Nastere prin cezariana, la Spitalul Filantropia din Bucuresti, cu Doctor Mitroi Costin Dana Brandusa

Numele meu este Roxana, si as vrea sa va povestesc cate putin din experienta mea la Spitalul Filantropia din Bucuresti. Pe data de 1 februarie am ajuns la Spitalul Filantropia deoarece pierdusem dopul gelatinos, eu fiind programata pe 4 februarie sa nasc prin cezariana, din cauza unor complicatii in sarcina.

Am avut noroc ca intra de garda medicul ce mi-a urmarit sarcina indeaproape, deci totusi m-am mai calmat. Am ajuns la camera de garda unde se fac si procedurile de internare. Am asteptat acolo de la 7 dimineata pana pe la 9 jumatate ca sa mi se faca internarea. Am fost chemata la un moment dat sa mi se faca fisa de internare. Efectiv haos, fiecare ma intreba ceva si era ceva suspicios faptul ca am niste probleme de sanatate si ca voi naste prin cezariana desi erau acte doveditoare la dosar.

Apoi am trecut la nivelul job-ului. M-au intrebat unde lucrez si le-am spus ca nu lucrez, dupa care s-au susotit in fata mea: „Asta nu este asigurata pentru ca nu lucreaza!”, dupa care imi spune ca ma trece pe fisa fara profesie. Eram socata de tot ce se intampla dar asta prea putin conteaza pe langa ce a urmat.

Au urmat procedurile de la garderoba, apoi astepti sa se elibereze sala de operatii, timp in care vine o asistenta si iti pune o branula in mana. Pe aceasta cale vreau „sa-i multumesc” asistentei de mi-a pus branula, deoarece seara aveam mana cat o franzela de 1 leu si nimeni nu a dorit sa imi schimbe branula, ca doar mai aveam de stat pana a doua zi cu ea.

A ajuns si momentul operatiei, ce a decurs cat de cat bine, pana a scos bebelusul, desi avand sindrom postural matern nu te simti prea bine si avand in vedere ca bebe nu prea voia sa iasa. Apoi a urmat o hemoragie din cauza unor trombi venosi de pe uter si nu prea imi mai aduc aminte foarte multe decat ca am ajuns la ATI.

Mi-am revenit ca m-au dat cu capul de pat in momentul in care m-au mutat de pe targa pe pat. Acolo au urmat multe perfuzii, dar a fost cat de cat ok pana pe la ora 23:00 cand a venit o asistenta sa ne puna perfuzii, iar de la ora 23:00 pana la ora 06:00 nu a mai trecut nimeni nici macar pe hol.

Tin minte ca aparatul facea zgomot, eu ma simteam foarte rau, si am tipat sa vina cineva sa verifice ce se intampla. Ce credeti? Pana dimineata la ora 06:00 nu a venit nimeni, nici macar sa verifice sonda.

A doua zi trebuie sa te ridici din pat, nu e tocmai placut sentimentul dar fiecare trece prin asta, dar inainte de asta se scoate sonda. Nu stiu daca asa trebuie sa decurga scoaterea sondei dar a fost dureros iar ca drept dovada nu am reusit sa merg la toaleta decat abia seara la 22:00, nu imi spusese nimeni ca daca nu urinezi iti pune sonda din nou. Efectiv simteam ca lesin de durere.

Am asteptat brancardierul sa vina sa ma ia si sa ma duca la sectia de Neonatologie, cam vreo 2 ore asa timp in care as fi vrut sa mai stau in pat pentru ca simteam ca lesin iar asistentele imi spuneau sa ma las in cot, insa nu ma pot aseza in pat.

Am ajuns la Neonatologie, deja eram epuizata dar imi doream foarte mult sa-mi vad baietelul asa ca l-am cerut. L-a adus o asistenta si mi-a spus clar:

– Daca vrei sa ti-l las eu nu-l mai iau inapoi, treaba ta te descurci!!!

