu sotul meu.

MiculRinocer.ro este un proiect ideal pentru mine: pot lucra oricand vreau, de oriunde vreau, cat timp am o conexiune la internet, pe care e foarte simplu sa o obtii azi cam oriunde.

Iar incepand din Septembrie, programul meu a devenit mult mai organizat, caci a inceput si fetita mea cea mica scoala, e in clasa pregatitoare, asa ca am dimineata 4 ore doar ale mele – lucru de care nu am avut parte pana de curand. Pentru mine ca persoana si pentru noi ca familie, a fost si este solutia ideala.

Care sunt atuurile/secretele echilibrului pe care l-ai obtinut?

Anca: E o intrebare la care mi-e greu sa raspund. Mi-a placut dintotdeauna sa scriu si mi-a placut sa am mereu un anumit grad de libertate, astfel ca un job pe baza de taskuri, nu de program fix, este ideal pentru mine.

Cu siguranta background-ul meu in cercetare m-a ajutat pentru activitatea de documentare. Imi place ceea ce fac, si asta se vede si in rezultatul muncii mele, si in usurinta cu care o desfasor.

Nu pot, insa, sa minimizez rolul pe care l-a jucat familia mea in toata aceasta poveste. Mereu am cautat sa raspund nevoii copiilor si sa ii pun pe primul loc, dar am alaturi de mine si un partener implicat, care a contribuit major la acest echilibru la care am ajuns, cu care impart mereu toate sarcinile casnice si tot ceea ce tine de copii.

Ganditi-va ca pana anul acesta, cand amandoua fiicele mele merg la scoala, eu am lucrat in permanenta de acasa, cu macar unul dintre copii in casa, permanent, caci mezina mea nu a frecventat gradinita.

Mi-ar fi fost foarte greu sa livrez calitate, din punct de vedere profesional, daca nu m-ar fi ajutat, ocupandu-se de fete atunci cand era acasa.

Ce sfat ai pentru viitoarele si proaspetele mamici, din experienta ta?

Anca: Primul si cel mai important sfat pe care il dau oricarei mame este: iubeste-te! Ai grija de tine! Daca tu esti bine, si copilul va fi bine, langa tine. Nu e nevoie sa fii perfecta, e suficient sa faci lucrurile cat de bine poti, si rezultatul va fi unul excelent.

Data publicarii: Vineri 29 Noiembrie, 2019

Categorie: Mamici de cariera

Articole Similare