Nastere Cezariana Spitalul Universitar August 2023 Dr. Monica Eremia

Inca inainte de a ramane insarcinata, am inceput sa caut medicul care urma sa-mi aduca pe lume bebelusul. Stiam ca vreau sa nasc la un spital de stat, asa ca am cerut recomandari si am facut cercetari pe internet. Initial, m-am hotarat sa nasc la Filantropia, dar o prietena mi-a recomandat o doctorita de la Spitalul Universitar. Dupa ceva timp, cand am ramas insarcinata, am uitat numele doctoritei recomandate. Asa ca am selectat cateva nume de pe site-ul spitalului si am inceput sa ma documentez. Era esential pentru mine sa nasc la stat, sa am o nastere naturala si un medic femeie. Totodata, era vital ca medicul sa-mi placa din prima intalnire si sa simt ca este o persoana cu care pot comunica deschis. Relatia medic-pacient a fost intotdeauna foarte importanta pentru mine. Pana la urma, am renuntat la ideea de a naste la Filantropia din diverse motive, si bine am facut, pentru ca spitalul era in renovare la acea vreme si nu as fi putut sa nasc acolo oricum.

Dupa ce m-am documentat, am ramas cu doua optiuni: doctorita recomandata de prietena mea si doamna Dr. Monica Ermeia, despre care am citit numai lucruri frumoase, exact caracteristicile pe care le cautam la un medic. Astfel, m-am lasat ghidata de intuitie si impresionata de toate informatiile gasite despre ea, am decis sa o cunosc si sa efectuam prima ecografie a bebelusului. Impactul a fost extraordinar; Dr. Ermeia este exact tipul de medic pe care orice femeie ar trebui sa-l aiba in domeniul ginecologiei. Tanara, calma, blanda, extrem de organizata si profesionista, fiecare vizita la cabinetul ei era asteptata cu mare nerabdare. Nu doar pentru a afla noutati despre bebelus, ci si pentru placerea de a conversa cu ea. Paraseam cabinetul de fiecare data cu o stare de bine remarcabila.

Sarcina mea a fost ideala, exact cum si-ar dori orice femeie: linistita, fara peripetii sau incidente neplacute. Am analizat indelung problema nasterii naturale versus cezariana si, dupa multe deliberari, m-am razgandit complet. Initial, eram hotarata sa nasc natural, dar teama de un travaliu lung si posibilitatea de a ajunge oricum la cezariana m-au facut sa optez pentru cea din urma. Am decis ca sunt mai pregatita sa suport durerea recuperarii post-operatorii decat incertitudinea unui travaliu prelungit. Doamna doctor a respectat alegerea mea, oferindu-mi libertatea de a decide fara sa ma influenteze in vreun fel.

Am stabilit data nasterii si m-am internat; conditiile au fost satisfacatoare: curatenie, personal amabil, doamnele ne ofereau asistenta cu orice aveam nevoie si ne incurajau cu glume amuzante. Imi amintesc ca una din ele ne-a spus: „De maine, toata viata voastra se va schimba!”. Inainte de operatie, au fost multe controale si am fost monitorizata permanent, eu si bebelusul.

Nasterea a avut loc dimineata, intr-o sala micuta, plina de personal. Anestezia a fost gestionabila, mai infricosatoare fiind solutia rece cu care m-au dezinfectat inainte — nici acum nu stiu cum se numeste. La un moment dat, m-am simtit rau, gata sa vars, dar asistenta ATI m-a asigurat ca nu se va intampla, si asa a fost. Eram destul de relaxata, asteptand sa-mi vad bebelusul sanatos. Aveam incredere ca totul va decurge bine, fiind pe mainile bune ale doctoritei mele minunate si ale unei rezidente extrem de dragute si umane, D.M.

Procesul a durat aproximativ o ora. Dupa ce l-au infasat, mi l-au adus pe bebelus. Plangea, dar cand mi l-au apropiat de fata, a incetat. A fost incredibil. Eram coplesita de emotii si mi-era teama sa-l sarut, gandindu-ma ca as putea sa-i transmit vreo bacterie — ce idee absurda! Atunci, una dintre doamnele de acolo mi-a spus incurajator: „De ce nu ii dai un pupic? Da-i un pupic!” Nu voi uita niciodata acea atingere, fruntea lui bebe atat de calda, moale si umeda, o senzatie unica!

In salonul post-operator, eram trei mamici. Am experimentat acel tremurat ciudat, specific recuperarii dupa anestezie; imi era foarte frig, dar sentimentul de fericire era covarsitor. Si tatal a venit, vazuse deja bebelusul. Fotografia pe care ne-am facut-o langa patul meu capteaza cele mai fericite priviri si zambete pe care le-am avut vreodata. Reusisem! Bebelusul imi era adus frecvent pentru alaptare, desi eu nu aveam prea mult lapte, dar era bine ingrijit in salonul nou-nascutilor. Uitasem masuratorile facute imediat dupa nastere si am intrebat o asistenta de la neonatologie, care a fost foarte amabila si mi-a adus informatiile necesare.

Toata noaptea am incercat sa ma misc, sa ma ridic, dar fara succes. A doua zi, trebuia sa ne ridicam pentru a fi mutate un etaj mai jos, impreuna cu bebelusii care urmau sa ramana cu noi. A fost foarte greu; am primit un calmant si abia asa am reusit sa ma ridic, ultima dintre noi. Celelalte mamici fusesera deja mutate. Ambele doctorite m-au vizitat; D.M. mi-a spus ca va durea, ca recuperarea va fi dificila, dar ca totul va fi bine in cele din urma. M-a incurajat profund si venise sa-si ia ramas bun, deoarece urma sa plece in concediu. A fost un moment emotionant…

La etajul lauzelor, intr-un salon de trei, am fost cu aceleasi colege de la etajul superior. Conditiile erau foarte bune. Bebelusii au fost vizitati constant de neonatologi pana la externare. Doamnele care se ocupau de actele necesare pentru certificatul de nastere au fost si ele foarte amabile, venind la noi in salon.

Totul a decurs exact cum mi-am dorit. Am gasit un medic excelent si am intalnit personal foarte amabil la Spitalul Universitar, contrar tuturor asteptarilor pe care le aveam inainte. Sunt foarte multumita ca am ales sa nasc aici, mai ales ca in acea perioada spitalele Filantropia si Giulesti erau inchise pentru renovari. Daca nu as fi facut aceasta alegere, as fi fost fara medic si fara spital, fiind nevoita sa regandesc totul in ultimul moment. Asa cum i-am spus si doamnei Dr. Monica Eremia, daca as naste din nou, as alege acelasi loc fara sa stau pe ganduri. De fiecare data cand trec pe langa Spitalul Universitar, am un zambet larg pe fata, amintindu-mi de intreaga experienta, inclusiv de momentul cand am iesit cu bebelusul in scoica si toti oamenii se intorceau uimiti, exclamand: „Uau, ce frumusete, sa va traiasca!”

In concluzie, as dori sa subliniez ca nu mi-a fost pretinsa nicio suma de bani; totul s-a desfasurat in mod normal si civilizat. Incurajez viitoarele mamici sa lase la o parte preconceptiile despre anumite spitale si sa mearga cu inima deschisa. Experienta mea a fost complet diferita de tot ce mi se povestise anterior. Chiar mi s-a sugerat sa reconsider nasterea la acest spital, dar realitatea a fost una de basm, o experienta pe care nu o voi uita niciodata si pe care o voi povesti mereu in detaliu!

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Luni 3 Iunie, 2024

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Bucuresti | Dr. Monica Eremia | Spitalul Universitar Bucuresti

Articole Similare