Nastere naturala la Maternitatea Isis( Armonia) din Constanta, cu domnul doctor Cristurean

Mi-am dorit dinainte de a afla ca sunt gravida sa nasc natural. Imi imaginam ca atunci cand voi fi gravida o sa raman hotarata pe decizia asta… si asa a fost. De ce? Cred ca paradoxal din cauza fricii de durere. Am perceput cezariana ca fiind mai dureroasa decat nasterea naturala. Taietura si recuperarea de dupa m-au facut sa ma orientez catre nasterea naturala.

Poate motivul primordial ar fi trebuit sa fie „naturalul”. Faptul ca mamele noastre si atatea femei au facut-o inaintea noastra si au putut. Am intampinat un moment de indoiala la ultima ecografie cand am aflat ca bebicul are cordonul ombilical infasurat de 2 ori in jurul gatului.

Nu stiam nimic despre asta, ce presupune. Domnul doctor Cristurean (medicul cu care am nascut) mi-a zis ca exista 2-3 % sanse sa se chinuie bebicul la nasterea naturala deoarece nu i se cunoaste lungimea cordonului ombilical si 0 % sanse sa pateasca ceva daca se va naste prin cezariana. Un asa procent poate parea infim, dar cand e vorba de copilul tau… este enorm.

Am plecat cu dubii de la cabinet si am plans. La controalele precedente totul era perfect pentru nasterea naturala si la ultimul … nu. Desi nu era o drama simteam ca tot nu trebuie sa ma indrept catre cezariana, dar oare puteam sa risc cei 2-3% doar pentru o nastere naturala?

Am avut noroc de cel mai intelegator, iubitor sot. A simtit de la inceput ca si mine ca pot sa nasc natural si a avut incredere in alegerea mea. Dupa ce am ajuns acasa de la cabinet am ramas in masina amandoi. Eu plangeam, el ma incuraja. Am sunat toate cunostintele sa cerem pareri, sa aflam daca si in cazul lor exista precedentul cordonului. 2 din prietenele sotului meu si o colega de-a mea m-au incurajat sa nasc natural, restul au zis sub nicio forma natural, pentru ca exista risc pentru copil.

Si asa am auzit toate cazurile negative privind nasterea copiiilor cu cordonul ombilical in jurul gatului. De la masca de oxigen pentru copil, copil vanat, copil chinuit… ca sa nu mentionez si … am intrat sa citesc si pareri pe net… neinspirata idee. Vorba sotului. De obicei scriu femeile ce au intampinat experiente negative. Desi am citit toate astea am simtit ca trebuie sa nasc natural.

Medicul ginecolog a zis ca asteapta decizia mea. Dupa ce am vorbit cu prietena sotului meu, care este asistenta medicala si care mi-a explicat exact cum arata cordonul, care este procedura la nastere m-am hotarat sa nasc natural. Cand spun ca m-am hotarat, ma refer ca am plecat cu tot sufletul spre decizia asta si am fost sigura ca e cea mai buna decizie si mi-am asumat-o. M-am rugat foarte mult intre ultima consultatie si nastere.

Am sperat si ca isi va „descolaci” cordonul, dar am continuat sa fac ce faceam si pana atunci si sa am o atitudine cat mai optimista. Ii datorez starea mea de spirit, optimismul si pozitivitatea sotului meu. Am continuat sa vorbesc cu bebicul, sa ii cant, sa ii zic ca suntem o echipa si ca ne vom ajuta.

La primul eco programul/calculatorul mi-au calculat data aproximativa a nasterii 27.04.2017. In data de 26.04.2017 in jurul orei 18:00 am simtit o durere puternica asemanatoare celei din timpul ciclului menstrual, dar mult mai acuta. Am simtit ca voi naste in noaptea aia. Am vrut sa fac dus, dar l-am vazut pe sotul meu pe geam si am zis sa aman si sa il intampin cu vestea ca voi naste curand. El trebuia sa plece in Vama Veche in dupamiaza aia si sa se intoarca mai tarziu.

A vrut sa amane plecarea, dar l-am rugat sa se duca pentru ca, ceea ce banuiam ca ar fi contractiile, erau foarte rare si suportabile si i-am zis ca pot fi contractii false pentru ca apa nu mi se rupsese. Au venit parintii mei la mine si el a plecat. Contractiile veneau la intervale de 30/45 de minute. Neregulate. Ai mei insistau sa mergem la spital. Eu insistam ca sunt contractii false. Am hotarat sa merg cand am vazut sange pe chilot. Vorbisem cu sotul si era pe drum.

