Nastere Cezariana Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti Octombrie 2022 Dr. Cristian Radoi

Buna gravidutelor si mamici!

Acum 10 luni imi incarcam si descarcam bateria telefonului pe toate site-urile de profil din care ma documentam despre spitalele de stat din Bucuresti si efectuam o cercetare amanuntita a medicilor ginecologi din experientele altor mamici.

Asa am ajuns in luna a4-a de sarcina si m-am hotarat sa merg la control pentru prima data la domnul Dr. Radoi Cristian. Nu stiam nimic despre el, nu aveam nicio prietena care sa fi nascut cu el. Am mers la reteaua privata de sanatate Regina Maria unde am descoperit un om extraordinar care m-a poftit cu zambetul pe buze in cabinet, mi-a ascultat povestea, m-a consultat pe mine si bebelus si a inceput pentru prima data un medic sa imi spuna el ce asteptari are de la mine (eu deja imi facusem de acasa un set de mini intrebari), mi-a explicat perfect ce am de facut, prea multe restrictii nu mi-a dat si monumentala a fost vorba lui „esti gravida, nu bolnava, bucura-te de perioada aceasta” ! Mi-am dorit sa merg la serviciu, sa ma plimb, sa merg la mare, sa mananc sanatos, sa dorm si sa ma odihnesc. Imi citea efectiv gandurile si imi dadea incredere.

Asa am ajuns la finalul sarcinii asteptand cu nerabdare sa nasc natural, doar ca micuta mea nu dadea semne ca si ea si-ar dori acest lucru. Era micuta 2880 grame a avut la nastere, avea cordonul ombilical infasurat o data in jurul gatului, lichidul amniotic era redus asa ca am luat cea mai buna decizie din lume sa nasc prin cezariana pentru puiul meu. Domnul doctor m-a programat in doua zile de la ultimul control pentru cezariana,  si am nascut la spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti.

In ziua nasterii m-am prezentat la 5.30 dimineata la primiri urgente, am asteptat rabdatoare sa mi se faca fisa de internare, mi-au recoltat analize, acordul scris pentru epidurala…. iar la ora 7 am intrat in operatie.

Prima impresie cand am ajuns cu sotul meu a fost coplesitoare pentru mine. Am mai fost in copilarie internata pentru toxiinfectie alimentara, dar nu se purtau cu atat de multa indiferenta ca acum. Asistenta de la primiri urgente avea o atitudine de „lasa-ma sa te las”, iar domnul de la paza se comporta ca un sef pe plantatie, el te poftea inauntru, el ducea pachete si bagaje, el cauta o atentie…Misunau toate asistentele cu cafele in mana si se plangeau ca „de acum incep bortoasele sa vina”…. Eu efectiv ma uitam ca un miel la taiere in ochii sotului meu si imi venea sa plang, imi doream sa plec acasa si sa nasc in pat, in cada, oriunde dar nu acolo….

Ajunsa la etajul 5, pe sectie treaba statea altfel. Provizoriu am fost internata pentru o ora intr-un salon (nr.18) vechi, antic, cu miros specific de spital, de care nu m-am „bucurat” pentru ca am fost la recoltari. Acolo asistentele erau umane in sensul ca vorbeau mai frumos, ma acopereau cu patura si servetele vazand ca tremur dezbracata fiind, ca un caine la injectie. Rezidentul domnului doctor era empatic, vorbea calm, zambea si chiar  povestea cu mine ca sa treaca timpul. Domnul doctor a venit sa ma vada inainte de operatie, m-a luat de mana si m-a incurajat sa nu am emotii, pentru ca intr-o ora maxim voi deveni mamica si imi voi tine puiul in brate.

La ora 7 eram in sala de operatie, incepeam epidurala de care mi-a fost cea mai teama, o tripla intepatura in coloana care a durut si usturat, cu perfuzia aferenta, multe asistente, domnul Dr. Radoi si rezidentul, anestezistul si asistentul care ma tinea de umeri sa nu ma misc  si care a glumit cu mine non stop pentru a-mi distrage atentia.

Experienta operatiei a fost ceva inedit, si desi credeam ca nu voi simtit nimic – de aceea si blamam inainte femeile care alegeau sa nasca prin cezariana, eu credeam ca se duc gravide se culca pe masa si se trezesc mame hocus pocus fara sa simta nimic. Mare greseala! Am simtit disconfortul taieturi si mai tragic simteam cu trageau de carnea de pe mine ca si cum ar fi franjurat un snitel fibra cu fibra. Atunci m-am panicat rau, imi era si foarte frig, auzeam pe alocuri discutia cum ca am sangerat mult si am avut un atac de panica. Incepeam sa dau ochii peste cap, dar domnul doctor a fost foarte vigilent, nu stiu ce a cerut sa mi se administreze, dar a functionat, mi-a revenit vederea, si m-am calmat.

