Nastere Cezariana Armonia Hospital, Constanta Octombrie 2023 Dr. Andrei Teaca
Inca de cand am ramas insarcinata am dorit sa nasc intr-un spital privat. Asadar, am ales sa merg la Armonia Hospital din Constanta, eu locuind tot in Constanta. Am ales un medic la intamplare, primul la care am gasit un loc pentru o ecografie. Am facut cea mai buna alegere fara sa-mi dau seama. Toata sarcina a fost atent monitorizata de dumnealui si de fiecare data cand intampinam probleme, minore, de cele mai multe ori, ii scriam si dansul imi raspundea intr-un timp extrem de scurt, oferindu-mi toate indicatiile necesare.
Apropiindu-se data nasterii, am dorit sa nasc natural, tot timpul sarcinii fiind foarte activa, in trimestrul al doilea si al treilea am facut sport si am avut grija cu alimentatia. Contractiile au inceput noaptea, pe la ora 1. Doctorul discutase cu mine despre cum va fi, imi spusese sa nu ma panichez, sa nu plec imediat la spital, iar cand intru in travaliu sa il sun indiferent de ora si sa il anunt despre cum ma simt. Asa ca pe la 4 dimineata am sunat medicul, iar la ora 5. 30 am plecat spre spital.
Ajunsa acolo, m-a evaluat un medic de garda, dupa care acesta l-a sunat pe medicul meu care a decis internarea. Mentionez ca pe tot parcursul internarii, dar si al nasterii, sotul a stat cu mine. Domnul Dr. Teaca a ajuns cam in 2 ore la spital, cand contractiile au inceput sa se intensifice. Am ales anestezia epidurala, motiv pentru care travaliul a avut loc in sala de nasteri, deoarece trebuia sa fie monitorizat atat bebelusul, cat si eu. Acolo am fost intampinata de o doamna doctor anestezist foarte draguta care mi-a explicat riscurile anesteziei, dupa care mi-a administrat-o fara sa simt nicio durere. Cred ca am stat in jur de doua ore cu anestezia epidurala pana cand au decis ca dilatarea era suficienta incat sa nu-mi mai administreze.
Tot personalul m-a incurajat, inclusiv sotul aflat langa mine. Din pacate, bebe se blocase in zona inghinala si nu am reusit sa nasc natural cu toate eforturile medicului si cu toata sustinerea celorlalte cadre medicale. Prin urmare, cazand de acord cu ei, s-a pregatit sala de operatie, iar la ora 13.50 am nascut un baietel sanatos cu o greutate de 3200g. Mi-a fost extrem de frica de operatia de cezariana inca din timpul sarcinii, dar medicul m-a incurajat stiind acest lucru, asigurandu-ma ca totul va decurge fara probleme si asa a si fost.
Referitor la conditiile din spital, acestea sunt de nota 20. Am avut salonul nostru, cu balcon, curatenia era impecabila, asistentele de la neonatologie, dar si de la ginecologie au fost foarte atente si prompte. Puteai sa suni daca aveai nevoie de ceva si veneau extrem de repede sa te ajute. Medicul de garda m-a supravegheat si ingrijit dupa nastere, dar si medicul meu a venit in urmatoarele doua zile cat am stat in spital.
Nasterea la Armonia cu domnul doctor Teaca alaturi de personalul medical de acolo a fost o experienta extraordinara pentru mine, iar faptul ca sotul a fost alaturi de mine inca de la inceput a fost minunat.
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Vineri 22 Martie, 2024
Categorie: Nașterea prin Cezariană
Etichete: Constanta | Dr. Andrei Teaca | Spitalul Armonia
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina