Nastere naturala in Germania, in timpul pandemiei
Povestesc despre travaliul meu, cu mare teama ca as mai putea trece inca o data prin asta. Sa nu intelegeti gresit, voi mai face copii, dar data viitoare voi opta pentru anestezia epidurala!
Pe data de 19.09.2020, noaptea in jur de ora 3, m-am trezit cu o durere cumplita si patul sub mine era ud. Era bine sa mi se fi rupt apa, dar nu. Pierdusem doar dopul gelatinos si incepusem sa sangerez.
La 4 am ajuns la spital, durerile se intensificasera. Mi s-a atasat imediat aparatul de masurare a contractiilor si activitatii cardiace a bebelusului, iar o moasa imi controla dilatatia. Eram abia la 1cm, dar contractiile deveneau din ce in ce mai puternice. Credeam ca nu o sa rezist!
Am fost dusa in sala de nasteri si am primit o perfuzie cu paracetamol. Mama mea se afla in tot timpul acesta langa mine, cel mai mare ajutor! Imi doream sa se termine mai repede si sa imi tin puiul in brate, dar calvarul se prelungea si apa tot nu mi se rupea! Am tipat si am urlat si mi-am smuls parul din cap! La propriu.
Contractiile mele deja ajungeau la o intensitate de 180. Am refuzat epidurala de vreo 3 ori. Cea mai mare prostie! Dupa cateva ore am primit o alta perfuzie cu calmante mai puternice, dar nici de data aceasta nu si-a facut efectul. Doctorul ginecolog care mi-a monitorizat sarcina venise deja de 3 ori sa verifice dilatatia, iar ultima data cand a venit a zis ca putem incepe.
I-a spus mamei ca poate iesi putin afara ca imediat suntem gata, dar nu a fost asa. M-am urcat pe masa de nastere si am inceput sa imping dupa ce am fost conectata la vreo 3 aparate! Nu puteam sa imping, nu stiam! S-a facut liniste totala, iar mama a intrat din nou la mine.
Fara ea nu as fi reusit si probabil as fi ajuns la cezariana… Am nascut in Germania, iar cezariana era ultima optiune a doctorului. Cu mama tinundu-ma de mana si incurajandu-ma, am reusit! Era ora 11:44. Daaaa, dupa atatea ore de chin in care nu am fost in stare sa ajung nici macar la toaleta, am reusit!
Am auzit primul tipat al puiului meu! Am plans si am zbierat de fericire si nu imi venea sa cred ca dadusem nastere unui ghemotoc de 3200 grame si 51 cm.
Imediat am primit-o la piept pe Lara, minunea mea! Primele cuvintele ale doctorului au fost: „Bravo, leoaico!”
Nu credeam ca sunt capabila sa suport atata durere, iar apoi sa fiu atat de fericita! Eram in extaz, simteam cum inima sta sa plesneasca de atata adrenalina cu fata mea pe pieptul meu! Eram amandoua goale si ii puteam simti inimioara lipita de a mea! A ramas pe pieptul meu timp de doua zile, pana am plecat acasa impreuna.
Acum cand imi aduc aminte, ma trece un fior pe sirea spinarii. Aproape uitasem acele ore de cosmar care s-au sfarsit cu cel mai frumos sentiment, acela de a auzi primul tipat al puiului meu.
Voi opta si data viitoare tot pentru o nastere naturala, dar cu am spus la inceput, voi avea nevoie de o anestezie!
(Raluca si Lara, Germania)
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Luni 12 Aprilie, 2021
Categorie: Nașterea Naturală
Etichete: Germania
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina