travelplanner.ro
mamici celebre povestesc cum au nascut
INTREABA SPECIALISTUL
Dragi mamici, vreau sa va impartasesc cele mai frumoase si emotionante momente din viata unei mame de fetita, sanatoasa si dulce in varsta de 4 luni. Miracolul vietii a aparut pe testul de sarcina in luna Ianuarie, iar prima persoana, pe care am sunat-o a fost doamna doctor, rugand-o sa ma programeze la o consultatie cat mai repede.

Confirmarea a fost data si bucuria s-a declansat alaturi de familie. Primele 4 luni de sarcina au fost cele mai grele, avand greturi si stari de ameteala, dar impreuna cu doamna doctor am reusit sa le depasesc cu bine. Au urmat luni frumoase, in care burtica crestea si de abia asteptam sa merg la ecografii la Medlife sau Polimed, unde doamna doctor ofera consultatii, sa o pot vedea si auzi pe bebelinda, era atat de emotionant cand ii auzeam inimioara, incat aveam lacrimi in ochi, iar cand doamna doctor imi spunea ca este bine si in parametri, ma simteam extrem de fericita.

Am putut sa merg la job, sa conduc pana in ultima luna si sa plec in calatorii, datorita faptului ca ma simteam bine si fara greturi. Sarcina mi-a fost monitorizata de doamna doctor Raluca Suba pe tot parcursul celor 38 de saptamani, am facut toate analizele necesare si mergeam lunar pentru ecografii si verificarea rezultatelor. O recomand cu toata increderea si ii multumesc pentru ajutorul oferit, seriozitatea si grija purtata atat fata de bebelinda, cat si pentru mine. Este o persoana minunata, un medic deosebit, profesionist si devotat acestei meserii, un dar pentru mamici.

Cu cat se apropia ziua nasterii deveneam mai entuziasmata, dar increzatoare ca totul va decurge bine si frumos. Nu am optat pentru nastere naturala sau prin cezariana, am avut incredere deplina in doamna doctor si in Dumnezeu. Am ales sa nasc la maternitatea Medlife, datorita conditiilor sanitare, medicale si a confortului de a sta singura in salon, semnand un contract de nastere in prealabil.

Dar pe data de 10 Septembrie, cand aveam 38 de saptamani si 4 zile s-a declansat travaliul la 3 dimineata, insa eram obisnuita cu durerea contractiilor si asteptam sa treaca pentru a-mi continua somnul, dar s-au accentuat si au devenit mai dureroase si repetitive, la 5 dimineata incercam sa-mi controlez respiratia si sa-mi gasesc pozitii mai confortabile. Am suportat eroic pana la 9 dimineata cand i-am spus sotului ca nu mai rezist si vreau sa mergem la control.

Am sunat-o pe doamna doctor cu lacrimi in ochi si i-am spus ca simt ca a venit momentul, avand contractii la cateva minute. A ajuns inaintea noastra la maternitate si s-a ocupat ca totul sa fie pregatit. In urma consultatiei aveam dilatatie 4, mi-a facut fisa de internare si m-a intrebat daca vreau sa incercam nasterea naturala, iar eu am acceptat avand incredere deplina ca totul se va termina cu bine.

Mi-au facut anestezia epidurala, iar durerile s-au mai redus, doamna doctor si moasa m-au ajutat foarte mult in tot timpul travaliului, iar cand dilatatia a fost completa, totul s-a derulat repede pe masa de nastere, de care imi era atat de frica.

Asa am putut sa rezist pana la 15.42 cand bebelinda a fost pregatita sa vina la mine in brate, un sentiment minunat si incarcat cu emotii incredibile. Pentru mine nasterea naturala nu a fost deloc complicata si nu atat de dureroasa cum mi-am inchipuit, poate m-a ajutat ca am ramas pozitiva si am avut langa mine oameni deosebiti.

(Andreea, Bucuresti)

Nota redactiei: Ne rezervam dreptul de a actiona in instanta orice persoana si/sau entitate care incalca in orice mod prevederile de mai jos.
Nu suntem de acord cu preluarea, copierea, reproducerea, publicarea, transmiterea, vanzarea, distributia partiala, integrala sau modificata a continutului acestui site sau a oricarei parti a acestuia efectuate in alte scopuri decat cel personal, cu urmatoarele exceptii:
- este permisa reproducerea (pe site-uri noncomerciale, forumuri, articole din presa, stiri sau alte materiale de presa etc.) unor fragmente din articolele publicate in limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informatiilor preluate cu link, sub urmatoarea forma: (Sursa: AmNascutAcolo.ro - www.amnascutacolo.ro)




Daca va place acest articol urmariti-ne si pe FACEBOOK!
povesteste cum ai nascut cadou 700x200 edi integral margini