Nu era suficient ca asteptasem 2 ore sa fiu transportata ca sa pot sa aflu si eu ceva de bebelus, sa-l pot vedea pentru ca nu-mi spunea nimeni nimic de el. Cand intrebam mi se spunea mereu ca nu se stie si ca daca nu a venit nimeni sa vorbeasca cu mine inseamna ca este bine. Nu stiu cum se trag concluziile la Filantropia.

Mi-a fost destul de greu cu bebe, dar eram extraordinar de fericita ca il vad si ca il simt. Fiind mamica pentru prima data, nu stiam cum sa ii dau acea seringa cu lapte, imi era si frica sa nu-i fac rau si am rugat pe cineva sa-mi arate. Nu vreau sa va spun cat de deranjata a fost, efectiv si-a pus mainile in cap cum se zice… Dupa ce ca ai dureri si esti cum esti, sustinerea asistentelor este 0.

A trecut cum a trecut ziua a 2- a, cu mutat din salon in salon, tu nu esti in stare sa-ti cari sticla de apa, nu mai zic de bagaje… a fost horror. Am trecut cu bine si de prima noapte impreuna cu bebe, iar a doua zi a venit medicul Neonatolog sa verifice bebelusul. Ce-i drept bebe nu prea manca si era apatic, urmand sa aflu din analize ca facuse un icter discret.

Mi s-a spus ca il ia pentru investigatii si ca nu poate sa mi spuna ce e, ca pot fi multe probleme. Inchipuiti-va ce era in capul meu… cele mai negre scenarii imi treceu prin minte, dar ma consolam cu faptul ca mi s-a spus ca nu dureaza decat 1 ora analizele si aflu. Vreau sa va spun ca am asteptat 5 ore fara sa-mi spuna nimeni nimic.

Mi-am luat inima in dinti si am mers sa intreb ce se intampla iar din spatele meu aud tipand o asistenta:

– Ce vrei cucoana? Ce cauti? Unde vrei sa te duci?

Eu i-am explicat ca vreau sa aflu vesti despre pisoiasul meu, dar fara rezultat. Am izbucnit in plans si am mers in camera, dupa care a venit si din usa urla la mine ca inca nu au venit rezultatele si era foarte iritata. Imi daduse asa o stare de nu ma mai puteam calma din plans si ea tipa din ce in ce mai tare.

A mai durat cam 2 ore, timp in care a venit masa de la pranz, eu neprimind mancare am inteles ca plec acasa. A venit aceeasi asistenta dar se calmase si pe un ton asa foarte serios mi-a spus sa semnez iesirea din spital. Dar nu a venit sa-mi spuna nimeni daca e bine bebe, ce lapte sa-i dau, nimic. Am aflat din biletul de externare ca bebe are icter discret si de aici starile lui apatice.

Nu consider ca asta e un comportament normal de cadru medical, mai ales la Neonatologie unde ar trebui sa sustina mamicile, sa li se explice ce se intampla.

Eu lucrez la privat si vreau sa spun ca nu mi-am permis niciodata sa vorbesc urat sau sa tip la cineva. As vrea sa trag un semnal de alarma la tot ce se intampla in spitalele de stat din Romania.

Nu sunt nici prima si sunt sigura ca nici ultima mamica care trece prin asa ceva din pacate. Vreau sa subliniez ca de departe este cea mai traumatizanta experienta din viata mea si sper ca nimeni sa nu mai treaca prin asta.

Nu in ultimul rand, vreau sa multumesc medicului meu, Doctor Mitroi Costin Dana Brandusa pentru implicarea de care a dat dovada si pot sa spun ca a fost singura persoana care s-a comportat frumos.

(Roxana, Bucuresti)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Vineri 26 Martie, 2021

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Bucuresti | Dr. Brandusa Mitroi | Spitalul Filantropia Bucuresti

Articole Similare