Nastere gemelara prin operatie cezariana la Maternitatea Polizu cu doctor Epure

 

Numele meu este M. Gina Alina si va multumesc ca imi oferiti ocazia de a povesti ceea ce am trait cand am nascut, sper sa-mi gasesc cele mai potrivite cuvinte sa exprim exact ceea ce am simtit, este un pic greu, trairile au fost maxime, iar bucuria….nu am grad de comparatie.

Totul a inceput……de la testul de sarcina (bine, intai conceptia, dar nu se pune : ) intr-o frumoasa seara de Noiembrie, mai exact 21, atunci am aflat ca sunt insarcinata, testul si ecografia si-au facut treaba si mi-au oferit ceea ce imi doream, sa aflu ca voi deveni MAMA :))

Toate bune si frumoase, i-am dat vestea si sotului care s-a bucurat la fel de mult ca mine, dar asta n-a fost nimic fata de vestea ce-o primeam la urmatoarea ecografie cand domnul doctor, mi-a spus: doamna nu mai aveti un bebe (pret de cateva secunde am crezut ca mor, toate visele mele legate de bebelus se spulberasera, simteam ca o sa traiesc degeaba)…si a venit si completarea, „o sa aveti doi bebelusi, adica aveti sarcina gemelara”…WOW, Doamne, ce-am facut de merit o dubla bucurie, oare de ce n-am devenit mama mai devreme sa traiesc clipele astea minunate, oare cum avea sa fie?!!!!

Totul a decurs foarte bine, am avut o sarcina foarte usoara, fara probleme, care mi-a permis sa merg la servici pana-n saptamana 36, cand am hotarat sa ma si odihnesc un piculet pentru ce avea sa urmeze. Am fost monitorizata de domnul doctor Andrei Voichitoiu la spitalul Polizu, un doctor exceptional pentru care am numai cuvinte de lauda, dar nu am aceleasi lucruri de spus despre personalul medical (unele dintr ele).

M-am programat pentru cezariana pe data de 14 iulie, DPN-ul era pe 24 iulie, intr-o frumoasa zi de Duminica, am zis ca nu-i asa aglomerat, doctorul se intorcea si el din concediu, era si duminica, era o zi tocmai buna. Preventiv, am primit datele de contact de la un alt doctor in cazul in care fetitele nu mai aveau rabdare.

Lucru ce s-a si intamplat, mai exact pe 12 iulie la 3:30 dimineata m-am trezit pentru ca mi se rupsese apa si pentru ca nu stiam exact cum era „apa” asta, pret de cateva secunde ma gandeam daca nu cumva este altceva si am luat-o razna ca nu m-am putut abtine drept pentru care am intrat pe Google sa citesc mai multe despre „apa”, apoi pentru ca aveam nevoie si de o a doua parere am sunat-o pe matusa mea…raspuns pozitiv este APA:)), dar sa stau linistita ca nu nasc imediat, al 3 lea lucru: Cosmin, trezeste-te, mi s-a rupt apa*=))…el panicat, eu relaxata!!!

Bagajul era facut…ne-am urcat in masina si am pornit spre Polizu. La 4:45 am ajuns la camera de garda, unde din pacate i-am stricat somnul de dimineata asistentei care era acolo, singura. Dupa un mic „interviu” la care am fost supusa de un medic rezident (era acra exact ca muraturile din camara bunicii) am fost dusa in locul unde urma sa nasc.

Am intrat in holul acela lung, la care o asistenta „numai sarcina gemelara n-aveam la ora asta”..tipic romanesc, m-a cam demoralizat si pentru ca nu aveam asa stare nu i-am raspuns provocarii. Am fost dusa in sala de travaliu si lasata acolo cateva minute bune.

Intre timp l-am sunat pe doctorul rezerva (asa era intelegerea, daca nasc mai devreme sa-l sun pe domnul doctor Epure – un doctor exceptional, il recomand din suflet) care vroia sa stie mai multe amanunte despre starea mea si m-a rugat cu prima ocazie cand vine o asistenta sau o doamna doctor in incapere sa-i dau telefon ca sa stea de vorba cu ea, pai, s-au perindat cateva la intervale diferite dar n-am avut succes ca n-au vrut sa vorbeasca, pana la un moment dat cand intr-un sfarsit a luat cineva legatura cu dansul. N-am inteles atitudinea asta de nicio culoare…telefonul era al meu, deci nu consumau ele creditul, pur si simplu raspundeau la niste intrebari!!!

Fix in 45 de minute a ajuns si doctorul Epure la mine, drept pentru care sala in care eram eu se umpluse de asistente in frunte cu doamna rezident.

Se facuse 7..deci eram de 2 ore acolo, in acest timp nu m-am gandit decat la fetitele mele, sa fie bine, sa-mi fie facuta cezariana pentru ca nu vroiam sa fie chinuite si sa aud cat mai repede”oa,oa”…sotul si tatal meu erau pe hol asteptand vesti..comunicam prin sms…ei imi spuneau ce auzeau de pe hol, eu le spuneam ce aflam din interior.

Acum incepea stresul cel mare…la ecografia facuta in momentul acelea, fetitele, dupa spusele medicului, aveau foarte putine kg, in jur de 1.5kg, lucru ce pentru mine era imposbil pentru ca la monitorizarile dinaintea sarcinii fetitele erau mai marisoare…si din momentul acela am intrat de tot in panica, l-am sunat pe dr ce imi urmarise toata sarcina sa se intereseze si sa-mi spuna ce insemna toata agitatia din jurul meu.

Toti doctorii intrebau de sarcina gemelara, unde este, cum sunt bebelusii, daca au fost monitorizati etc. Seful sectiei impreuna cu seful clinicii si cu doctor Epure mi-au luat dosarul cu toate analizele si monitorizarile din timpul sarcinii sa-l discute la raportul de dimineata pentru a hotari ce aveau sa-mi faca *:(( crying…dar oare ce urma??? Deci, se facuse 9, atatea ore tot asteptand..asteptand…intre timp fetitele au inceput sa fie monitorizate!

S-a terminat si raportul… aflam de pe hol aproape tot, sotul ma informa prin sms, de genu: „Vine doctorul”, „A trecut pe langa noi” , ” Ce ti-au zis?”, ” Ce se intampla, sunt probleme, au ceva fetitele?”

A urmat o a doua ecografie, facuta de seful sectiei (imi pare rau ca-mi scapa numele acum), mi-am dat seama ca este sef pentru ca le-a pus la punct pe asistente, le rugase sa vina mai des la mine pentru a citi monitorizarile de pe ecran si sa-l informeze despre orice modificare, dar pentru ca n-a primit toate informatiile cerute s-a rastit la ele, ba chiar una incepuse sa planga.

Acest om deosebit, s-a purtat foarte frumos cu mine, mai mi-a ridicat moralul, in urma ecografiei mi-a spus ca fetitele sunt ok si sigur au peste 2 kg, a fost chemat si dr Epure dandu-i toate explicatiile despre cum vede el lucrurile. Se facuse ora 11 cand am fost anuntata ca la 11:45 intru-n operatie…am rasuflat usurata, in sfarsit, ingrijorarea mea atinsese cote maxime, apa pierdeam o gramada, deja imi imaginam fel de fel de lucruri negre.

A trecut si 11:45, se facuse 12 si ceva cand o asistenta venita sa-mi citeasca monitorizarile mi-a spus ca intru mai tarziu ca a venit o urgenta.

La fix 12:45 am fost dusa in sala de operatie..n-am avut nicio emotie, nicio frica, m-am rugat doar pentru fetite!!! Mi-a fost facuta anestezia in coloana (nedureroasa) si au inceput furnicaturile si monitorizarile (pulsul,tensiunea..etc).

N-am simit cand m-a taiat dr, in schimb simteam foarte putin cand imi „umbla-n burta” :), la 13:14 a scos prima fetita, m-a bufnit plansul, am vazut-o foarte putin, dar m-am bucurat ca am auzit acel „oa,oa” mult asteptat, urmata la 13:16 de a doua fetita si ea la fel de plangacioasa.

La 13:45 (aveam un ceas in perete la care ma uitam mereu) operatia de cezariana imi era incheiata. Am fost dusa la terapie intensiva unde am stat pana a doua zi. Intre timp am dat mesaje la aproape toata lista din telefon sa anunt marea veste, toti se asteptau sa nasc pe 14…si primeam cu zecile inapoi si bineinteles comunicam cu sotul, eu eram cea care il intreba daca a vazut fetitele, cum sunt si daca sunt probleme?!!

Noroc cu sotul meu ca stia despre fetite ca in rest nimeni n-a venit sa-mi spuna despre ele, am stat cu gandul la ele toata noaptea.

A doua zi am fost dusa la salon si desi abia ma puteam tine pe picioare, incepusem sa simt durerea de dupa operatie am pornit in cautarea fetitelor.

Nici nu stiam la ce etaj sunt, nici eu si nici ele..am inceput sa plang de disperare, oftica…ma incercau multe stari..intr-un sfarsit am ajuns la terapie intensiva, emotiile erau foarte mari, iar lacrimile stateau sa curga rauri-rauri, printre suspine mi-am spus numele de familie sa le identifice asistenta..ajunsa in fata incubatorului, printre lacrimi le-am admirat, doua minunatii stateau una langa cealalta, monitorizate, dar cu o vointa de fier. Sub denumirea de M. (nume familie) 1, prima fetita avea 2290g si 46 cm, iar M. 2, 2250g si 45.5 cm.

Din momentul acela m-am incarcat cu energie pozitiva si vointa de fier pentru o recuperare rapida, ele aveau nevoie de mine…din clipa aceea am inceput sa urc-cobor scarile, imi era tare greu, simteam pana-n maduva spinarii durerea dar trebuia…

A doua zi fetitele mele au fost duse la un alt etaj, tot in incubator dar la sectia de nou nascuti.

Din3 in 3 ore mergeam la ele, asistentele le hranea cu seringa, apoi, dupa ce le-a scos din incubator am inceput cu biberonul…si incet-incet le-am pus si la san.

Marti, pe 16 iulie, deja imi faceau foaia de externare.

Ca si concluzii:

Ma bucur ca am avut parte de o sarcina si nastere usoara, de-o recuperare rapida si ca fetitele au fost scoase in siguranta. Le multumesc medicilor care au fost langa mine, cum ii multumesc si dr Voichitoiu, care, desi n-am nascut cu el m-a sunat in toata perioada asta sa ma intrebe cum sunt, ba chiar a venit sa ma si vada.

Asistentele sunt putin cam ciudate, au un comportament de superioritate, dar le-am suportat, n-aveam incotro.

Apoi, n-am inteles de ce graba de a ma externa, vroiau sa-mi dea drumu’ acasa de luni, dar am insistat sa mai stau inca o zi sa ma pot invata si eu cu micutele. Imi pare sincer rau ca nu avem un personal medical inzestrat cu mai multa rabdare, dornice sa ne invete, pe noi, tinerele mame tot ceea ce inseamna un bebelus (infasat, alaptat, curatat, schimbat..etc) cu fiecare intrebare adresata parca ma izbeam de un zid…le inteleg, la ele este o rutina, vad si ingrijesc sute..poate mii de bebelusi, dar totusi!!!

Ziua era sectia plina de medici rezidenti, asistente, nici nu aveai loc de ele..in schimb noaptea erau 2 asistente si doamna care pregatea laptele…oare 2 asistente reuseau sa linisteasca toti bebelusii??

Ca si cost (am primit decontul) cele 5 zile petrecute-n maternitate au costat 1095 lei, dar pentru ca sunt salariata n-am platit nimic!

Pe fetitele mele le cheama Cezara si Natalia, iar azi, au implinit o luna! Imi ocupa tot timpul (acum au inceput si colici), ma ocup singura de ele, n-am niciun ajutor, sunt momente cand uit si in ce zi a saptamanii sunt…nu-mi este greu, Dumnezeu imi da puterea de care am nevoie, iar cand primesc si un zambet din partea lor..efectiv uit ca noaptea nu dorm decat 3 ore, sau ca n-am timp ziua nici sa termin mancarea, o incep acum si o termin peste cateva ore…si tot asa!

Ele sunt aerul si sufletul meu…restu’ problemelor sunt fleacuri!! Multumesc!

(Alina M., Bucuresti)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Joi 26 Mai, 2011

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Bucuresti | Dr. Alexandru Epure | Dr. Andrei Voichitoiu | Maternitatea Polizu

Articole Similare