Am luat taxiul la ora 22:30 si am ajuns la Isis. Ajunge in cateva minute si sotul meu. Eram foarte relaxata. Ma gandeam ca daca asa suportabile sunt contractiile, inseamna ca toata durerea va fi mai mult decat suportabila.
Medicul de garda ma ia in primire. Ii spun ca bebicul avea cordonul ombilical de 2 ori infasurat in jurul gatului si imi spune ca nu e o contraindicatie pentru nasterea naturala.

Ma consulta si aflu ca aveam dilatatia 5. Il intreb ce inseamna asta si imi zice ca jumatate de drum deja l-am parcurs si ca intr-o ora, maxim 2 voi naste. Eram convinsa ca durerea nu va fi asa de mare precum mi-a fost descrisa de atatea mame, doar parcursesem deja jumatate de drum. Mi-a zis ca vom merge in blocul operator.

L-a anuntat pe domnul doctor Cristurean care urma sa vina in 15 minute. Cand am ajuns in salon m-au luat emotiile/ frica, ma incercau atatea sentimente. Am inceput sa tremur incotrolabil. Imi dau seama cat de mult conteaza cei ce te asista. Enorm. Moasa m-a incuraja. Mi-a alungat din temeri. Mi-a explicat cum trebuie sa imping. Mi-a explicat ca nu sunt singura. Era o doamna tanara, blanda si frumoasa, Ionela.

I-am spus si ei de cordon si mi-a zis acelasi lucru ca medicul de garda. Am ramas singura in salon la un moment dat si am inceput sa spun Tatal Nostru, o data si inca o data si inca o data. M-a ajutat enorm sa nu ma mai concentrez asupra fricii. A ajuns si medicul. M-a intampinat vesel cu „am auzit ca am aici o pacienta care nu prea are contractii”. Mi-a rupt apa si a urmat o contractie, o altfel de contractie. O durere care preceda ce aveam sa simt. Am realizat ca astea sunt de fapt contractiile de care se tem femeile, durerea.

Si totusi nu erau atat de dese. Ma gandeam la femeile din familie care au nascut usor, ma rugam si imi imaginam de ce femeile in filme sunt toate atat de transpirate cand nasc. Avusesem si contractia „suprema”, sau cel putin asa credeam, si tot nu transpirasem atat. Ionela mi-a explicat foarte clar cum sa trag aer in piept cu gura deschisa si sa imping jos cu toata forta mea. La un moment dat am ramas singura in salon si mi-a fost frica sa imping de teama sa nu se nasca bebicul cand sunt singura in salon. Contractiile au devenit tot mai intense in durere si tot mai dese.

Mi s-a explicat sa imping cand contractia este in punctul maxim de intensitate si sa prelungesc impingerea pana cand contractia trece. Durerile au devenit atat de puternice incat au depasit constientul meu. Le-am zis ca prefer sa mor numai sa nu mai simt durerea. Mi-au administrat o perfuzie cu vitamine ca sa am putere sa imping.

Durerea era atat de puternica si ii rugam sa faca ceva numai sa nu ma mai doara. Medicul imi zicea ca mai am foarte putin. Eu ii ziceam ca nu mai pot. El imi zicea ca nu are cu ce sa ma ajute si ca totul depinde numai de mine. Am tipat de cateva ori si… am transpirat si eu… siroaie. Am intrebat cat mai dureaza si medicul mi-a zis ca intre 5 contractii, daca sunt bune si 12 contractii daca sunt proaste (erau bune daca reuseam sa imping pe ele).

Simteam o durere foarte puternica in abdomen, ca o taietura si o durere intre picioare, ca o rupere si fortare permanenta. E greu de descris in cuvinte. Doar cine a simtit poate intelege. Simteam ca dureaza vesnic, dar in acelasi timp ma gandeam ca in scurt timp totul o sa fie trecut. Medicul mi-a zis ca mai am atat de putin. Mi-a zis de 3 ori sa pun mana sa ii simt caputul. Eu eram atat de patrunsa de durere si i-am zis de fiecare data ca nu vreau. Ca vreau doar sa il scoata odata. Acum imi pare rau ca nu am pus mana, dar m-am uitat si i-am vazut un pic din caput si parul. Senzatia a fost minunata. M-a motivat.

