Nastere Cezariana Ponderas Aprilie 2026 Dr. Corina Gorgoi

Bună tuturor!

Pe mine m-au ajutat foarte mult postările de genul acesta și m-am gândit că poate nu sunt singura. Aș vrea să povestesc experiența pe care am avut-o eu cu nașterea prin cezariană programată la Ponderas.

Menționez că nu voi oferi nume pentru tot personalul, pentru că nu le-am reținut sau nu s-au prezentat.

O altă mențiune: nu este prima mea experiență la Ponderas. În 2019 am făcut acolo GS și totul a fost în regulă.

Medicul care mi-a urmărit sarcina și cu care am născut a fost doamna Dr. Gorgoi Corina, căreia nu am ce să-i reproșez. Fiecare control, fiecare conversație, fiecare interacțiune etc. au fost excelente. O recomand și aș alege-o la fel de o sută de ori.

În sala de operație a fost și Dr. Jebrini Diana, foarte drăguță și ea, alături de tot personalul din sală, de fapt (doamna doctor anestezist, al cărei nume nu am reușit, din nefericire, să-l rețin, și toate asistentele de acolo, care m-au liniștit enorm).

Am avut cezariana programată în data de 8 aprilie, la ora 9:30. M-am prezentat la biroul de internări cu două ore înainte, așa cum mi s-a spus. Mi s-a făcut internarea și am fost preluată de o asistentă în rezerva mea. Soțul a rămas pe hol, urmând să asiste la naștere.

Am optat pentru o rezervă single, însă am fost internată într-o rezervă dublă, deoarece nu mai erau disponibile camere single. Totuși, am rămas singură pe toată durata internării. Nu am nimic de comentat referitor la condițiile din cameră. Totul a fost în regulă și nu am avut nevoie de nimic.

În cameră am făcut dușul cu betadină, apoi asistenta m-a pus la CTG, mi-a montat branula și am așteptat. Lucrurile deja începeau să se îndrepte într-o direcție neplăcută, când asistenta se întreba încontinuu: „Cum bag eu asta aici…?”. Exact ce aveam nevoie să aud.

Aceeași doamnă asistentă nu reușea să găsească bătăile inimii bebelușului la aparat și, în câteva secunde, m-am trezit într-o mare agitație. Vorbeau între ele că trebuie să coborâm urgent în sala de operație, însă nimeni nu îmi spunea nimic, ci doar mă panica.

Am ajuns în preoperator, unde era și doamna doctor. O altă asistentă m-a pus din nou la CTG, a găsit în câteva secunde pulsul bebelușului și totul era, de fapt, în regulă.

Trecem peste.

Din acel moment, pregătirea pentru operație și operația în sine au decurs perfect, iar ulterior am fost dusă la ATI.

La ATI am avut ceva probleme cu cateterul. Asta nu a fost vina nimănui. A trebuit scos, deoarece piciorul stâng nu își revenea deloc din amorțeală. Din această cauză am rămas la ATI mai mult decât trebuia. La ora 19:00 eram încă acolo și mi s-a spus că urma să fie scos. Între timp s-a schimbat tura asistentelor.

Am rămas acolo până în jurul orei 22:00. Nu am idee de ce noua asistentă nu l-a scos mai repede, deși până să apară ea mi se spusese că asta urma să se întâmple și apoi să merg în salon.

Eram obosită, nervoasă și frustrată că eram încă acolo. Am început să plâng, iar reacția dumneaei a fost: „Asta ce are de plâns?”.

În jurul orei 22:00 am ajuns în salon și l-am putut vedea puțin pe bebe.

Aici am început să am ceva probleme cu perfuzia. Nu curgea absolut deloc, evident că asta venea la pachet cu niște dureri în urma operației. Sunam, asistenta venea, ridica din umeri și pleca. Sunam din nou, venea și era deja deranjată de apelurile mele. A spus că ea chiar nu știe ce să îi facă. Într-un final, problema s-a rezolvat.

A doua zi de dimineață m-au ridicat pentru prima dată să merg. La scurt timp mi l-au adus pe bebe, lucru pe care, desigur, îl așteptam cu nerăbdare. Totuși, nu vedeam cum mă pot ocupa de el atât de repede, fără niciun ajutor.

A rămas cu mine, iar asistentele de la neonatologie ar fi trebuit să îi aducă laptele. Și am sunat… și am sunat… „Vine imediat colega…” 30 de minute… 40… o oră… sun iar… „Vine imediat colega, îl puneți la sân până atunci.”

L-am pus. Evident că am eșuat teribil. Habar nu aveam ce fac. Aveam nevoie de ajutor, iar, fiind într-o maternitate, mă așteptam să îl primesc.

Problemele cu laptele au continuat și în zilele următoare. Mereu întârziau sau, ca în dimineața externării, nu mai apăreau deloc.

Au fost foarte multe momente în care aș fi avut nevoie ca bebelușul să fie luat pentru scurt timp. Sunam, dar nu venea nimeni.

În ultima seară m-am hotărât să îl țin pe bebe peste noapte. Mă descurcasem deja în zilele anterioare, pentru că nu avusesem de ales. Acest lucru nu s-a mai întâmplat deoarece a avut nevoie de fototerapie.

A venit o asistentă să îl ia pentru cântărire. După ceva timp s-a întors și am întrebat câte kilograme are.

Răspunsul a fost: „Nu știu, că nu mi-am notat. 🤪”

Regret că am ales Ponderas. Regret că am plătit pentru incompetență, pentru că s-a nimerit să nasc în perioada Paștelui. Pentru mine acest lucru este irelevant. Eu tot am plătit, nu am primit nicio reducere de Paște. 🙂

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Joi 16 Iulie, 2026

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Bucuresti | Dr. Corina Gorgoi | Dr. Diana Jebrini | Ponderas Academic Hospital | Regina Maria Ponderas

Articole Similare