Nasteri Cezariana Sanconfind 2019 si Noiembrie 2021 Dr. Oana Dumitrescu

O sa va povestesc  doua  experiențe de neuitat! Am născut 2 băieți sănătoși și frumosi la spitalul Sanconfind, in anul 2019 și 2021! Am ales sa nasc pentru a doua oara la  acesta maternitate din Poiana Câmpina, și vreau sa va împărtășesc ca a fost cea mai buna alegere făcută, atat prima  cât și a doua oară.

Am fost monitorizata pe toată perioada  si la ambele nasteri, de doamna Dr. Oana Dumitrescu, care este un OM și un medic de excepție, mii de mulțumiri! Și doamnei asistente Mimi Rujoiu doresc sa ii mutumesc  pentru implicare cu aceasta ocazie!

Pe scurt vreau sa va spun cum a decurs nașterile, si inainte de pandemie in  2019, cât și pe timpul pandemiei anul acesta. La prima nastere in 2019, am ajuns la 7 dimineața la spital, am intrat automat in monitorizări, analize și tot ce a fost nevoie, iar la ora 11:00 auzeam deja băiețelul cum plângea imediat dupa nasterea prin cezariana.La a doua nastere anul acesta “in pandemie”, am avut parte de aceleasi servicii de calitate, si  sincer va pot  spune ca nu am simțit nici o diferența.Bebe a fost adus constant la san, a fost respectata ora magica și am putut primi vizita soțului timp de 30 minute.

Recomand Spitalul Sanconfind pentru profesionalism, respect, curățenie, catering, toate serviciile au fost impecabile, niște oameni deosebiți. Am facut cea mai buna alegere sa nasc aici, si am beneficiat de  servicii de calitate si personal amabil de la Recepție pana la asistente. Toți sunt drăguți și cu zâmbetul pe buze.

Este locul in care nimeni nu te lasă sa te simți ca intr-un spital și mai degraba ca acasă, lucru care a făcut ca nașterea și recuperarea sa fie cât mai ușoară. M-am simțit in siguranța, mai ales in perioada asta cu covid,  si am avut parte și de ora magica cu bebelușul , ora care este de neimaginat 💓

Recomand, recomand,recomand !!!!Un mesaj pentru viitoarele mămici ar fi sa aleagă Sanconfind și vina cu cea mai mare încredere aici!

 

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Joi 18 Noiembrie, 2021

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Asistenta Mimi Rujoiu | Dr. Oana Dumitrescu | Poiana Campina | Prahova | Spitalul Sanconfind

Articole Similare

Nastere prin Cezariana Maternitatea Oradea Octombrie 2020 Dr. Olah Horia

Aboneaza-te la Newsletter

Abonare

Intra in grupul de facebook

Inchide

Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook

Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.

Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina

Grupul de Facebook