Apoi, doar ce am vazut ca s-au indepartat de mine si s-au dus in lateral. La masa acolo era fetita mea in sacul cu lichid amniotic intact, au scos-o si au predat-o asistentelor, mi-a fost pusa imediat pe obraz, am sarutat-o pe frunte, eram in culmea fericirii, si apoi mi-a fost luata.

Va spuneam ca la ora 7 intram in sala, la 07.36 fetita mea, Olivia, lua contact cu lumea noastra. In 20 de minute am fost cusuta si mutata de catre acelasi asistent de ma tinea de umeri in salonul postoperator, unde era cu totul alta lume fata de intrarea in spital si salonul 18 de la acelasi etaj. Totul era alb, curat, aer proaspat, paturi moderne (3 la nr) cu telecomanda, cu butoane pentru a chema asistenta pentru lauze(lehuze), toaleta in salon, ventilatie in tavan.

De aici totul a fost minunat, asistenta din salon doamna Marcela a fost un inger de femeie. Saraca mi-a explicat ca orice am nevoie sa apas butonul si apare imediat, dar de la atatea emotii, de frig si frica de durere nu am auzit nimic din ce a spus si am ramas cu privirea pe tavan vreo 2 ore in care tremuram continuu, mi se balanganeau dintii in gura de frig, iar burta incepea sa doara.

Atunci a venit domnul doctor, un medic exceptional, care mi-a fost alaturi mereu, pur si simplu imi dadea putere, incredere si imi schimba starea in bine, tot el a rugat-o pe doamna asistenta sa imi mai administreze ceva pentru durere si zis si facut. Nicio secunda nu a lasat loc subictivitatii, nu a cautat niciun ban, nicio atentie, nici el nici asistenta si nimeni pana la salonul post operator.

La ora 16 se eliberare un salon, iar colegele mele urmau sa fie mutate acolo, doamna Marcela mi-a explicat ca e bine sa incerc sa ma mobilizez, sa ma misc (adoptasem pozitia scandura, nici capul nu il miscam de frica sa nu ma doara capul mai tarziu… vorbe din batrani), incepuse sa povesteasca cu mine sa ma incurajeze, in felul acesta m-a ambitionat sa ma ridic din pat si usor sa fac primii pasi. Daca reuseam plecam eu si plosca atarnanda de sonda urinara in noul salon- provocare maxima. Cu ajutorul dumneaei m-am ridicat, senzatie groaznica ca si cum mi-ar pica matele pe jos, dureros, dar benefic. Eram plina de sange si stanjenita maxim, insa dansa imi zicea cu zambetul pe buze sa stau linistita, era ceva la ordinea zilei, nu eram eu prima si nici ultima.

A venit o doamna batrana sa ma transporte in noul salon cu acel carut pentru persoane cu dizabilitati… Si se tot vaita ca e batrana si bolnava… Atunci am dat eu prima data o mica atentie de 20 de lei din jena ca avea sa ma impinga 20 de minute pe mine, pustoaica de 25 de ani, o doamna de vreo 50+… Am ajuns in aceeasi zi in salonul in care urma sa mai petrec 2 nopti, modern, curat, aerisit, cu paturi cu telecomanda, butoane de apel, paturi pentru bebelusi atasate de patul mamelor, incubatoare, o chiuveta cu blat lung tipic celui de bucatarie, toaleta in camera cu dus si vas de toaleta, conditii de hotel.

Tot personalul a fost de nota 20+,o singura asistenta pentru noi mamele, care a fost isterica, dar pe buna dreptate, sa fii singura asistenta pentru 15-20 de femei care se vaita ca le doare burta, ca nu mai curge serul prin perfuzie, ca a iesit acul de la branula… Si cate si mai cate, o inteleg perfect pentru felul in care s-a comportat si ne-a chemat pe noi, proaspete mamici sa mergem sa ne schimbe branulele infundate la salonul ei, nicio problema, dar durea ingrozitor sa mergi pe picioare dupa 9 ore de la operatie pentru mine, colegele mele fusese operate cu o zi inaintea mea.

La fiecare 12 ore se schimba tura atat la asistentele pentru mame, cat si la asistentele pentru bebelusi. De asta nu am avut experiente neplacute, mereu alte persoane, alta atmosfera…, alta empatie si simpatie… Fetita mea a fost adusa in salon alaturi de mine seara pe la ora 20, de atunci am luat-o in primire (de aceea era importanta „mobilizarea” sa poti avea grija exclusiva de bebe).

