Sanconfind – câteva motive pentru a alege o maternitate privată!

Ne confruntăm de multe ori cu răspunsuri contradictorii la întrebarea: ce fac, unde nasc, acum că am rămas însărcinată? Oare este mai sigur la privat sau la stat, mai ales în condiţiile epidemiologice actuale.

Dacă te-ai decis să alegi o maternitate privată, trebuie să ştii că tot ce ai nevoie este să cauţi locatia cea mai potrivită, pentru a naşte în siguranţă puiul tău.

Acestea sunt clipe unice, pe care le vei trăi o singură dată, chiar şi la a doua sarcină. De aceea, este bine să faci un reseach înainte şi să cauţi un loc liniştit. Caută o maternitate cu o echipă de specialişti, dedicată actului medical de calitate, poate chiar o maternitate privată departe de agitaţia urbană, într-un loc cu natură.

Mai presus de orice, iți recomandam să alegi medicul în care simţi că ai cea mai mare încredere. Este bine să îi asculți sfaturile şi să discuți cu el tot ceea ce te interesează. Din acest moment poţi semna şi contractul de naştere.

Maternitatea Sanconfind de la Poiana  Câmpina este opţiunea cea mai nouă care îţi poate surâde, atât pentru echipa minunată pe ca o vei întâlni aici, cât şi pentru aparatura de top folosită, serviciile medicale oferite si condiţiile din interior.

Daca te-ai hotărât că vei naşte la Maternitatea Sanconfind, poţi contacta reprezentantul clinicii care îţi va explica detaliile despre pachetele de naştere. După medic, aceasta este persoana care îţi va da toate informațiile legate de paşii necesari până la internare şi te va consilia pe toată această perioadă.

Pachetele de naştere de la Sanconfind sunt de mai multe feluri în funcţie de tipul naşterii, cezariană sau naturala, sau de rezerva aleasă, cu un pat sau cu două. De asemenea vei avea parte şi de alte beneficii, explicate de consultant: reduceri la serviciile conexe Sanconfind de kinetoterapie pre şi postnatală, gimnastică medicală personalizată pentru gravide, masaj prenatal, analize de sânge pentru mami şi bebe, investigaţii imagistice sau alte consultaţii de specialitate.

Pentru ca tu şi bebe sa fiti bine încă din primul trimestru de sarcină, în cabinetul de ginecologie de la Sanconfind, poţi cere carneţelul de monitorizare sarcină. Aici vei citi detaliile despre ce fel de analize şi controale trebuie să faci trimestrial pe perioada natală şi câte feluri de analize sunt necesare. Carneţelul este standardul minim recomandat de specialiştii maternităţii private de la Sanconfind. Acesta nu ignoră nici ecografiile morfo-fetale şi controalele cu care trebuie să fii la zi.

Și asta nu e totul! Pe perioada sarcinii, tu şi partenerul tău puteţi beneficia la maternitatea Sanconfind de cursurile Școlii Viitorilor Părinţi, susţinute de o moaşă licenţiată.

Moaşa este persoana cea mai apropiată gravidei, care îi va fi alături în momentul naşterii. La curs veţi primi informaţii preţioase despre sarcină şi alăptare, îngrijirea nou-născutului la domiciliu şi posibile semnale de alarmă din timpul sarcinii sau alăptării. Cu ajutorul moaşei şi a întregii echipe medicale de pe secţia obstetrică-ginecologie, vei reuşi să transformi emoţia naşterii în bucurie. Orice temere va dispărea atunci când moaşa îţi va zâmbi şi te va încuraja.

Pe perioada spitalizării vei avea parte de condiţii hoteliere, astfel încât nu va fi nevoie să vii cu multe bagaje de acasă, în afară de lucrurile personale intime. Restul, hăinuţe bebe, consumabile, cămaşă de noapte, le vei primi aici. Bebe va fi alaturi de tine in rezerva oricand iti doresti.

Nu uita că şi la maternitatea privată Sanconfind poţi recolta celule stem, dacă te-ai decis cu care bancă faci contractul. La semnarea contractului de naştere va fi nevoie să specifici că doreşti sau că ai contractat celulele cu o bancă privată şi la naştere să vii cu kitul  de la ei. Procedura  de recoltare este gratuită.

Indiferent de decizia pe care o vei lua, iți dorim să ai parte de o experiență a nașterii plina de bucurie și emoție, în condiții de siguranță atât pentru tine cât și pentru bebe!

Data publicarii: Vineri 5 Noiembrie, 2021

Categorie: Blog

Articole Similare

Aboneaza-te la Newsletter

Abonare

Intra in grupul de facebook

Inchide

Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook

Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.

Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina

Grupul de Facebook