Fost MINISTRU AL EDUCAȚIEI, atac dur la neimplicarea Președintelui Iohannis in ,,educația pentru viata” a elevilor, ca mediator: ,,Avem partidul corpora-triștilor si Romania traditionala! Aceşti politicieni inepţi au mărit falia între cele două.”
Fostul Ministru al Educatiei Daniel Funeriu a lansat o serie de critici foarte dure la adresa Presedintelui Romaniei Klaus Iohannis si a programului sau ,,Romania Educata”.
Iata declaratiile fostului Ministru al Educatiei:
„7 ani de cand Klaus Iohannis este presedinte, 200.000 de copii per generatie, 1,4 milioane de copii care au trecut prin scoala in acesti 7 ani. Eu sunt un simplu cetatean. Sa judece ei si parintii lor. Cat am fost in Ministerul Educatiei mi-am asumat o reforma integrala de sus in jos. Domnul presedinte a avut un demers de jos in sus. Un politician se judeca la finalul mandatului, tot asa cum Barcelona s-a calificat impotriva lui PSG cu 3 goluri in ultimele minute”, a declarat Funeriu in cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima Tv.
In ceea ce priveste educatia pentru viata in scoli, fostul Ministru al Educatiei a declarat ca sustine studierea ei in scoala.
„Astazi, Romania s-a polarizat intre tinerii foarte moderni, corporatisti asa, metaforic, care au un partid, USR-PLUS (…) si o avem pe a doua, cea a Romaniei traditionale. Ceea ce acesti politicieni inepti nu au inteles deschizand aceasta dezbatere este ca prin modul inept prin care au dus dezbaterea publica au marit falia intre cele doua. Scoala este locul in care se intalnesc toti copiii Romaniei, scoala este locul in care faliile sociale trebuie umplute, trebuie sa nu mai existe”, spune fostul ministru.
„Si aici va trimit la articolul 80 al Constitutiei care ne spune cine trebuie sa se ocupe de medierea intre stat si societate”, a continuat Funeriu cu referire la Presedinte.
Unu: astazi, aceasta educatie este prevazuta in programa obligatorie. Pe asta trebuie sa ne concentram: sa ne asiguram ca mai multe continuturi sunt livrate copiilor. Al doilea element: din pacate, acest camp de ruina al dezbaterii nationale pe aceasta tema este rezultatul unor politicieni inepti, care nu inteleg ce natie conduc.
Astazi, Romania s-a polarizat intre tinerii foarte moderni, corporatisti asa, metaforic, care au un partid, USR-PLUS, care din pacate nu mai e partidul corporatistilor, a devenit partidul corpora-tristilor.
Deci avem aceasta franja si o avem pe a doua, cea a Romaniei traditionale.
Ceea ce acesti politicieni inepti nu au inteles deschizand aceasta dezbatere este ca prin modul inept prin care au dus dezbaterea publica au marit falia intre cele doua.
Scoala este locul in care se intalnesc toti copiii Romaniei, scoala este locul in care faliile sociale trebuie umplute, trebuie sa nu mai existe.
Or, ei au dus dezbaterea intr-o zona a celor care dadeau cu lingura in oala si astazi, oamenii normali, 99% dintre romani care vor o educatie normala pentru copiii lor, vor copiii lor sa stie anumite lucruri, nu mai sunt parte a dezbaterii si ii auzim in spatiul public pe cei care sunt adeptii unei hipersexualizari, foarte agresivi, si pe alti oameni pentru care un anumit subiect e tabu.
Educatia pentru viata are 4 componente: componenta legala, componenta biologica, componenta morala, componenta legata de placere.
Evident ca educatia pentru viata ideal trebuie livrata de parinti, in cadrul unei familii. Dar ce ne facem cu acei parinti pudici? Iata, scoala trebuie sa suplineasca ceea ce parintii nu livreaza.
Programa scolara este astazi acoperitoare. Trebuie astazi sa vedem ca ea se si aplica. Dar marea problema este ca prin deschiderea acestei dezbateri publice am marit aceasta falie in societate. Si aici va trimit la articolul 80 al Constitutiei care ne spune cine trebuie sa se ocupe de medierea intre stat si societate.
Sebastian Zachmann: Presedintele.
Daniel Funeriu: Si as fi vrut foarte mult sa vad aici o mediere cu mult inainte ca aceasta falie sa se deschida. Deci aici este marea problema a dezbaterii publice. Educatia pentru viata trebuie facuta in scoala, am sustinut acest lucru intotdeauna si il voi sustine, ea trebuie facuta conform programei actuale care este acoperitoare. As fi vrut ca rolul de mediator intre stat si societate sa fie exercitat inainte de a crea in societate inca o falie de care nu avem nevoie.
Sebastian Zachmann: Presedintele a intors legea in Parlament, practic de aici a pornit samanta scandalului.
Daniel Funeriu: Cine sunt eu sa judec un presedinte de tara?
Sebastian Zachmann: Dar puteti sa judecati proiectul “Romania Educata”. E doar un slogan?
Daniel Funeriu: 7 ani de cand Klaus Iohannis este presedinte, 200.000 de copii per generatie, 1,4 milioane de copii care au trecut prin scoala in acesti 7 ani. Eu sunt un simplu cetatean. Sa judece ei si parintii lor. Cat am fost in Ministerul Educatiei mi-am asumat o reforma integrala de sus in jos. Domnul presedinte a avut un demers de jos in sus, un politician se judeca la finalul mandatului, tot asa cum Barcelona s-a calificat impotriva lui PSG cu 3 goluri in ultimele minute.
Sebastian Zachmann: Deci asteptati o minune pe final de mandat. Din experienta politica, finalul mandatului nu exista, de fapt, presedintele devine decorativ.
Funeriu: Din experienta mea politica va spun ca imi permit sa judec un politician la final de mandat. Poate dlomnul presedinte are acel plan pe care mi-l doresc sa-l aiba. Deci imi doresc din tot sufletul sa fie un succes.
Sebastian Zachmann: Aveti impresia ca actualul ministru al Educatiei, Sorin Cimpeanu, protejeaza plagiatorii?
Daniel Funeriu: Nu stiu, nu cred. Dar v-as spune altceva: acum 10 ani, dupa ce am curatat bacalaureatul, am inceput lupta impotriva plagiatelor, lupta impotriva celei mai grave forme de pervertire intelectuala a natiei, pentru ca acei plagiatori va devin profesori universitari. Am inceput acea lupta in indiferenta generala. Lucrurile au luat amploare cand a fost prins Ponta cu plagiatul.
Sebastian Zachmann: Ati avut si dvs contributie acolo.
Daniel Funeriu: Si m-a costat scump.
Sebastian Zachmann: Fotoliul de ministru.
Daniel Funeriu: Nu. Va voi spune altadata. M-a costat scump. Dar vedeti dvs lupta corecta pe care am inceput-o eu a fost extrem de prost gestionata de politicienii care au urmat. De ce?
Pentru ca s-a dovedit ca acest fenomen era atat de extins in societate, incat daca am fi mers pana la capat cu aceasta lupta am fi decapitat toate institutiile de forta ale Romaniei. Astazi va reamintesc sunt in evaluare procurori, sefi de servicii secrete, sefi din armata, sefi din politie, deci institutiile de forta ale statului.
Eu am inceput acest lucru, l-am vazut ca pe o problema academica. Dupa care s-a extins la nivelul societatii si eu astazi cred ca a devenit o problema de siguranta nationala.
Cand ai foarte multi oameni din structurile de forta care sunt implicati in aceasta frauda, din nou o problema foarte prost gestionata de politicieni, solutia era foarte simpla: am propus-o, am lasat vorba, am lasat acte in minister, dar care nu s-au aplicat, sa faca universitatile bine sa verifice ele insele toate tezele.
Universitatea sa verifice toate tezele, universitatile care nu fac acest efort sa nu mai primeasca bani de la buget, sa trimita organelor abilitate rezolutiile referitoare la toate tezele si nu sa aiba impresia ca se folosesc aceste plagiate in lupte intre institutii. Si ar fi bine ca cei care ma asculta sa bage de seama acest lucru, ca nu vorbesc degeaba. Deci, atentie: plagiatul este o problema academica care trebuie urgent rezolvata. Fiecare universitate sa verifice toate tezele.
Sebastian Zachmann: Multe universitati au foarte multe increngaturi politice. Rectorii sunt legati de seful de judet sau de partid pe plan local.
Daniel Funeriu: Va rog sa ma iertati ca nu am fost ministru 20 de ani. Eu am dat lege prin care am interzis acest lucru. Cand am plecat din Minister, a doua zi, au schimbat, au pastrat mana lunga a politicului in universitati. Dar din nou: asta e o problema de societate. As fi vrut ca medierea dintre societate care nu mai vrea impostura academica si stat care prin universitati nu a facut nimic sa se faca.
Sebastian Zachmann: In 30 de secunde, spuneti-mi cum v-ati educa copiii?
Daniel Funeriu: Ierusalim si Atena.
Sebastian Zachmann: Deci religie si intelepciune.
Daniel Funeriu: Nu. Credinta. In religie fiecare e liber sa creada sau nu. Un om, pentru a fi bine format, trebuie sa fie un om care crede in ceva.
Sebastian Zachmann: Sunt oameni foarte bine formati care sunt atei sau agnostici.
Daniel Funeriu: Nu am vorbit de credinta religioasa. Sa crezi in ceva: sa crezi in dragoste, sa crezi in excelenta stiintei, nu ma refer la credinta religioasa. Tu, ca om, trebuie sa crezi in ceva. Sa tinzi inspre ceva.
Doi: Atena. Ratiune si logica. Eu incerc sa-mi cresc copiii astfel incat ei sa echilibreze pe cat se poate credinta in propriul lor viitor, si nu ma refer aici sa crezi in dogme, nu!
Sa crezi in tine, sa ai certitudinea ca tu ca om poti sa fii un om implinit si sa participi la societatea asta. Dar aceasta credinta nu trebuie sa fie o credinta rupta de ratiune si de logica.
Data publicarii: Miercuri 30 Iunie, 2021
Categorie: Educație
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina