Nastere prin cezariana la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, in timpul pandemiei
Ma numesc Alina si am 39 de ani. Dupa doi copii de 13 respectiv 12 ani, nu imi imaginam vreodata ca o sa apara si bebe trei. Dar iata ca planurile mi-au fost date peste cap (in sens pozitiv) in luna aprilie 2020, cand am aflat ca sunt insarcinata. Am avut temeri si emotii de inceput legate de varsta mea si cum ar decurge sarcina si nasterea din cauza aceasta. Insa am avut noroc si totul a fost ok. Sarcina mi-a fost supravegheata de doamna doctor Monica Eremia de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti.
Din cauza pandemiei am preferat sa fac toate controalele la Regina Maria, insa nasterea am ales sa fie la stat, din motive de siguranta in caz ca ceva nu ar fi bine cu mine sau cu bebe. Ziua mult asteptata a sosit: 5 decembrie 2020, fiind programata la cezariana.
Am plecat impreuna cu sotul spre spital dimineata la 8. In fata intrarii a trebuit sa ne despartim urmand sa ne revedem peste cateva zile impreuna cu bebe. De la intrare, am fost ajutata in permanenta de cineva la transportul bagajului care nu a fost deloc mic (un troler plin cu de toate pentru mine si bebe).
Dupa toate analizele de rigoare am nascut la ora 15 un baietel de 3400 grame, perfect sanatos. Am stat la Terapie Intensiva pana a doua zi dimineata la ora 7, cand am fost indemnata sa ma mobilizez pentru a fi mutata in salon impreuna cu bebe. Din momentul cand am ajuns in salon si l-au adus pe bebe nu m-am mai despartit de el.
Desi cu dureri, am reusit sa ma ocup de el si sa il alaptez exclusiv la san. Per ansamblu sunt multumita de experienta la acest spital, de comportamentul doctorilor, asistentelor si chiar si a portarilor care m-au ajutat cu bagajul si cu primirea pachetelor de la sot. Spitalul este foarte curat. Mai sunt probleme de ordin tehnic gen un bec ars, apa calda nu era mereu, un calorifer stricat. Dar acestea au fost amanunte, pe langa faptul ca eu si bebe am fost sanatosi si tratati asa cum trebuie.
Ar mai fi de mentionat ca a trebuit sa imi aduc toate materialele sanitare de acasa, dar cred ca asta se intampla in toate maternitatile de stat. Ca si primele doua nasteri si aceasta a fost o nastere frumoasa si va ramane o amintire placuta pentru toata viata!
Multumesc!
(Alina, Bucuresti)
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Sâmbătă 12 Decembrie, 2020
Categorie: Nașterea prin Cezariană
Etichete: Bucuresti | Dr. Monica Eremia | Spitalul Universitar Bucuresti
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina