Nastere Naturala Maternitatea Cuza Voda Iasi Aprilie 2022 Dr. Irina Ciupilan
Am ajuns la Spitalul Cuza Voda din Iasi la ora 3 30 dimineata cu membranele rupte. Mi-au facut toate formalitatile pentru internare, consultatiile si analizele necesare. Dupa aprox 1h, am ajuns in sala de nasteri deoarece aveam dilatatie 7. Am fost asezata pe pat cu fata in sus, pozitie foarte incomoda pentru o femeie care e pe cale sa nasca.. si de aici a pornit chinul meu, psihic si fizic.
Am stat in acea pozitie mai bine de 45 de minute, cu contractii foarte puternice. Datorita faptului ca nu reuseam sa respir din cauza pozitiei, iar pe langa asta aveam si dureri mari, am facut un atac de panica. Cautam cu disperare ceva rece de care sa ma prind pentru ca simteam ca o sa lesin, iar singurul obiect rece era stativul pentru perfuzie, de care ma agatam cu mare disperare. Asistentele care veneau prin salon imi spuneau ca nu am nimic, si sa astept… nu imi venea sa cred ca nu ma baga nimeni in seama.
Dupa acest timp, a intrat in salon doctorul, m-a controlat, si mi-a zis ca bebele este foarte jos si ca ii simte capsorul. Atunci a venit toata echipa, m-au asezat pe masa de nasteri si am inceput sa imping. Din fericire, dupa doua impingeri puternice, fara urlete pentru ca simteam ca ramaneam fara putere daca tipam, am preferat sa ma concentrez strict pe a impinge corect, si am reusit sa expulzez bebele.
A fost o nastere usoara, nu ma pot plange, insa psihic eram la pamant…. Probabil va intrebati de ce… Pentru ca medicul care mi-a monitorizat sarcina mi-a schimbat data programarii pentru cezariana, de pe 6, pe 11, constient fiind ca sarcina ar fi fost foarta avansata in acel moment si sigur voi intra in travaliu mai repede. Raspunsul sau a fost sec “mergi si nasti natural”… asta dupa 9 luni in care m-am pregatit mental pentru operatia de cezariana, si am ajuns sa nasc natural. Insa Dumnezeu m-a ajutat, si am nascut usor, o fetita superba, perfect sanatoasa. Insa toate tipetele din salile de nasteri mi s-au parut ca dintr-un film de groaza.
Dupa ce am nascut, am fost suturata in urma epiziotomiei si am stat cateva ore pe patul din sala de nasteri. In acest timp am auzit o fata care se chinuia sa nasca, si plangea atat de tare pentru ca nu reusea… Asta a fost momentul in care mi am permis sa fiu slaba si sa plang, si plangeam tare, odata cu ea. Mai tarziu am ajuns in salon iar dupa putin timp mi-a fost adusa bebelusa si am trait cel mai minunat moment.
Nu ma pot plange, de la medici, pana la infirmiere, toti s-au comportat foarte frumos si cu respect si dupa ce am ajuns in salon. Trebuie sa mentionez ca nu am cheltuit nici un ban cu aceasta nastere, n-am dat bani nimanui, nici asistentelor, nici medicilor. Nu am vazut nici motivul, pana la urma isi faceau munca.
Cam aceasta a fost experienta mea in Spitalul Cuza Voda din Iasi, la prima si unica sarcina!
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Joi 18 Aprilie, 2024
Categorie: Nașterea Naturală
Etichete: Dr. Irina Ciupilan | Iasi | Spitalul Cuza Voda Iasi
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina