Nastere Cezariana Spitalul CF2 Septembrie 2020 Dr. Florina Olteiu

Buna ziua!
Vreau sa imi povestesc si eu pe scurt si atat cat imi mai amintesc experienta nasterii la  Spitalul CF2 Bucuresti. Am nascut prin cezariana in data de 15 septembrie 2020 la acest spital.

Operatia a decurs foarte bine, doamnei Dr. Olteiu Florina nu am ce sa-i reprosez, in schimb personalul, de la infirmiere, asistente si pana la medici nu ar trebui sa existe acolo. Intr-o sectie unde te astepti la empatie, unde femeile dau nastere copiilor si trec poate prin perioadele cele mai dificile si incarcate de emotii de toate felurile, nu ar trebui sa fii pusa in postura de a te stresa pentru hrana copilului tau sau tratata de sus ca nu dai „atentii” doamnelor infirmiere cand te schimba sau te ridica din pat.

Mi-am dorit enorm sa alaptez si am reusit, dar asta cu siguranta nu datorita personalului CF2 (care sustine ca ar fi pro-alaptare). Cel mult, poti pleca de acolo cu depresie, asa cum am fost eu in momentul externarii, in pragul depresiei. Regret si acum ca nu am mers mai departe si nu am facut plangere pentru tratamentul de care am avut parte. Singura impresie de empatie a fost aceea ca toata lumea ti se adreseaza cu „mami”, lucru care ar putea crea senzatia de intimitate si caldura, dar totul se opreste aici, pentru ca pe acelasi ton insotit de zambete ti se comunica si faptul ca al tau copil n-are decat sa planga mult si bine ca nu vei primi lapte decat la ora fixa (din 3 in 3 ore), ca exista un program clar pentru asta si nu exista loc de discutii. Si n-ai decat sa plangi si tu odata cu copilul, mult si bine, unul de foame, celalalt de neputinta. N-ai decat sa iti tii in brate copilul nou-nascut si sa te stresezi, sa iti faci tot felul de ganduri ca proaspata mamica (esti si incurajata de personal, care iti arunca cu foarte mare siguranta ca trebuie sa il alaptezi ca altfel se deshidrateaza). Sigur, s-ar putea ca unele mamici sa nu isi doreasca pur si simplu sa alapteze, dar de asta de ce ar trebui sa ii pese personalului, nu-i asa? Sau s-ar putea (ca in cazul meu) ca mamica sa isi doreasca sa alapteze, dar sa nu stie cum sa o faca (din nou nu e problema personalului, nu?). M-am rugat pentru cativa mililitri de lapte la toata sectia, nu am primit decat la ora fixa (se aducea lapte la fiecare 3 ore, dar nu tuturor bebelusilor le e foame dupa ceas) si daca fetita mea nu a mancat atunci, si a vrut sa manance dupa o ora de exemplu, (iar eu abia aveam cateva picaturi de colostru, ea nu stia sa se ataseze la san) n-am avut de ales decat sa plangem impreuna restul de doua ore pana la ora mesei. Nu i-a pasat nimanui, eu eram de vina ca nu ma pricepeam sa o alaptez. Singura data cand au acceptat sa imi dea lapte in afara programului (nu din prima) a fost in ziua externarii, cand fetita plangea din nou de foame si iar m-am rugat de cine am putut.

Prima data mi s-a spus ca va intreba (pe doamna asistenta sefa) si raspunsul a fost, desigur, negativ, doar incalcam regulile. A doua oara, cand a venit chiar doamna care ma refuzase in salon si i-am spus ca daca nu imi aduce lapte imi voi chema sotul cu lapte praf de acasa (nu stiu de ce nu am facut asta din prima zi, dar e greu cand abia ai nascut, durerile te doboara, emotiile si hormonii la fel, sa mai gandesti si limpede si sa iti ceri drepturile), mi-a raspuns cam asa:”pai de ce nu spuneti, doamna, ca plecati? Ca asa nu mai avem treaba, va dam lapte.”

Deci, ca sa intelegeti, acolo totul este facut pentru binele personalului, nu al mamicilor si bebelusilor, care platesc taxe la stat pentru acele servicii. Nu, personalul spitalului cand mai doarme daca stau tot timpul sa pregateasca biberoane? Nu e mai normal sa urle bebelusii de o zi, doua de foame, si mamele lor impreuna cu ei?

Da, cam asta e maternitatea CF2 pe care o recomanda unele mame cu caldura. Va recomand si eu, tot cu caldura, sa nu va duceti acolo. Si daca vreo mama mai trece prin ce am trecut eu, nu faceti ca mine. Nu inchideti ochii, eu regret enorm acum. Luati masuri, depuneti plangeri, nu mai acceptati abuzuri pe banii vostri!
Toate cele bune!

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Marți 5 Septembrie, 2023

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Bucuresti | Dr. Florina Olteiu | Spitalul Clinic CF2 Bucuresti

Articole Similare

Experienta Negativa
Experienta Neplacuta - aceasta poveste relateaza o experienta in general neplacuta despre Nașterea prin Cezariană.
lucruri bebe

Aboneaza-te la Newsletter

Abonare

Intra in grupul de facebook

Inchide

Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook

Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.

Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina

Grupul de Facebook