Nastere naturala la Maternitatea Polizu din Bucuresti

Am nascut primul copil la Polizu cu un doctor care imi urmarise sarcina la privat. Pentru ca stiam din multe surse ca nasterea naturala e cea mai buna pentru copil, nu am stat pe ganduri. Am avut ceva risc de nastere prematura asa ca am luat tratament si am stat doar in pat ultimele luni de sarcina.

Tratamentul si-a facut efectul, caci abia la 40 de saptamani si 5 zile mi s-a rupt apa, intr-o noapte de Sambata spre Duminica. Am ajuns la Maternitate la Polizu pe la 5 dimineata.

Mi s-au facut formele si am ajuns in salile de travaliu. Niste incaperi mici, cu paturile de spital bine cunoscute unde femeile asteapta cuminti sa ajunga la dilatatia corespunzatoare. Aveam epidurala cumparata, dar epidurala se face doar dupa dilatatie 4-5. Iar la mine a fost nevoie de 10 ore de travaliu ca sa ajung acolo.

Travaliul nu ar fi fost o problema, era o durere prin care miliarde de femei au trecut si vor mai trece. In aceste 10 ore insa 6 doctori /rezidenti pe care nu stiu cum ii cheama tot treceau sa verifice dilatatia.

Ma simteam ca un portofel in care baga toti mainile sa vada daca e ceva de valoare fara macar sa imi cumpere o cina inainte sau macar sa se prezinte cine sunt. Asta intr-o camera cu semi-intuneric si fundal sonor de urlete venite din alte saloane unde alte femei se chinuiau sa ajunga la momentul culminant.

Dupa epidurala durerile au disparut, un doctor cu accent de arab a venit, a vazut ca eram nelinistita (primul din acea zi) si a inceput sa imi spuna sa nu ma mai gandesc la ce se intampla atunci, ci la cum voi ajunge eu acasa cu bebe in brate. A fost singurul cu chip de om pe care l-am vazut acolo. Dupa vreo 14 ore a venit si momentul nasterii, intre timp venise si doctorul meu (care intarziase ca avea o petrecere in familie).

Nasterea a mers prost. Lichid verde, ruptura de placenta, hemoragie masiva…si inca vreo cateva sechele locale. M-a cusut (mult si prost, a prins un nerv ceva, m-a durut aproape 1 an de zile) si mi-a explicat sa imi masez burta. Eu i-am explicat ca nu pot sa tin ochii deschisi si am lesinat. Mi-au bagat oxigen, perfuzii, a venit anestezista care a tipat la doctor de ce a inceput (si terminat) nasterea fara ea. Too late. Copilul vomita sange, au dus-o la reanimare..

Se facuse deja seara tarziu, m-au lasat cu perfuzie in zona de nasteri. A doua zi dimineata doctorul m-a anuntat (fara sa ma controleze) ca o sa ma mute in salon. A plecat si a trimis o infirmiera. A venit, a incercat sa ma ajute sa ma ridic si am lesinat. Abia atunci mi-au facut analizele si si-au dat seama ca am nevoie urgenta de transfuzie de sange. Atunci! Dupa o noapte in care nu a verificat nimeni cat de bine sau rau sunt, nici chiar ca respir.

De fetita mi-au spus un scurt „a vomitat sange, probabil a inghitit lichid si e nevoie sa stea la reanimare”. Atat. Nu intelegeam cat de grav e, cand o pot vedea, ce se poate face. Eu am ajuns la transfuzii de sange. Niste asistente amabile, dar care nu stiau nimic de copil si nici ce fac eu (sau nu mi-au spus).

Am vazut fetita abia dupa 2 zile, pentru ca aveau nevoie sa o alaptez, de la lapte praf vomita. Eu eram in salon la 5, fetita la 3. Eram inca extrem de anemica si nu ma puteam tine pe picioare. Liftiera urla (sa se auda in tot spitalul!!) ca ea nu e la dispozitia mea sa se tot plimbe intre etaje. Eu nu ma puteam tine pe picioare si incercam sa imi vad si hranesc copilul.

La neonatologie – terapie intensiva (unde mi-am petrecut urmatoarele zile) am vazut profesionisti. Duri, reci, dar profesionisti. Am vazut cum dupa ce s-a anuntat ca vine un caz urgent cu elicopterul in mai putin de 2 minute totul si toti erau pregatiti. Si pana la urma, asta e menirea lor, sa salveze bebelusi, nu sa ofere suport moral.

Pana s-a facut bebe mai bine (caci s-a facut, multumita lui Dumnezeu si unora dintre medici) am stat 10 zile la Polizu. Am facut un efort si mi-am platit o rezerva. Nu m-a ajutat foarte tare. Pentru orice bucatica de cearceaf (nu iti dadeau unul intreg, ci doar o treime) am bagat bani in buzunare. Pentru fiecare supozitor, calmant, pentru liftiera, pentru orice! Mai mult, mai putin, dupa posibilitati. Am stat 10 zile in rezerva platita unde nu a spalat nimeni niciodata WC-ul.

Venea o tanti, dadea cu mopul in mijlocul camerei si pleca. Daca cotizam, imi aducea cate ceva – un sul de hartie, un sac de gunoi sa pun pe capacul de wc, o bucata de cearceaf.

Sunt fericita ca am plecat cu un copil frumos si sanatos, care merita orice sacrificiu, dar regret ca unele din aceste sacrificii au fost inutile si ar fi putut fi usor evitate cu un minim de profesionalism.

Al doilea copil l-am nascut la privat prin cezariana. Nu m-a durut nimic, nu m-a umilit nimeni, nu m-am simtit ca intr-un lagar. Da, a costat, dar daca as putea sa dau timpul inapoi mi-as rascumpara si dramele traite prima data. Copilul a fost linistit, nu a suferit, nu a fost despartit de mine, nu a avut nimic de indurat, doar am „trezit-o” putin mai devreme.

Acum ambele fete sunt sanatoase, nu vad vreo diferenta fizica cauzata de cezariana „care nu e sanatoasa pentru copil”. Emotional, cea trecuta prin traumele nasterii avea o frica imensa de separare. Educatoarea mi-a spus (fara sa stie istoria) ca poate fi de la momentul nasterii. Daca nasti usor da, e bine, doar ca e o loterie din care poti si pierde enorm.

Ce regret si le recomand altor mamici e sa aiba curajul sa ceara explicatii si optiuni. Despre ele, despre ce li se va intampla, despre ce s-a intamplat, despre ele si despre copil. E dreptul lor si stiu ca e un moment covarsitor, dar e mai bine decat sa stea in necunoscut.

La Polizu nu se naste decat natural, daca nu e vreo contraindicatie. La mine nu a fost, dar i-as invita pe sefii de sectie sa treaca prin ce am trecut eu si apoi sa zica acel „NU” hotarat.

(Ada, Bucuresti)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Joi 27 Iulie, 2017

Categorie: Nașterea Naturală

Etichete: Bucuresti | Maternitatea Polizu

Articole Similare