Nastere Cezariana Spitalul Orășenesc „Sfântul Ștefan” Rovinari August 2025 Dr. Carmen Bărbulescu

Am aflat ca sunt însărcinată în decembrie 2024 înainte de revelion și cu multe emoții am căutat un doctor disponibil rapid pentru a mă asigura ca totul este ok. Cu mult noroc am găsit-o pe doamne Dr. Carmen Bărbulescu la un cabinet privat din Tg Jiu. Toată sarcina a decurs bine, fără complicații, am respectat toate indicațiile medicale și cu emoții am ajuns în luna august aproape de naștere.

a ultimele controale, bebelușa mea nu mai lua în greutate. Era micuță, avea cordonul înfășurat de două ori în jurul gâtului, iar pe col mi s-a observat și un polip. Nu o să vă mint: eu am fost decisă pentru cezariană încă de când am văzut liniuțele pe testul de sarcină, așa că i-am comunicat din timp doamnei doctor. Ținând cont de cordon și de faptul că lichidul amniotic începea să scadă, m-a programat la cezariană.

Am ajuns dimineața la spital cu toate emoțiile din lume. Nu mai trecusem printr-o operație niciodată și rezistența mea la durere e foarte scăzută. Am intrat pe secția de ginecologie și am fost condusă intr-o rezervă cu un singur pat plus baie la dispoziție, totul în spital foarte curat și ok. După mi-a fost pusă o branulă și mi-au fost făcute niște teste de alergie. A fost puțin dureros din cauza ca pentru branulă a trebuit să mă înțepe de mai multe ori pentru ca mi se spărgeau venele. Ulterior, mi-a fost pusă sonda, a fost dureros și neplăcut, citisem foarte mult despre operație înainte și mă documentasem pas cu pas , dar aici mi s-au dat puțin calculele peste cap pentru ca sonda a fost pusă pe viu nu după anestezie.

În fine, am plecat spre sala de operație, am rămas puțin intr o camera preoperatorie unde mi-au mai fost montate două branule, 3 in total am avut. Am intrat in sala de operații, toată lumea de acolo era binedispusă și m-am mai relaxat puțin, aveam multe emoții și frică, dar încercăm să mă controlez. Cu domnul anestezist vorbisem înainte cu câteva zile despre anesteziile pe care puteam să le folosim și am ales intr-un final anestezie epidurala pentru a avea cateter in spate in primele 24 de ore și a reduce durerile cat se poate de mult. Sincer cand mi s-a pus cateterul in spate am simțit ca o înțepătură de albină, nu durere, nici măcar presiune când mi s-a administrat anestezia. Ce a fost ciudat ca era complet diferit față de ce citisem eu pe internet ca îți amorțesc picioarele și totul până la jumătatea corpului, nu mi-au amorțit, le puteam mișca și m-am panicat inițial. Le am spus să nu mă taie ca simt tot, anestezistul a râs și mi-a zis ca o sa amorțesc doar în zona bazinului și cel mai mult acolo unde se face incizia. Nu am știut când a început operația și când m-au tăiat. După am început să simt senzațiile acelea de tragere, împingere, dar fără durere. M-am concentrat cel mai mult pe respirație și să îmi păstrez calmul. Un moment de neuitat de acolo, a fost când au scos bebelușa. Fiind mică în bazin, au scos o destul de greu , 7 persoane au trebuit să apese ca să o poată scoate. Bebelușa mea intrase și într-un stres fetal și când a ieșit a plâns puțin mai greu , dar toți oamenii din sală au fost exemplari și totul a fost bine. Mi-au aratat o foarte puțin și mi-au zis ca este micuță și ca o să trebuiască să stea puțin la incubator și ca o să o văd de abia a doua zi când o să fiu adusă pe salon. Menționez ca am născut la ora 10 dimineața și toate astea mi au fost spuse de medicul neonatolog la care o să revin după.