Adusa intr-o fasa alba, asistenta mi-a spus ca o pot schimba in hainele mele de acasa, sa ii schimb pampersul… Si sa inceapa alaptarea recunosc ca am avut asteptari sa fiu ajutaat de catre asistente, sa fiu invatata la modul iti arat eu o data dupa faci tu…

Nu a fost asa, tineam minte de acum 20 de ani cand ma jucam cu bebelusi de jucarie cum imi arata mama sa le pun pampersul… Stiam ca trebuie sa ii sustin capul si sa umblu usor cu micul omulet. Bebelusa mea era foarte mica, reuseam sa o schimb de haine, sa ii pun pampersul, o plimbam prin salon cu toata durerea de burta, tot tremurul pe picioare… Si incercam sa alaptez – credeam ca nu poate fi atat de greu sa ii bag mamelonul in gura si de acolo se descurca ea…. total gresit. Am avut noroc de colege minunate una dintre ele era mama unei fetite de 3 anisori iar acum mamica de baietel, efectiv ea imi mufa sanul in gurita bebelusului sa il pot hrani, dar degeaba, era in zadar sa suga, adormea, scapa sanul… Stiam de colostru si importanta lui pentru bebelus in cele 48h de la nastere, asa ca am jurat ca nu ii voi da lapte praf care era la discretie la asistente si imi voi mulge cu toata forta sanii direct in gura bebelusei mele. Asta am facut zi si noapte, cu o mana o tinam in brate, cu celalata ma mulgeam. Ma plimbam in tot salonul cu bebe si sonda mea urinara plina (pentru ca nimeni in afara de mine nu o golea) si ii vorbeam non stop, o sarutam si ii cantam tot ce imi venea la gura – durerea era omniprezenta, dar din dorinta de a fi o mama grozava strangeam din dinti si imi ingrijeam copilul.

Dimineata dupa o noapte alba a venit o asistenta pentru bebelus sa il evalueze si atunci mi-a verificat sanii care erau apti de alaptare dar bebe nimic, nici gadilat la talpa nu isi relua activitatea, tragea o data, de doua ori lapte apoi soma. Mi-a cumparat protectii de mameloane de la magazinul din curtea spitalului si de atunci bebelusa mea a invatat sa suga lapte la sanul meu, fapt pentru care are tot respectul meu acea femeie si toata lauda.

Mi-am pastrat acelasi atitudine, nu am dat nicio atentie, nu a fost nevoie, nu aveam nevoie sa mi sa faca aer cu frunza de palmier, nu vroiam sa ma gadile si bibileasca nimeni, voiam doar sa imi vad fetita bine si externata cat mai repede. Asa a si fost.

Bebelusa mea trecuse cu bine de toate evaluarile, eu incercam sa nu mai cer analgezice in ideea de a nu o afecta pe micuta… Urma sa fim externate la 48h de la nastere asteptare care nu mai lua sfarsit. Cu o ora inainte de externare, am rugat o doamna asistenta de la neonatologie sa ii dea gauri in urechi si sa ii puna cercelusii de aur ce ii aveam pregatiti in cutiuta. M-a ajutat fara ezitare, cu mult drag, drept pentru care i-am atasat 50 de lei in buzunar, placerea mea.

Nu v-am mai povestit, dar domnul Dr. Radoi a venit si m-a vizitat cu aceeasi buna dispozitie, la fel de cald si plin de bunatate, m-a sustinut si chiar laudat si tot el mi-a dat startul in viata de mamica si mi-a spus pe un ton parinteste ca de acum durerea va face parte din viata mea si va trebui sa invat sa o tolerez. Mare om, extraordinar medic, un bun prieten castigat dupa niste cautari pe net in speranta de a gasi un ginecolog competent care sa imi monitorizeze sarcina si sa imi aduca pe lume viu si sanatos bebelusul. Ii multumesc din suflet pentru toata experienta, pentru operatia de cezariana, pentru ca el mi-a lasat decizia finala de a-mi chinui bebelusul cu nastere naturala sau sa il scoatem intact si fara deranj din burtica prin operatie, l-am ascultat, mi-am luat inima in dinti, am avut o experienta placuta pe care am povestit-o multora, l-am recomandat multor gravidute si cu mare drag astept sa mai repet experienta de la spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti.

Asa ca dragi gravidute se poate si la noi la stat, fara bani sa fie cum zic multi „ca afara”. Avem si noi medici si asistente care isi fac treaba si isi respecta acel juramant… Sarcina usoara si nastere fara probleme sa aveti, va salut alaturi de bebelusa mea de aproape 5 lunite si va doresc tot binele din lume! Pupicei

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Duminică 5 Martie, 2023

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Bucuresti | Dr. Cristian Radoi | Spitalul Universitar Bucuresti

Articole Similare