Nastere Naturala Regina Maria Baneasa Noiembrie 2024 Dr. Zugravu Adrian

Bună, dragi mămici și viitoare mămici! Am decis să împărtășesc experiența nașterii mele, cu speranța că va fi de ajutor celor care caută informații, la fel cum și eu m-am informat înainte de marele moment.

Sarcina mea a fost, în mare parte, una ușoară. Singurul episod problematic a fost în săptămâna 20, când am fost diagnosticată cu pielonefrită cauzată de o hidronefroză de grad 1. A fost necesar să urmez tratament cu antibiotic și să fiu internată, dar, din fericire, totul s-a rezolvat fără alte complicații.

Pe tot parcursul sarcinii, am fost monitorizată de doamna doctor Toderici Ina, care mi-a urmărit atent evoluția și a efectuat morfologiile. Totuși, din motive personale, nu a putut să mă asiste la naștere. Astfel, în săptămâna 37, am început colaborarea cu domnul doctor Zugravu Adrian.

Înainte de a-l întâlni pe domnul doctor Zugravu, m-am documentat despre el pe acest site și din alte grupuri de mămici. A fost o alegere excelentă, fiindcă este o persoană extrem de empatică, care prin calmul și atitudinea lui m-a făcut să mă simt în siguranță și să știu că vreau să nasc cu dumnealui.

Pe tot parcursul sarcinii am stiut ca bebe este maricel, iar in săptămâna 38, la un control, bebelușul cântărea deja 3800 g conform ecografului, iar colul era lung și închis. Domnul doctor mi-a spus că este posibil să depășesc termenul, dar am decis să așteptăm evoluția lucrurilor.

Travaliul a început la 39 de săptămâni și 3 zile, dimineața, cu primele contracții. Acestea s-au estompat după ce am luat un No-Spa, dar seara au revenit, de data aceasta fiind regulate și rezistente la medicație.

La ora 00:30 am decis să merg la spital. M-au internat, iar la ora 4:00 mi s-a administrat epidurala, dimineata mi s-a adus micul dejun. Pe tot parcursul acestor ore, domnul doctor a fost ținut la curent cu starea mea si am fost sfătuita să fac cât mai multă mișcare pentru a încuraja travaliul să avanseze. Atmosfera a fost extrem de relaxată, iar niciun cadru medical nu a făcut presiuni sau sugestii în favoarea unei cezariene.

La ora 15, domnul doctor a venit și a decis să îmi rupă membranele pentru a accelera procesul. Am primit oxitocină și No-Spa, deparece dilatatia avansa destul de lent. Bebelușul stătea foarte sus, iar colul uterin era rigid. Domnul doctor a făcut tot posibilul să evităm o cezariană. Mi-a aplicat un gel pentru a ajuta bebelusul sa treaca de col, iar moașa m-a asistat în exerciții pe un scaun special pentru naștere, care au contribuit la coborârea copilului. Bebe a reusit sa treaca de oasele bazinului, iar la ora 22:45 am început expulzia. Acest moment, deși solicitant, a durat doar 21 de minute, iar la ora 23:06 mi-am strâns în brațe bebelușul.

Bebelușul meu s-a născut cu o greutate de 3970 g și avea circulară de cordon. Cordonul i-a fost tăiat imediat, iar el a avut nevoie de câteva minute de oxigen. Cu toate acestea, totul a fost bine în final si bebe a fost perfect sănătos.

Eu am avut o epiziotomie de 2 cm, dar recuperarea a fost rapidă și ușoară. La mai puțin de 24 de ore după naștere, am reușit să stau în șezut.

La spital, am fost foarte bine îngrijită. Alăptarea este încurajată intens, iar un consultant în alăptare mi-a oferit sfaturi utile. Medicii neonatologi de garda ma vizitau zilnic bebelușul pentru a-mi oferi detalii despre screening-urile sau analizele care i se fac si sfaturi si îndrumări privind îngrijirea lui dupa externare. Ori de câte ori l-am cerut, mi-a fost adus, ceea ce m-a ajutat să creez o legătură puternică cu el încă din primele momente.

Nașterea naturală a fost o experiență pe care mi-am dorit-o foarte mult, iar cu sprijinul unui medic empatic și al unui personal medical bine pregătit, totul a decurs fără complicații majore. Sper ca povestea mea să vă ofere încredere și să vă ajute să vă pregătiți pentru marele moment.

Cu siguranță si urmatoarea naștere tot cu domnul doctor Zugravu Adrian va fi. Nu am cuvinte sa-i multumesc pentru tot efortul depus. Nu am fost ingrijorată o secundă ca ceva ar putea sa meargă prost pe parcursul travaliului si asta doar datorită domnului doctor deoarece eu sunt o persoană destul de panicoasă.

Curaj și sănătate tuturor mămicilor!

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Vineri 13 Decembrie, 2024

Categorie: Nașterea Naturală

Etichete: Bucuresti | Dr. Adrian Zugravu | Dr. Ina Toderici | Regina Maria Baneasa

Articole Similare

Experienta Pozitiva
Experienta Placuta - aceasta poveste relateaza o experienta in general placuta despre Nașterea Naturală.
bebelusa

Aboneaza-te la Newsletter

Abonare

Intra in grupul de facebook

Inchide

Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook

Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.

Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina

Grupul de Facebook