Nastere Cezariana Medlife Grivita Mai 2024 Dr. Dmour Rashad
Povestea mea incepe in Octombrie 2023 cand am aflat ca sunt din nou insarcinata. Eram fericita si speriata in acelasi timp. Nu stiam daca sunt pregatita sa am si al doilea copil intr-un timp atat de scurt. Am mers la control la medicul meu ginecolog, domnul Dr. Dmour Rashad, cu care nascusem si primul copil, cu doar 9 luni in urma. Am discutat despre faptul ca distanta dintre cele doua operatii de cazarina este destul de mica, insa dansul mi-a confirmat ca sarcina poate continua fara probleme.
Domnul doctor mi-a monitorizat indeaproape sarcina, care s-a dovedit a fi una cu grad ridicat de risc, din cauza cordonului ombilical cu doua vase, a unui nod descoperit in saptamana 22 la morfologia de trimestru 2, dar si a dublei circulare in jurul gatului. Din aceste motive, pe tot parcursul sarcinii am trait cu teama ca as putea pierde oricand bebelusa, ajungand uneori chiar la momente de paranoia. Totusi, aceste sentimente dispareau in momentul in care mergeam la controalele saptamanale si domnul doctor imi explica calm ca totul este in regula, evolutia copilului este buna si ca nu sunt motive de ingrijorare, ci doar trebuie sa monitorizam indeaproape situatia. Pentru linistea mea, am efectuat si teste genetice, mergand la controale saptamanal sau chiar de doua ori pe saptamana. Domnul doctor a fost foarte implicat, dedicat si disponibil 24/24 pentru orice nelamurire.
Am nascut la Medlife Grivita la 38 de saptamani, la recomandarea medicului meu. In ceea ce priveste alegerea maternitatii, am optat pentru MedLife pentru ca acolo isi desfasura activitatea si domnul doctor, dar nu regret aceasta decizie deoarece consider ca personalul medical este foarte bine pregatit si dispun de o sectie de neonatologie exceptionala.
Avand experienta primei nasteri si multa incredere in domnul doctor, operatia de cezariana nu a fost un motiv de stres pentru mine. Stiam ca sunt pe maini bune. Pe tot parcursul operatiei echipa medicala s-a asigurat ca atat eu cat si bebelusul suntem in regula. In sala a fost o atmosfera degajata si linistitoare, iar eu m-am simtit in siguranta.Recuperarea a fost usoara, operatia s-a vindecat rapid, nu am avut dureri si nici disconfort. Bebelusa a fost ingrijita foarte bine, am fost consiliata de catre doamna Dr. Olteanu Raluca-Gabriela in ceea ce priveste alaptarea, ingrijirea si adaptarea bebelusului la mediul extrauterin.
Pentru mine, experienta sarcinii, desi cu probleme, a fost una frumoasa, la fel si nasterea, in special datorita domnului Dr. Dmour Rashad, pe care il recomand cu toata increderea si pentru ca este un profesionist desavarsit, si un medic empatic si implicat!
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Luni 27 Mai, 2024
Categorie: Nașterea prin Cezariană
Etichete: Bucuresti | Dr. Dmour Rashad | Medlife Grivita
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina