MotherKit
itsy bitsy asculta live
crese si gradinite
Sfatul Spe4
Ma numesc Nicoleta, am 32 de ani si am nascut la Spitalul Giulesti in plina pandemie. Am avut o sarcina normala insa si cu ceva emotii din cauza unor contractii care au aparut inca din a doua luna si au tinut pana la sfarsit. In ciuda acestora, bebe a ramas cumintel acolo si suntem recunoscatori lui Dumnezeu ca a venit cu bine in aceasta lume.

La ultimele ecografii si controale doctorita care mi-a urmarit sarcina imi tot spunea ca bebe era din ce in ce mai mare...Ajunsese la 3400 grame cu doua saptamani inainte de termen. Si pentru ca eram foarte ingusta in bazin, doctorita nu m-a incurajat deloc sa incerc o nastere naturala. Asa ca am decis de comun acord sa nasc prin cezariana. Pe mine nu m-a speriat deloc acest lucru atata timp cat un medic mi-a recomandat asta si era cel mai bine pentru mine si bebe. Si asa a fost... acum 10 zile s-a nascut baietelul meu scump si dulce, Gabriel.

Emotiile au fost mari, iar cele 5 ore de asteptare din momentul internarii pana cand a venit bebe mi s-au parut ca nu se mai termina. Operatia a decurs bine, am stat peste noapte la Reanimare deoarece am fost operata la 7 seara. Dimineata tot la ora 7 a venit o doamna voinica la mine si mi-a spus pe un ton aproape militaresc dar nu neaparat deranjant: "haide!!" M-a tinut de o mana ca sa ma pot ridica si m-a rugat sa ma pun pe scaunul rulant care era la cativa pasi de mine. Asta a fost singurul ajutor din spital.

De atunci am fost doar eu cu mine si nu am mai depins de nimeni. Trebuia sa merg singura pe picioarele mele. Am ajuns in salon si dupa vreo ora a venit o asistenta sa ne tina o mica "sedinta". Daca nu va ridicati din pat faceti hematoane si alte complicatii (nu mai tin minte) si puteti sa si muriti! Nu e de joaca!M-a speriat bine de tot asa ca dupa vreo 2 sau 3 ore mi-am luat inima in dinti si din cateva miscari m-am ridicat si am reusit sa ajung la baie. A fost hopul cel mare... de atunci am inceput sa ma plimb prin salon si la ora 12 am mers la bebe!!

Cand mi l-a pus in brate am uitat ca sunt operata... cu greu am reusit sa imi stapanesc lacrimile... pentru ca daca as fi inceput sa plang nu m-as mai fi oprit curand... am incercat sa il strig pe nume pentru prima oara dar nu am putut... eram blocata de emotie... de fericire... nu aveam glas il tineam in brate si nu imi venea sa cred ce traiesc!

Alaptarea se facea din 3 in 3 ore, asa ca uitam de fiecare data de dureri sau alte griji si cand ne vedeam copilasii parca reinviam. Am stat 3 zile in spital deoarece eu ma recuperam ok iar lui bebe i-au iesit analizele bine.

Echipa din sala de operatii a fost de nota 10, in frunte cu medicul anestezist. Asistentele au fost relativ ok... spre finalul spitalizarii ne-am dat seama si noi ca daca avem nevoie de ceva, trebuia sa cerem ( un calmant, o camasa noua sau orice altceva). Altfel, ele nu treceau pe la noi decat dimineata si seara pentru tratament si toaleta. Mancarea a fost buna... asa ca pentru lauze si mai ales speciala pentru cele care au nascut prin cezariana.

Asistentele de la Neonatologie nu erau prea implicate, doar daca le-am fi cerut ajutorul ar fi venit sa ne ajute sa atasam corect copiii la san.

Spitalul este foarte curat, la internare se face testul Covid care este gratuit. Este un spital sigur dupa parerea mea. In sala de alaptare regulile erau foarte riguroase si se tineau cu sfintenie. Nimeni nu intra pana nu se spala la usa cu apa si sapun si apoi ne dezinfectam. Masca se purta corect, aveam boneta si halat special de alaptare care se purta doar la contactul cu bebelușii.

Recomand acest spital, timpul nu mi s-a parut ca a trecut greu, am luat fiecare etapa si fiecare zi cu provocarile ei pentru o proaspata mamica.

Ii multumim lui Dumnezeu pentru felul cum au decurs lucrurile, ca bebe este sanatos și, in ciuda circumstantelor din aceste zile, noi suntem bine, acasa, sanatosi si am pornit deja impreuna pe un drum lung, greu dar frumos si plin de satisfactii! Le dorim si noi tuturor mamicilor nasteri usoare si multa sanatate lor si bebelusilor lor!

(Nicoleta, Bucuresti)

Nota redactiei: Ne rezervam dreptul de a actiona in instanta orice persoana si/sau entitate care incalca in orice mod prevederile de mai jos.
Nu suntem de acord cu preluarea, copierea, reproducerea, publicarea, transmiterea, vanzarea, distributia partiala, integrala sau modificata a continutului acestui site sau a oricarei parti a acestuia efectuate in alte scopuri decat cel personal, cu urmatoarele exceptii:
- este permisa reproducerea (pe site-uri noncomerciale, forumuri, articole din presa, stiri sau alte materiale de presa etc.) unor fragmente din articolele publicate in limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informatiilor preluate cu link, sub urmatoarea forma: (Sursa: AmNascutAcolo.ro - www.amnascutacolo.ro)


Daca va place acest articol urmariti-ne si pe FACEBOOK!
Banner povesteste
Andrei si pietricica
Specialistii raspund gratuit intrebarilor dvs!