Am rămas pe masa de operații până m-au cusut mi s-a părut ca a durat o veșnicie sincer, dar cred ca și din cauza ca eram prea stresată și voiam sa se termine. M-au mutat pe o targă și m-au dus la ATI unde am rămas pentru 24 de ore. Totul impecabil, personalul a fost foarte amabil, am avut analgezice tot timpul pe cateter, sincer nici masajul acela pe care veneau asistentele sa-l facă la uter nu-l simțeam. Toate astea până s-a făcut seara.. ma repet ca imi puteam mișca picioarele și încercam sa le mișc ca să nu mă simt chiar așa țintuită la pat. Am fost lăsată să beau apă puțin câte puțin și să mănânc iaurt seara . M-au ridicat din pat atunci în prima seară puțin, prima oară pe margine, unde mi s a părut relativ simplu, simțeam doar ca mă ținea ceva la burtă. După, m-am ridicat în picioare, m-am ținut de gâtul unei asistente și am stat pe loc, dar după nici un minut am leșinat. Nu m-am speriat, m-am trezit în pat, eram ok.

În noaptea aceea au început niște dureri pe care nici analgezicele nu le calmau, nu știu cu ce să compar, dar era ceva constant, nu se oprea, o durere acolo în zona pelvină, era deranjant dar nu pot să zic ca ceva care sa te urce pe pereți și să rămâi traumatizat. Am trecut și de noaptea aia, dimineață a venit un kinetoterapeut care mi-a mișcat picioarele în mai multe direcții și care m-a ridicat din pat. Am făcut și câțiva pași, repet aveam tot senzația ca mă ține ceva la burtă nu neapărat durere. După m-au mutat în salon și mi-am văzut în sfârșit bebelușa. Era perfectă, mi a dat și mai multă putere să depășesc zilele alea cu capul sus.

Bebelușa nu a stat cu mine în salon, dar oricând voiam mă puteam duce la ea și să stau cat vreau. Cu fiecare zi eram tot mai bine, erau dureri moderate la ridicare din pat, când mă puneam înapoi și la mers, în rest când stăteam în pat sau pe scaun nu simțeam nimic. Nu am cerut mai multe analgezice sau altceva, am făcut fix ce mi s-a dat. Un alt aspect inconfortabil a fost că, în fiecare zi după operație, trebuia să merg la toaletă/curățare, inclusiv vaginală. Sincer, nu i-am văzut rostul de fiecare dată. Îmi era foarte greu să mă urc pe masa ginecologică și să cobor. Am trecut și peste o criză de tuse e cu adevărat nasol să tușești sau strănuți cu cezariană.

Per total cezariana în sine a fost o experiență bună, nu pot să zic ca am rămas traumatizată sau cu o amintire rea. Personalul spitalului foarte ok , dar ca peste tot mai există și momente mai urate, a fost și cazul meu, doar nu putea să fie totul lapte și miere. Medicul neonatolog, nu o să îi dau numele, a fost ceva de care am rămas scârbită total pentru ca mi-a făcut cele 3 zile pe care le-am stat în spital un stres. Menționez ca din motive persoanele am luat decizia să nu alăptez, am comunicat acest lucru atât doamnei Dr. Bărbulescu care a fost o profesionistă și nu am simțit nici cea mai mică judecată, cat și medicul neonatolog, care pe lângă faptul ca m-a judecat în continuu de parcă i-am spus ca am de când să las copilul în spital… la nivelul ăsta ducea gravitatea situației, a încercat să pornească niște certuri între mine și soțul meu, a fost ceva care mi-a depășit orice imaginație. Încerca să mă facă să mă simt ultima femeie din lume, m-a întrebat și dacă mi-am dorit cu adevărat copilul, o atitudine total nepotrivită pentru un doctor. Consider ca fiecare om e liber să își ia deciziile pe care le vrea, judecata asta gratuită mi se pare de prost gust. Am încercat să o ignor cat pot, și sincer vă spun că așteptam doar să îmi iau copilul să plec acasă.

După toate astea și după 2 luni acum în momentul ăsta, pot să vă spun ca am o fetiță perfectă, hrănită cu lapte praf care ce credeți… a luat în greutate foarte bine și eu care mi-am revenit complet, nu am dureri deloc, nici in zona operației, nici la cap, nici la spate, sunt refăcută total, cu o cicatrice care abia se mai vede. Personal recomand spitalul din Rovinari , dar cel mai mult pe doamna Dr. Bărbulescu.

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Luni 3 Noiembrie, 2025

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Dr. Carmen Barbulescu | Gorj | Spitalul Orasenesc Rovinari

Articole Similare