Nastere naturala la Spitalul Cantacuzino din Bucuresti, cu domnul doctor Poalelungi

Sa va povestesc pe scurt experienta nasterii fetitei mele. De cand am aflat ca voi avea un copil am cautat un doctor responsabil si cat se poate de cooperativ. Am gasit aceste caracteristici in domnul doctor Poalelungi de la Spitalul Cantacuzino. Un om extraordinar.

Nu pot spune acelasi lucru si despre spital. Personal respingator si foarte ahtiat dupa bani.
Povestea nasterii propriu zise incepe la 38 de saptamani si 3 zile cand am mers la control, sa vedem ce mai face bebelusa si daca are de gand sa vada lumina zilei. Am ajuns, am facut NST, doctorul a verificat colul si mi-a spus ca fetita va mai sta cel putin o saptamana in burtica, lucru total eronat de altfel.

Am plecat de la spital si cand am ajuns acasa mi s-a rupt apa. M-am intors in spital, unde asistentele m-au primit foarte dezgustate cu replica: „- Ce faceti doamna, iar v-ati intors!?”. Eu eram intr-o oarecare euforie, amestecata cu un soi de panica.

Apa tot curgea insa ele nici nu sunau medicul dar nici nu imi spuneau ce am de facut. O asistenta foarte recalcitranta mi-a atras atentia ca fac numai lichid pe jos. Eram toata o furie, nu stiam cum sa reactionez.

A coborat doctorul de la sala de nasteri si le-a dat indicatii cu ce trebuiau sa faca. Am urcat in sala de travaliu la ora 13. Am dat de o moasa foarte indispusa, care avea o problema cu faptul ca „Ce ati venit doamna asa machiata? Mergeti in club sau mergeti sa nasteti!?” Nu i-am raspuns intrebarii pentru simplul fapt ca aveam alte ganduri mai importante in minte si pentru ca nu voiam sa ii vorbesc urat.

Am spus ca vreau la baie si o infirmiera foarte draguta m-a ajutat sa merg. Cand m-am intors mi-a cazut o bucata de vata iar aceeasi moasa recalcitranta mi-a facut o alta observatie sa ma dau jos din pat sa imi strang gunoiul pentru ca ele nu sunt platite sa stranga vata noastra folosita de pe jos, in conditiile in care contractiile mele incepusera sa isi faca simtita prezenta, destul de des si de dureros.

A venit si medicul in sala, m-a anuntat ca va pleca pentru cateva ore pentru ca doar ce iesise din garda dar va veni cand voi naste, pentru ca ii spusese moasei sa il anunte.

Facand o paranteza, inca din saptamana 35 doctorul mi-a dat o reteta pentru achizitionarea trusei epidurale pe care nu am mai avut ocazia sa o folosesc din cauza „doamnei” moase care nu a avut buna placere a anunta medicul cand am spus ca nu mai suport contractiile.

Sotul meu a urcat in sala, dupa multe insistente si multi bani impartiti in stanga si in dreapta si a rugat moasa sa anunte medicul de faptul ca nu mai rezist si vreau epidurala iar replica acesteia a fost „-Nu decizi tu cand trebuie facuta, nici gravida. Decide medicul”.

Se facuse deja ora 16 iar durerile erau din ce in ce mai puternice, simteam ca cineva imi lua fiecare os al corpului in parte si il sfarama cu un ciocan. Incercam sa imi tin genunchii cat mai aproape de burta pentru ca era cea mai comoda pozitie, iar durerile erau putin mai estompate. Aveam aparatul de monitorizare pe burta.

Moasa draguta venea si imi spunea intr-una sa stau dreapta pentru ca aparatul nu mai receptioneaza bataile inimii copilului. Incercam, insa era foarte greu. A venit o doctora rezidenta pentru a imi verifica colul, manevra foarte, foarte dureroasa.

La 16:45, dilatatia era de 8 cm. Am cerut iarasi epidurala. Nu se mai putea face pentru ca depasisem pragul de 6 cm dilatatie pana la care se putea face. Am crezut ca mor, era singura sansa ca acele dureri sa se mai duca.

La ora 17 s-a schimbat tura si a venit in locul moasei indispuse o doamna foarte draguta, care imi spunea tot timpul ce urmeaza sa se intample si singura careia ii pot multumi.

Ultima ora a fost crancena, dureri inimaginabile, senzatia de impins permanent prezenta, moasa imi spunea sa nu imping pentru ca risc sa fac ruptura de uter. Am ascultat indicatiile.
La ora 19 a anuntat medicul ca voi naste iar acesta a venit in 10 minunte. Am urcat pe masa, am impis pe 3 contractii iar minunea mea a aparut. O fetita de 3 kg, sanatoasa si frumoasa, ca un ingeras.

Cat am stat in spital, suportul a fost 0. Nu incurajau alaptarea, erau hraniti cu lapte praf chiar daca noi aveam lapte. Mergeam doar la orele de masa, nu voiau sa mi-o dea in camera pe motiv ca acolo sunt ingrijiti cum trebuie. Nici cand li se lua sange sau li se facea baie nu aveam voie acolo.

Pentru mine nasterea a fost una traumatizanta, pe care o retraiesc si in acest moment, la un an.

Pentru domnul doctor Poalelungi, nota 10. Spitalul, cu multe lipsuri. Am cumparat tratamentul anticoagulant de care fetita avea nevoie dupa nastere. Spital cu multe lipsuri. Aceasta a fost povestea noastra.

(Luminita, Bucuresti)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Joi 15 Martie, 2018

Categorie: Nașterea Naturală

Etichete: Bucuresti | Dr. Cristian Poalelungi | Maternitatea Cantacuzino

Articole Similare