Nastere gemelara prin operatie cezariana la Maternitatea Bucur, cu doamna doctor Liana Ples
Cand credeam ca soarta imi e potrivnica si nu voi fi niciodata sotie si mama, viata mea s-a schimbat la 180 de grade. Am facut testul de sarcina destul de tarziu, crezand ca stresul e cauza intarzierii menstruatiei. Dupa ce testul a fost pozitiv, m-am programat la ecografie.
Prima ecografie a fost pe 3 iulie 2015. Aveam deja 9 saptamani. In momentul in care medicul m-a intrebat: „De ce ati venit atat de tarziu?” m-am speriat. Varsta inaintata era un factor care ma speria. „Este vreo problema?” am intrebat. „Nu as spune problema! Sunt doi. Aveti gemeni!” si medicul a intors monitorul.
Ca biolog, am putut descifra imaginea. Doi embrioni in placente separate. Totul a decurs foarte bine. Nu greturi, nu pofte, nu stari de rau. In luna a 5-a am lesinat la metrou si am descoperit ca am o anemie foarte severa. Am inceput tratamentul cu fier. Nimeni nu credea ca o femeie de 48 de kg va duce la termen o sarcina gemelara.
Am nascut la Maternitatea BUCUR, cu medic conferentiar doctor LIANA PLES. Am fost programata pe data de 26 ianuarie la cezariana. Mi s-a spus sa vin la 7.30. Bagajele pregatite. Psihicul bun. Prietena sofer pregatita cu GPS-ul. Noaptea la orele 24 mi s-au rupt membranele. Am amanat plecarea la maternitate pana la 3.30 dimineata. La 4 am fost internata.
Medicul de garda era rezidenta care era mana a doua a doamnei doctor Ples. Mi-a spus: „Chiar ma gandeam ca se va intampla ceva! O sun imediat pe doamna doctor!”
Mi s-au facut analizele necesare si am semnat toate hartiile cerute. La 6.45 a venit doamna doctor PLES pregatita si cu zambetul pe buze: „Nu au mai avut rabdare!”
Anestezistul glumet mi-a spus ca sunt slaba si ca nu am burta de gemeni. La 7.28 s-a nascut baietelul Horia Ioanid si la 7.30 fetita Ana Melania.
Doamna doctor neonatolog Daniela LASCOSCHI a avut grija de ei, dar si de mine, incurajandu-ma sa ii alaptez si sa invat sa ii hranesc cu biberonul.
Conditiile din maternitatea BUCUR sunt foarte bune. Este curat. Se respecta regulile de igiena. Relatia medic – pacient este foarte buna. Tratamentul medicamentos respectat. Mi s-a administrat vaccinul cu anticorpi antiRh.
Asadar, sunt o femeie implinita, mama de gemeni! Visele se implinesc!
(Claudia, Bucuresti)
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Miercuri 23 Martie, 2016
Categorie: Nașterea prin Cezariană
Etichete: Bucuresti | Dr. Daniela Lascoschi | Dr. Liliana Ples | Maternitatea Bucur
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina