Nastere naturala in timpul pandemiei, la Maternitatea Odobescu din Timisoara

Este prima oara cand „descriu” o poveste din viata mea si am decis sa o scriu pentru ca la randul meu am trecut prin foarte multe momente in care nu stiam nimic, nimeni parca nu-mi oferea informatii complete si ma incercau diverse sentimente, nu neaparat bune pentru o femeie insarcinata.

Ma numesc Alexandra si am nascut in plina pandemie si, bineinteles, in plina stare de urgenta (Ce poate fi mai frumos?), in data de 22.04.2020, o fetita de 3.100 kg si 50 cm. Nasterea a avut loc la maternitatea Odobescu din Timisoara. Nu a fost o nastere usoara, dar parca nici grea, gandindu-ma acum dupa aproape 4 luni, desi nu am un termen de comparatie fiindca a fost prima nastere.

Inca de la inceputul sarcinii mi-am dorit sa nasc natural, bineinteles daca nu sunt probleme si asta s-a si intamplat. Am avut o sarcina fara probleme, greturi pana la aproape 4 luni, dar nimic mai mult. Inainte de nastere am zapacit Google-ul, cautand disperata dupa fel si fel de forumuri, de pagini ca sa citesc povestile altor femei, ce sunt contractiile, cum se simt, ce fac, o nebunie.

Inainte cu cateva zile de nastere simteam o data la cateva ore mici contractii (stiam doar de pe google cam cum se simt), dar nu le-am bagat in seama. Pana intr-o seara, cam de pe la ora 20:00, stand in pat, simteam contractii din 10 in 10 minute, fix. Simteam cumva ca se apropie, mai ales ca aveam deja 40 de saptamani si 5 zile. M-am apucat sa-mi notez, sa calculez, sa fiu sigura ca sunt regulate. Asa s-a facut 1 noaptea, am zis sa dorm si daca ma trezesc si tot am contractii direct la maternitate ma opresc.

Zis si facut, am dormit 2h, la 3 noaptea m-am trezit, inca aveam contractii, nu ma deranjau, dar le simteam. Panica mare a fost ca parca nu mai simteam pe bebe miscand… Facut baie, imbracat, luat bagaj, plecat la maternitate. Am fost consultata, dilatatie 2 doar, pana la 6 dimineata mi s-a facut internarea si am fost dusa in sala de travaliu.

Contractiile au inceput sa fie din ce in ce mai dese, o data la o ora mai venea cate o moasa sa verifice bataile inimii si dilatatia mea. Eu am fost bine, chiar bine, asta pana am ajuns la dilatatie 7 si mi s-a rupt apa (asta fiind undeva in jurul orei 11). Atunci am inceput sa simt dureri, pe care nu mi le imaginam vreodata.

De la 11 la 12 si un pic am avut parte de cele mai mari dureri din viata mea (nu am optat pentru epidurala) si la ora 13:00 s-a nascut minunea. O bebelusa care m-a facut sa uit totul. Inainte tot citeam ca dupa ce iti vezi copilul uiti orice durere si asa a fost. Stiu ca pentru femeile aflate la prima sarcina este greu, citesti tot felul de lucruri care te sperie, insa curaj, sunt dureri crunte care trec, nu raman.

Am avut noroc de asistente si medici ok, nu am nimic de reprosat, curatenie in maternitate. Totul a decurs bine atat pentru mine, cat si pentru bebelusa. Adaug si faptul ca am nascut cu doctorul de garda, doamna doctor care mi-a urmarit sarcina de la inceput m-a lasat balta, dar acum a trecut. Ma bucur ca m-am recuperat foarte usor dupa nastere, n-am avut nicio problema, n-am avut nevoie de calmant, totul a fost ok.

Cel mai dureros lucru a fost ca mi-am vazut fetita cateva minute, de la distanta, fara sa am voie sa o ating. La abia 2 zile dupa nastere am aflat ca este bine, sanatoasa, intreaga, avand doar un usor icter. Din cauza pandemiei, n-am avut voie sa o vad, de alaptare nici nu mai are rost sa vorbesc, fiindca nu am fost lasate.

Am mai vazut-o abia a treia zi, prin intermediul pozelor. Din punctul acesta de vedere a foat un chin. A patra zi m-am cerut acasa si abia la externare mi-am tinut copilul in brate si am plecat impreuna acasa.

(Alexandra, Timisoara)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Miercuri 19 August, 2020

Categorie: Nașterea Naturală

Etichete: Maternitatea Odobescu | Timisoara

Articole Similare