Nastere Cezariana Regina Maria Cluj Septembrie 2023 Dr. Fodoran Nicoleta

Dragi mamici si viitoare mamici,

Am născut pe data de 20.09, prin operatie de cezariană, cu doamna Dr. Fodoran Nicoleta, pe care o recomand din suflet, pentru tot sprijinul oferit pe parcursul sarcinii, nașterii și pentru tot suportul emoțional pe care l-am primit de când sunt pacienta ei. ❤️

La mine a fost cea de-a doua cezariană. După o sarcină cu multe emoții, internare la 34 de săptămâni cu risc de a naște prematur, am reușit totuși să duc sarcina până la 38 de saptamani, cu tratament și repaos. Pe de alta parte va pot spune ca este a patra mea internare în cadrul spitalului Regina Maria Cluj și de fiecare dată am avut parte de servicii excepționale și de personal empatic, care mi-a fost alături.

Experiența acestei nașteri e cu totul diferită față de prima. Am avut și pretravaliu, vreo 6 ore, până m-au operat. Totul a fost intens, rapid și cu multe emoții din partea mea. La operație totul a decurs bine, bebe a stat pe pieptul meu, mai multe minute, imediat dupa ce l-au scos, nu știu exact câte. Pe secția ATI am stat 6 ore și pe urmă m-au mutat în salon.

La cererea mea, au ținut bebele în fiecare noapte la neonatologie, fiindcă eu mă simțeam tare rău. Am spus ca îmi doresc să primească lapte muls și așa a fost, doar prima noapte a primit lapte praf, fiindcă îmi era imposibil să pompez. În rest la țiți cat de mult. Am avut parte de un sprijin extraordinar din partea tuturor, medici/asistente/infirmiere, jos pălăria. Față de prima cezariană, aceasta a venit cu o recuperare mai greoaie și dureri mult mai intense pentru mine. Știam ce urmează, dar nu mă așteptam să îmi fie atât de greu.

Am primit informații pe tot parcursul spitalizării despre tot ce se întâmplă, investigații și analize. Am primit vizite de la kinetoterapeut, psiholog pentru o evaluare și consultanți în alăptare pentru ajutor cu alăptarea. Fiind la bebe2 nu am avut neapărat nevoie de ajutor extra, dar am primit informații care cu siguranță meritau împrospătate.

Mâncare foarte bună, porții mari. Nu am avut nevoie de produse extra de acasă, sincer la cat de rău m-am simțit abia eram în stare să fac un duș. Am primit acolo tot ce aveam nevoie să folosesc pe perioada spitalizării.

Asadar recomand nasterea la acest spital! Nastere usoara tuturor!

Georgiana

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Vineri 29 Martie, 2024

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Cluj-Napoca | Dr | Dr. Nicoleta Fodoran | Regina Maria Cluj

Articole Similare

Experienta Pozitiva
Experienta Placuta - aceasta poveste relateaza o experienta in general placuta despre Nașterea prin Cezariană.
picioare bebe

Aboneaza-te la Newsletter

Abonare

Intra in grupul de facebook

Inchide

Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook

Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.

Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina

Grupul de Facebook