Mi-am adus genunchii la piept si m-am impins pe burta. Asta simteam sa fac. La un moment dat mi s-a pus carcel la piciorul stang si le-am zis ca imi este greu sa imping si mi-au masat piciorul, dar dreptul. Ma durea tare si nu am putut sa le explic ca de fapt ma doare stangul… La scurt timp i-a iesit caputul. Senzatia simtita nu o pot compara cu nimic din ce am mai trait vreodata. O stare de eliberare enorma.

Medicul a zis ca are cordonul ombilical de 3 ori infasurat in jurul gatului. S-a uitat la asistenta. Atmosfera era foarte relaxata si mi-am dat seama ca, cordonul nu pune nicio problema. Medicul mi-a zis ca noi stiam de cordon si i-am zis ca noi stiam ca este infasurat de 2 ori. Dupa ce i-a iesit capul am intrebat ce trebuie sa fac acum si mi-a zis ca de restul se ocupa ei si ca ma va taia ca sa nu ma rup. Am simtit taietura, dar nu m-a durut. Si l-a scos. Am intrebat cat e ceasul. Am inteles 23:30 si ma gandeam ca la eco iesise 27.04. Mi l-a pus direct pe burta sa il tin in brate. A fost… o minune. Sentimentul… trebuie sa traiti. Cuvinte nu exista sa descriu. Mi s-a parut cel mai frumos si cel mai iubit.

I-am urat Bun Venit si i-am zis cat il iubesc. Mi-au zis ca il iau ca sa il spele. Nu plangea si am intrebat daca este totul ok si mi-au raspuns ca il voi auzi plangand si ca il iau ca sa il spele. Mi-au zis ca a luat nota 10. Am primit o bratara cu detaliile nasterii si am vazut pe ea data nasterii 27.04. Am intrebat iar cat e ceasul si mi-a zis ca s-a nascut la 00:30. I-am zis medicului ca exact in ziua in care a aparut la ecograf si el mi-a zis ca se pricepe la date, dar nu l-a reparat jos. Asta in timp ce ma cosea. Glumele reuseau sa ma faca sa uit de durere.

Bebicul s-a nascut in aceiasi zi cu seful meu. A venit sotul meu. A intrat in salon cu lacrimi in ochi si am simtit atat de mult pentru el cand l-am vazut. Eram atat de fericiti amandoi. Ii stergeam lacrimile desi stiam ca sunt de fericire. Mi-a zis ca atat el cat si ai mei m-au auzit tipand. Toti 3 stiau ca eu sunt, dar nu vroiau sa isi zica unul altuia ca sunt eu. Mi-a zis ca s-au rugat pentru mine si ca erau atenti la tot ce se petrecea in salon si interpretau tot ce auzeau. In timp ce povesteam l-a adus pe bebic.

Mi l-a pus direct la san. Asistenta i s-a adresat direct lui si i-a zis ca stie de ce e in stare ca l-a vazut ce face cu manutele. S-a infipt direct in tatica si a stiut exact ce trebuie sa faca. Eram noi 3. Atata fericire. I-am facut poze desi chiar si fara imagini momentele nasterii lui sunt tatuate in mintea, inima si sufletul nostru. Daca acum an si 3 luni ma rugam sa intalnesc un barbat potrivit mie, acum am 2 barbati pe care ii ador.

Apreciez enorm modul in care s-au purtat cu mine medicul, asistentele si moasa. Rabdare, calm, implicare, simt al umorului, tot ce am simtit din partea personalului ISIS m-au facut sa realizez cat de importante sunt persoanele ce ne asista la nastere si care nu fac decat sa amplifice trairile noastre intr-un mod cat mai placut.

Experienta nasterii ar trebui sa fie un moment minunat pentru o femeie si o amintire extrem de placuta care sa nu fie diminuata de persoanele ce asista la nastere. Mi-as dori enorm ca personalul din spitalele publice sa se comporte precum cele din spitalele private, asa cum ar fi normal. Imi mai doresc un copil si vreau sa nasc tot la Isis.

(Amalia, Constanta)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Duminică 16 Iulie, 2017

Categorie: Nașterea Naturală

Etichete: Constanta | Dr. Viorel Cristurean | Spitalul Isis (Armonia)

Articole Similare