Naștere cezariană la Spitalul Universitar București – Mai 2026 Dr. Natalia Turcan

Drumul către minunea mea!

Unele povești nu încep cu bucurie, ci cu o durere care îți schimbă complet felul în care privești viața. În 2023 am trecut prin cea mai grea experiență a mea: o sarcină pierdută la 24 de săptămâni.

A fost un moment care m-a oprit din tot ce credeam că știu despre speranță, despre viitor și despre mine.

Sarcina respectivă a fost supravegheată la Spitalul Clinic Filantropia, însă fără investigații amănunțite și fără o monitorizare detaliată, cu cerclaj pe un col scurtat și deschis și cu o mare traumă și durere fizică.

Pe parcursul ei am primit indicații de administrare doar de acid folic și atât. Analizele și restul controalelor au fost mult prea puține pentru situația în care urma să ajung (spun asta acum, când știu ce înseamnă o monitorizare atentă), iar în final am primit diagnosticul de insuficiență (incompetență) cervicală, fiind exclusă orice altă cauză posibilă. Un diagnostic greu, care a venit odată cu pierderea sarcinii. Greu, pentru că știam ce avea să mă aștepte pe viitor.

După acel moment, am rămas cu multe întrebări, printre care și cea mai grea: „Oare nu o să pot niciodată?”, și cu nevoia de a înțelege dacă lucrurile ar fi putut fi altfel. Pentru o viitoare sarcină mi s-a recomandat un cerclaj profilactic, o indicație transmisă în același moment în care mi se oferea doar posibilitatea de întrerupere a sarcinii, într-un mod pe care l-am simțit lipsit de empatie și exact când aveam nevoie, mai mult ca oricând, de sprijin și claritate medicală.

În aceleași momente culminante am căutat un spital care să ofere o șansă bebelușului, fie ea și inexistentă în final.

Ulterior pierderii, a fost necesar să mă adun și să găsesc un medic bun și, pentru că am simțit siguranță acolo, dar nu aveam un medic stabil, am ales-o pe doamna Dr. Natalia Turcan dintr-o listă de medici ai Spitalului Universitar, mai mult dintr-un instinct pe care atunci nu îl puteam explica. Ulterior, am început să caut păreri despre dumneaei și am găsit numeroase recomandări și experiențe pozitive în mediul online, lucruri care mi-au întărit încrederea că am făcut alegerea potrivită.

Cu pași extrem de timizi și cu ajutorul ei, am luat-o de la capăt cu toate evaluările medicale detaliate. În urma acestora s-a conturat și o altă posibilă explicație, existând suspiciunea că pierderea ar fi putut fi cauzată de o infecție netratată la timp, care a dus la insuficiență cervicală și, implicit, la pierderea sarcinii.

În locul unei intervenții standard, am primit răbdare, explicații și o abordare atent personalizată.

În iulie anul trecut am primit acordul dânsei pentru o viitoare sarcină, cu grija și încrederea că, de data asta, va fi diferit.

Și a fost!

Așa am ajuns, în septembrie, din nou la dânsa cu testul pozitiv, un moment de bucurie, dar și de teamă enormă pentru ceea ce urma.

Doamna doctor a decis să nu urmăm automat ideea de cerclaj preventiv (o intervenție terifiantă psihic și fizic pentru mine, din cauza experienței din trecut), ci să mergem pe o monitorizare foarte strictă și pe un tratament adaptat constant în funcție de evoluție.

Această a doua sarcină a fost trăită diferit. A fost o combinație de teamă, speranță și încredere, care s-a construit în timp. Am urmat un tratament de susținere a sarcinii atent, iar pe tot parcursul celor nouă luni am fost încurajată constant că vom ajunge la final. La fiecare control eram întrebată cu grijă dacă mai pot, iar acest lucru nu era doar o evaluare medicală, ci și o formă de protecție. Practic, doamna doctor nu m-a ajutat să susțin doar sarcina, ci și psihicul meu.

Un lucru foarte important pentru mine a fost faptul că am fost încurajată să vin la control ori de câte ori mă simțeam nesigură în privința unui lucru sau pur și simplu aveam nevoie de o confirmare că suntem bine. Nu exista teama că „exagerez”, ci, dimpotrivă, eram primită cu înțelegere și liniștită de fiecare dată.

Nu m-am considerat niciodată doar un caz medical, ci o poveste în care s-au investit timp, devotament și suflet. Sprijinul constant al doamnei doctor, multitudinea mesajelor scrise, răspunsurile rapide ale dânsei și disponibilitatea de a-mi face programări de urgență în unele momente au făcut diferența în fiecare etapă a drumului meu.

În final, după acest parcurs plin de emoții, am născut prin cezariană pe 22 mai 2026, la Spitalul Universitar de Urgență București. Întreaga echipă din sala de operație a fost excepțională. Au contat toți, fiecare având rolul lui, dar pentru mine „tot” a însemnat faptul că doctorița mea înger era acolo cu mine, că nu ar fi putut să ni se întâmple ceva rău în prezența ei și că trupul meu și viața ce urma să vină pe lume erau pe cele mai bune mâini. Mi-a vorbit și m-a încurajat din momentul în care m-a preluat și până mi-am văzut puiul, dar și după aceea, inclusiv în prezent.

Recuperarea a fost rapidă și ușoară. La 6 săptămâni după cezariană, operația este doar o linie fină, categoric foarte atent lucrată.

Astăzi, când îmi țin copilul în brațe, știu că drumul a fost greu, dar și că a fost posibil datorită grijii, răbdării și susținerii primite la timp.

În semn de recunoștință, am ales ca micuța să îi poarte numele, astfel încât să rămână mereu o amintire vie a tot ceea ce a făcut pentru ca povestea noastră să existe.

Acum nu mai privesc doar pierderea, ci și miracolul: o viață nouă, venită după multă teamă, dar și după multă speranță și încredere recâștigată. Totul datorită unei singure persoane, pe care îmi place să o numesc „femeia cu suflet rar” și pe care aș alege-o de o mie de ori să îmi fie alături atât mie, cât și copiilor mei.

Dragi viitoare mămici,

Am scris povestea mea pentru ca și alte femei să citească și să aleagă cu cea mai mare încredere.

Aveți încredere în intuiția voastră și căutați mereu sprijin medical corect și empatic. Nu renunțați la întrebări, la controale și la a cere explicații până când simțiți că sunteți cu adevărat înțelese și în siguranță.