Nastere Cezariana Regina Maria Baneasa Noiembrie 2022 Dr. Sammouh Kaiss
Am nascut pe data de 26.11.2022 cu domnul Dr. Sammouh Kaiss la Regina Maria Baneasa. Nasterea a fost prematura si a avut loc la 32 de saptamani. Totul s-a intamplat atat de repede incat nu am avut timp sa realizam sau sa simtim nimic.
In dimineata zilei de 26 am mers la urgenta cu sangerare minora, mi-a fost verificat colul, care se scurtase la 1.2 cm de la 3.2 doar intr-o saptamana. A fost o sarcina complicata cu contractii de la 20 si ceva de saptamani care nu cedau la nici un fel de medicatie. Mi s-a propus internarea pentru monitorizare peste noapte, lucru cu care am fost de acord. Insa nici nu am apucat sa ma schimb in camasa ca mi s-au rupt membranele.
Am sunat asistentele si pe medicul meu, si toata lumea a venit sa vada ce s-a intamplat, pentru ca teoretic mai puteam sta undeva la o saptamana sau 10 zile. Au inceput contractiile din ce in ce mai puternice si am intrat in operatie.
Lucrurile s-au complicat pe parcurs. Dintr-o cezariana relativ simpla am ajuns la o cezariana ce a durat o ora si jumatate din cauza problemelor descoperite atunci cand am fost deschisa.
Bebe a respirat singur din prima, multimita injectiilor cu betametazona recomandate de medic in saptamana 27 si 31. Am avut incredere absoluta in medicul meu si am facut tot ce mi-a recomandat.
Medicii au facut tot posibilul sa imi salveze uterul care devenise poros si era aproape imposibil sa fie cusut pentru ca oriunde incercau se rupea si sangera, insa multumita unor medici minunati si implicati uterul meu a fost salvat pana la urma.
Am stat aproape 2 zile la terapie intensiva din cauza ca am pierdut mult sange. Am fost vizitata constant de medici, asistente si rezident pentru a vedea cum evolueaza problema cu uterul.
Bebelusul meu a fost ingrijit exemplar timp de 26 de zile cat a stat la terapie intensiva. Am avut parte de multa empatie si incurajari din partea cadrelor medicale pentru ca eram cu moralul la pamant. Sa imi vad bebelusul atat de mic la incubator a fost crunt. Numai o mama stie ce inseamna sa-ti vezi bebelusul neputincios printr-un geam si sa nu poti face nimic… Lucruri bune se intampla atunci cand esti inconjurat de medici buni si empatici. Evolutia bebelusului a fost una pozitiva de la zi la zi.
Eu m-am externat dupa 3 zile dar mergeam zilnic sa il vizitam si sa ii duc lapte matern. Am fost incurajata sa aduc laptele matern pentru ca il ajuta foarte mult pe bebe. De asemenea am fost surpinsa sa aflu ca de fapt se incurajeaza alaptarea foarte mult desi pe net citisem contrariul.
Dupa externarea bebelusului l-am inscris in programul ,,follow up pe prematuri,, din cadrul Regina Maria unde este monitorizat periodic si ne sunt programate analize si controale din timp. Din cand in cand sunt sunata pentru a verifica evolutia bebelusului acasa si daca totul este in regula, lucru de admirat de altfel.
Daca ar fi sa mai nasc inca o data as alege tot Regina Maria si tot medicul meu.
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Joi 23 Martie, 2023
Categorie: Nașterea prin Cezariană
Etichete: Bucuresti | Dr. Kaiss Sammouh | Regina Maria Baneasa
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina