Nastere Cezariana Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie „Dr. I.A. Sbarcea” Brasov Iunie 2021

Buna mamici!

Tot Teo sunt, iar de data aceasta vreau sa va impartasesc experienta celei de-a 2-a nasteri a puiutului cel mic, in 14.07.2021.
Stiam deja ca voi naste prin cezariana, insa aveam gandul, ca si la prima sarcina sa incerc de data asta natural.
In 21.07 am fost la control si bebe era bine, crestea in greutate, singura problema fiind aceeasi ca si la prima sarcina: draga mea colestaza indusa de sarcina, care imi provoca aceleasi nopti nedormite, desi dormeam mai bine acum, 3h pe noapte fata de 2, la prima sarcina 🙂

Deoarece ziua nu puteam dormi, pentru ca  mai aveam si un pui de 1 an si 10 luni de alaptat si interminabilele si insuportabilele mancarimi de piele, maini, palme, talpi, burta…tot corpul. Aveam mancarimi chiar si pe fata, urechi, scalp si incercam sa le calmez cu o mixtura mentolta, care incepuse sa aiba efect zero. In plus aveam urina sangerie si pete maronii pe fata.
Din 04.07 am inceput sa pierd bucati mici gelatinoase, alb incolore, si in 06.07 am pierdut un dop galbui, gelatinos, cat o moneda. Pe tot parcurusul zilei am pierdut cate putin, iar in jur de ora  17.00 deja aveam dureri de burta, de intensitate medie  care  apoi s-au repetau zilnic….Mi-am dat seama instant ca ar fi dopul gelatinos, insa durerile credeam ca sunt normale, desi la prima sarcina nu mi se intampla asta.

Stiam ca doamna doctor va fi in concediu si ca se va  intorce doar in 12 iulie si trebuia sa merg la control peste 3 saptamani. Intre timp repetam analizele de sange si acizii biliari, iar doamna doctor  imi spusese deja sa ii trimit prin email rezultatul si sa o contactez chiar daca e in concediu, in caz de vreo schimbare, sangerari, contractii, etc.

Doar ca fiind a 2-a cezariana nu imi prea dadeam seama care sunt contractiile, deoarece la prima nu apucasem sa simt mai nimic, ca apoi sa imi spuna dansa ca sunt acelea in care ti se intareste burta. Comunicand cu doamna doctor si spunandu-i ca mi s-au agravat mancarimile, stiind si care sunt rezultatele analizelor, m-a programat pentru internare de o zi de data aceasta. Inainte cu alte 2 sapt, avusesem internare de 3 zile pentru analize de sange-transaminaze+urina, chiar inainte  ca dansa sa plece in concediu.

Vazand asistentele prin spital cum ma scarpinam si nu mai puteam din cauza caldurii care accentueaza mancarimea si vazand ca imi apar tot mai multe bubite mari pe piele, la care ma scarpinam pana la sange mi-au spus ca ma  programeaza pe 08.07, cu internare din 07.07. Insa rezultatul acizilor biliari  nu ajunsese, asa ca asteptam si tot asteptam, cu  simptomele colestazei care tot avansau. Aveam sentimente de extaz (abia asteptam sa imi cunosc cel de-al 2-lea puiut), dar si  de disperare din cauza mancarimilor insuportabile, a caldurii si a lipsei acute de somn si oboseala.
Daca inainte cu 2 saptamani faceam curatenie generala fara nicio problema si aveam in grija un copil, acum abia ma mai puteam misca si eram epuizata fizic si psihic.

Inainte cu o luna de zile luasem vitamina K pentru a nu-l mai intepa la nastere pe puiut si pentru a preveni eventualele hemoragii. Desi nu mi-au venit rezultatele analizelor , pe  12.07 am mers la control si  mi-a facut ultimul TNS. La fel ca si la primul puiut, bebe era obosit, abia ii mai batea inimioara si abia se misca, iar eu simteam asta…

In plus  doamna doctor nu mi-a mai dat si mie un exemplar din  TNS, si am simit ca nu e ok, mai ales ca  dansa incerca sa macheze asta  dar nu prea ii iesea si i se vedea pe fata ingrijorarea.
Am mers acasa si cand m-am uitat pe email, am vazut ca imi aparuse rezultatul analizelor, care era  pffff…..foarte mare 25.6, aproape triplu decat media normala.  Am trimis rezultatul doamnei doctor, care mi-a zis sa vin a 2-a zi sa ma tina sub observatie, insa eu stiam ca a venit momentul si in curand imi voi tine puiul in brate.

Nu mi-a fost teama deloc, mi se injumatatea inima pentru  ca primul pui ramanea acasa cu tati si eu l-am  alaptat pana in ultima seara:) Nu imi faceam griji pentru ca stiam ca va fi foarte bine ingrijit si nu erau deloc probleme mai ales ca se obisnuise cu 3 nopti fara mine de la internarile anterioare.
Dimineata am mers  la Maternitatea din Brasov, unde mi-au facut internarea, m-am schimbat in pijama si mi-au recoltat sange, am dat proba de urina si mi-a facut testul rapid PCR care insa  nu a iesit din prima , asa ca au mai  insistat. Acesta a  fost cel mai groaznic moment, apoi mi-a facut ecografia, inca un TNS si un test in care mi-a pus niste ventuze, am inteles ca vor sa vada ca nu am probleme cu inima sau asa ceva.

Mi s-a mai facut testul de coagulare, mi s-a luat tensiunea si mi-au pus o branula, pe mana stanga.Pentru ca stiam ca imi vor face analize, in acea dimineata nu luasem vitamina K tip capsula si mi-a facut-o injectabil. Doamna doctor mi-a spus ca imi  va face operatia ziua urmatoare si aveam voie sa mananc ceva usor pana la ora 20, insa m-am  oprit la ora 18 si sa beau apa pana la ora 23
Am completat documentele de informare si consimtamantul pentru operatie, insa in mod expres fara legarea trompelor. Dormisem mai bine acum fata de prima operatie, insa dimineata m-au coplesit emotiile de am facut de 2 ori atac de panica, stiind e am tras la prima sarcina (mi-au lezat vezica pt ca nu mi-a pus sonda cu anestezic si am avut probleme mari 6 luni de zile dupa operatie).
Dimineata mi s-a pus sonda, nu am simtit mai deloc, apoi am mers la ATI cu bagajul mic (vata, tampoane, scutece, cosmetice, 2 iaurturi mici, 3 sticle de apa de 0,5 l, pai si incarcator telefon) si deja stiam ca voi fi prima, eram cel mai grav caz si aveam o morbida intaietate.
Acolo mi-au pus o alta branula pentru a se putea folosi masa de operatie asa cum era orientata, mi-au dau un ser de hidratare si a treuit sa asteptam anestezistul care venea doar peste 1.5 h.
Eram a doua oara CEA MAI FERICITA MAMICA DIN LUME si retraiam prima nastere din plin. Nu imi era teama, ce era schimbat erau fetele imbufnate ale unor asistente 😊

Priveam cu atat de mult drag carpele acelea galbene si respalate de n ori in care pun si sterg bebelusii atunci cand ii scot, de parca erau din aur. Imi doream nespus sa imi vad si apoi sa imi ti copilasul in brate. Eram pregatita sa mi se faca anestezia (stiam 100% ca nu ma va durea) si ce sa vezi….i-a iesit din a 3-a! Simteam cum imi zgaria osul si m-am mai si miscat, insa nu am ramas cu dureri de spate cum auzeam…
Senzatiile din timpul operatiei au fost aceleasi, ca si la prima, insa mult mai grave. La nici 1 minut dupa inceperea operatiei, am avut stari de voma, iar apoi am simtit ca nu mai pot respira si ca ma sufoc efectiv. Desi ei imi spuneau ca nu am cum, vazand ca inchid ochii, mi-au pus oxigen. Dar nici asa nu puteam respira si am crezut ca am sa mor. Eram impacata cu tot, desi nu il vazusem inca pe puiut, si  stiam ca are cine sa ii ingrijeasca pe amandoi copii….sotul meu!

Am reusit in final sa respir cand am auzit ca prin vis ca mai e putin si il scot pe pui, nu mai zic ca nu mai puteam vorbi si ei imi ziceau sa vorbesc (ma tineau de vorba sa nu adorm iar), dar cand l-am vazut, am fost cea mai fericita mamica din lume, il vazusem pe grasun.

Avea 3.800 kg si 50 cm, era plin de celebrele cute si semana leit bunicul lui, care din pacate nu mai este si care ne-a lasat cea mai minunata mostenire, gena lui. Desi imi propusesem inainte de nastere sa ii vorbesc, sa stie ca mami e acolo, nici de data asta nu mai puteam.

Inainte sa ma coasa auzeam iar ca se inmoaie uterul, am inteles ca si acum si la prima am fost pasibila de hemoragie interna. Doamna doctor a insistat iar sa imi lege trompele, desi imi dadusem in mod expres dezacordul de a le lega, insa cu o intoarcere de cap in dreapta, au inteles ca nu voi face asta, pentru ca ne mai dorim copilasi, asta spre stupoarea lor.

Se pare ca  nu puteau intelege de ce ma ”chinui”, iar anestezistul o  intreba  pe doamana doctor de ce nu mi-a explicat care sunt riscurile operatiei cu colestaza…de parca ma puteau oprii ele sa nu fac copilasii pe care ni doream din inima si ii iubim din suflet si eu si tati 😊)

M-au cusut si m-au dus la ATI, iar dupa 1 h de anestezie, am inceput sa imi simt corpul treptat si ma miram ca  erau suportabile durerile, ca la menstruatie. Insa apoi a inceput calvarul….timp de 4 h am avut niste dureri ingrozitoare, mult mai intense ca prima data, dar  m-am recuperat mult, mult mai repede si nu imi venea sa cred, nu credeam ca fac parte din acele mamici norocoase.

Imi alina durerea faptul ca mergeam dupa 8 h, apoi cat am stat in spital aveam o rutina de alaptat, schimbat, si dupa amiaza venea tati cu puiutul cel mare si ma motiva teribil.
Partea grea a operatiei, a fost ca tati nu a putut intra sa ma vada pe mine sau puiut, insa m-a sustinut telefonic in tot acest timp, care a contat cel mai mult. Eram cea mai fericita stiind ca stau cu puiul mic si apoi dupa amiaza il vad si pe cel mare, cu tati. Sotul era atat de mandru si de fericit incat era contagios 😊
Am stat in spital 5 zile, insa acum eram mult mai relaxata, mai calma in legatura cu puiutul pentru ca stiam exact ce e de facut fata de prima, cand stiam doar din carti 🙂 si fata de prima nastere, am beneficiat pe deplin de consiliere privind alaptarea, cum sa il schimb pe puiut, sa il fac sa eructeze, etc.
Cel mai emotionant moment a fost cel al externarii, cand ne-am reunit ca familie, iar sotul si puiutul cel mare l-au vazut in sfarsit pe puiutul cel mic.
“Surpriza” cea mare a venit acasa cand am observat pe biletul de iesire ca scria ca am avut ruptura uterina, iar puiutul avuse cordonul legat o data si facuse meconiu desi doamna doctor imi ascunsese asta, iar eu ceream operatia.

La 1 saptamana de la nastere, la scoaterea firelor ,acum nu simtisem nimic, prima data am crezut ca mi se desface la cum taiase si trase, am cerut explicatii. Imi dadusem seama in spital ca nu e ceva in regula pentru ca primeam antibiotic si ma gandisem la infectie ceva, insa pentru  ca prinsesem weekendul si doamna doctor nu era, asistentele mi-au spus ca stiu pentru  ce imi fac injectiile, insa nu imi pot spune si trebuie sa intreb medicul….

Am refuzat tramadolul pentru  dureri , pentru ca dupa operatie chiar avem crampe ca la menstruatie, insa puternice si nu vroiam sa imi ingreunez situatia cand ajungeam acasa si nu mai luam asa ceva, doamna doctor incerca sa se scoata pur si simplu!
Iar de ruptura uterina, stiind ca mai vreau copii, a spus ca nu am avut, insa asa scriu ei in fisa. Dar vom vedea in viitor, deoarece doar peste 3 ani mai putem concepe un copilas, data fiind situatia cu placenta praevia, colestaza si uterul dublu cicatricial.

VA URMA 🙂

Teo

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Luni 6 Septembrie, 2021

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Brasov | Dr. C | Maternitatea Brasov

Articole Similare