Studiu realizat de Asociatia din Grija pentru Client cu sprijinul AmNascutAcolo.ro: topul nemultumirilor gravidelor incepe cu platile informale si comportamentul personalului medical

Studiul realizat de Asociatia din Grija pentru Client cu sprijinul www.AmNascutAcolo.ro in perioada ianuarie – februarie2019, pe un esantion de aproape 200 de femei care au nascut in ultimele 18 luni, a relevat urmatoarele concluzii:

* 6 din 10 femei care ajung intr-o maternitate de stat recunosc ca au dat „mici atentii” atunci cand au fost internate pentru a da nastere. Un numar similar de proaspete mamici se declara nemultumite de infirmiere si de asistente, pe care le acuza de lipsa de comunicare, de indiferenta si de comportament inadecvat cu bebelusii.

* 64,13% dintre nasteri au fost prin operatie cezariana, dar nu intotdeauna cu un argument medical. 3% dintre femeile participante la studiu spun ca medicul lor ginecolog a insistat ca nasterea sa fie una prin cezariana, fara o explicatie medicala.

* indiferent daca au nascut la stat ori in sistemul medical privat, doua treimi dintre femei sustin ca si-au platit analizele si ecografiile, in special cele de morfologie fetala.

* un sfert dintre femei sustin ca au primit aceasta recomandare – de a merge in sistemul privat – de la medicul care le supravegheaza sarcina.

“Infrastructura si accesul in timp util, uneori de la o zi la alta, la servicii medicale de calitate, ceea ce implica aparatura de ultima generatie, fac ca multe viitoare mamici sa mearga in clinicile private pentru analize de sange ori monitorizare cardiaca, de exemplu. Vorbim despre un pachet complex de investigatii si de proceduri, multe nedecontate de stat. Cu atat mai mult cand vine vorba despre ecografii morfo-fetale, care se fac in intervale bine stabilite, la varste specifice de sarcina, si pentru care nu poti astepta”, sustine dr. Chadi Muheidli, medic primar obstetrica-ginecologie.

Lipsa specialistilor in alaptare este inca o problema cu care se confrunta frecvent proaspetele mame. Mai putin de jumatate dintre ele afirma ca au primit, in maternitate, informatii relevante si ajutor in privinta modului de alaptare.

Situatia este similara cand vine vorba despre ingrijirea bebelusului. Desi mamele care nu erau la primul copil spun ca atitudinea personalului medical s-a mai schimbat in ultimii ani, evolutia nu este considerata una semnificativa. ”Femeia care merge sa nasca este intr-o stare vulnerabila si, din pacate, sunt situatii in care se confrunta cu lipsa de respect, limbaj agresiv sau umilinte din partea personalului medical, tocmai in momentele care trebuie sa se transforme in amintiri minunate”, declara Andreea Rusu, fondator AmNascutAcolo.ro, cel mai vechi si amplu site romanesc cu mii de povesti reale despre nastere, scrise chiar de mamici.

Cosmina Voichita Mesesan, presedintele Asociatiei din Grija pentru Client afirma: „Am decis sa facem acest studiu dupa o serie de interactiuni cu unitati medicale de profil. Concluziile arata ca e necesara o schimbare de atitudine ce nu se va produce de la sine. Este esential ca fiecare unitate medicala, publica ori privata, sa investeasca in perfectionarea continua a personalului medical, si nu doar profesional. Comunicarea este o necesitate intr-un act medical de calitate, iar programele de training si serviciile de monitorizare tip mystery shopping isi dovedesc utilitatea pornind de la principiul – Cum ai putea sa imbunatatesti ceva ce nu este evaluat si masurat?”.

“Asociatia din grija pentru Client” este o persoana juridica de drept privat, avand ca principale scopuri:

– imbunatatirea calitatii serviciilor – comunicarea empatica cu pacientul – din sistemul medical de stat si privat.
– imbunatatirea calitatii serviciilor oferite clientilor de societati comerciale si unitati publice.

Data publicarii: Luni 25 Martie, 2019

Categorie: Blog

Articole Similare

Aboneaza-te la Newsletter

Abonare

Intra in grupul de facebook

Inchide

Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook

Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.

Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina

Grupul de Facebook