Nastere Cezariana Maternitatea Giulesti August 2022 Dr. Mitran Mihai
Buna ziua, dragi mamici de pitici!
Povestea noastra a inceput intr-o zi de marti, mai exact pe data de 02.08.2022, dimineata. Cu mari emotii si entuziasm, m-am prezentat la Spitalul Giulesti, conform intelegerii cu domnul Dr. Mihai Mitran, medicul care mi-a urmarit sarcina. Cand am pasit in spital, inima imi batea atat de tare incat parca era sa imi sara din piept. Am fost intampinata de doamna asistenta Ioana, o persoana foarte draguta, care m-a incurajat mult. Fiind la prima nastere, aveam emotii foarte mari, mai ales ca stiam ca ma asteapta o operatie de cezariana. In cele din urma, am reusit sa ma stapanesc si sa imi inving o parte din teama, datorita si personalului foarte amabil si primitor.
Dupa internare, am fost transferata in salon, unde asteptau si alte zeci de femei. Stateam cu sufletul la gura sa-mi aud numele, constienta ca in scurt timp urma sa imi intalnesc pentru prima data pruncul. Timpul parea sa se scurga incet, dar in cele din urma, am fost chemata de catre domnul doctor pentru interventie, simtind cum emotiile imi cresc cu fiecare pas spre sala de operatii.
Odata ajunsa in sala, am fost incurajata si sustinuta de domnul doctor, caruia as dori sa-i multumesc pe aceasta cale pentru tot sprijinul si implicarea pe parcursul sarcinii si al nasterii. M-am intins pe pat, speriata, dar arzand de nerabdare sa aud pentru prima data glasul fiului meu. Picioarele mi-au inceput sa amortesca treptat si curand a inceput interventia. Printre solicitarile de instrumente ale domnului doctor, am auzit cu bucurie si entuziasm intrebarea: „Esti pregatita, Florentina? Acum urmeaza sa-l scoatem!” Am raspuns clar si hotarat, cu lacrimi curgand pe obraji: „Da.” In urmatoarele secunde, am auzit un plans micut: „uuaaa, uaaa!” Nu cred ca exista o bucurie mai mare. Abia am clipit si minunea mi-a fost adusa la piept.
Dupa interventie, am fost mutata la sectia ATI, unde mi-am petrecut jumatate de zi, urmand sa fiu transferata in salon. Cu incurajari si sprijin din partea domnului doctor, am trecut cu bine peste aceasta operatie de cezariana, care s-a vindecat foarte frumos. Pot spune ca nu simt ca si cum as fi avut o operatie si nici cicatricea nu este vizibila.
Multumiri intregului personal care s-a ocupat de mine si de colegele mele de salon; recuperarea a fost foarte rapida, in doar 2 zile am fost externate. Recomand cu mare drag Spitalul Giulesti, dar si pe domnul Dr. Mihai Mitran! Datorita lui, astazi, puiul meu de 1 an si aproape 8 luni imi spune „mama” si imi umple sufletul si inima de bucurie si iubire in fiecare zi. Acesta este cel mai frumos sentiment trait in aceasta lume ❤️!
Va pup si va imbratisez, MAMICILOR , eroinelor !
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Luni 27 Mai, 2024
Categorie: Nașterea prin Cezariană
Etichete: Bucuresti | Dr. Mihai Mitran | Maternitatea Giulesti
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina