Nastere prin operatie cezariana la Maternitatea Polizu, cu doamna doctor Tataru

Dupa 35 de saptamani de sarcina usoara, fara probleme, medicul care imi urmarea sarcina imi spune sa tai din orele de lucru, sa nu mai lucrez noaptea si sa ma odihnesc mai mult. Usor de zis, eu ma simteam foarte bine, aveam o perioada mai aglomerata la serviciu si nu am ascultat.

In ziua in care am implinit 36 saptamani, am inceput sa pierd lichid. Nu m-am panicat, am sunat-o pe doamna doctor Tataru sperand sa-mi spuna sa iau un NoSpa ca pana dimineata trece, doar mai aveam o gramada pana la termen. Nu mi-a raspuns la telefon prima data, nici a doua oara, m-am uitat pe geam, afara cod rosu de viscol ca era in plin Februarie.

Am hotarat sa mergem la camera de garda chiar daca nu aveam nici o contractie, eu fiind convinsa ca nu o sa nasc, dar sotul insista ca o sa ne blocam in zapada si daca nasc langa el, el moare.

La spital am aflat spre fericirea mea ca doctora Tataru era de garda, avusese operatii pe banda si probabil de asta nu-mi raspunsese. Cu aceasi incredere in mine ii spun asistentei de ce am venit si ea imi raspunde senina sa stau linistita ca pana dimineata nasc.

Am avut grija sa-i spun sa nu se grabeasca cu afirmatiile ca eu mai am pana la termen si poate o rezolvam. A inceput sa rada si mi-a zis ca pe asta nu o mai rezolv decat in sala de nasteri. La indicatiile doamnei doctor ca o sa nasc natural, mi-au facut clisma (care nu mi s-a parut asa groaznica cum ma asteptam) mi-au dat o camasa decoltata pana la buric si m-au trimis sus pe sectie.

Acolo, m-a certat doamna doctor cum era de asteptat ca nu am ascultat-o, m-a controlat si mi-a rupt restul de membrane. Nu aveam contractii, dilatatia era minima asa ca am fost trimisa in sala de pre travaliu ca o sa dureze, sa anunt asistenta cand incep contractiile.

Acolo,am gasit doua viitoare mamici care aveau contractii groaznice, una se balansa pe o minge si una se plimba cu perfuzia prin salon si injura. Abia atunci mi s-a facut cu adevarat frica dar unde sa mai fug. Toata noaptea am stat si m-am uitat la mamici care veneau la mine in salon cu dureri, stateau o perioada si mergeau apoi in sala de nasteri de langa de unde in scurt timp auzeai planset de bebe.

Eu,in schimb eram vizitata ba de asistenta ba de doamna doctor cam la o ora si nimic. Nici o contractie, nici dilatatia nu se marea. Mi-au facut perfuzii sa grabeasca travaliul, degeaba.

La fiecare control din timpul noptii ii sugeram doamnei doctor sa-mi faca cezariana ca nu mai vreau natural dupa ce am vazut prin ce trec fetele din pre travaliu. De fiecare data raspunsul ei a fost ca bebe e mic la 36 de saptamani, nu are rost sa ma taie ca o sa nasc usor si o sa fie bine si alte incurajari.

Acum apreciez gestul ei, atunci imi venea sa o iau de par ca nu ma asculta si nu intelege cat de frica imi este. Dimineata la 8, eram in acelasi stadiu in care m-am internat si nimeni de acolo nu isi explica de ce n-am raspuns la medicamente si travaliul nu s-a declansat pentru ca analizele erau ok, bebe era in pozitie etc.

N-am spus nimanui dar eu si acum am impresia ca frica mi-a blocat organismul :))

La 09.00 am intrat in sala de operatii si mi-au facut anestezie partiala. A fost o senzatie ciudata pentru ca eram treaza, simteam ca se umbla pe acolo dar fara durere. Medicul anestezist m-a tinut de vorba tot timpul operatiei, chiar m-a facut sa rad si ajungem la momentul in care se pregatea sa o scoata pe cea mica.

Imi spune doamna doctor sa ma pregatesc sa ma indragostesc si o apuca de picioare sa o traga afara…cand se aude un sunet ca de vacuum si o trage inapoi. De trei ori s-a chinuit sa o scoata si nimic. Deja ma luase panica cu toate ca ei ma linisteau dar cand am vazut ca se ridica anestezista sa se uite, mi-am dat seama ca ceva nu e ok.

Doamna doctor a plecat de langa mine, s-a dus in sala alaturata si a venit cu un domn care dupa bonetica cu desene cred ca era tot medic. Deja eram panicata in ultimul hal, dar pana sa realizez ce vor sa faca, domnul m-a apasat pe burta si hop mi-am vazut fetita de 2.750 grame atarnand in aer.

Au luat-o pe cea mica pe o masa langa, i-au curatat caile aeriene, au sters-o si mi-a adus-o asistenta sa o pup. Pana sa ma adoarma, am intrebat ce s-a intamplat si mi-au zis ca au recurs la metoda asta pentru a nu folosi forcepsul. Nu stiam cum sa-i multumesc ca nu a recurs la forceps din prima, vazusem in documentarea mea ampla pe internet din prima luna de sarcina ce urmari pot avea extragerile cu forceps si nu e placut.

Dupa operatie am mers in salonul de la Reanimare, unde am stat pana a doua zi dimineata. Asta a fost singurul lucru care m-a deranjat, nu mi-am vazut fetita si nu am alaptat 24 h.

In salonul unde am mers a doua zi era foarte curat, cu sase paturi si patuturi pt bebe. Mi-a adus fetita in salon o asistenta tanara si foarte draguta, a desfasat-o sa o vad cat e de mica si perfecta si m-a invatat cum sa o pun la san. Mi-a zis sa nu folosesc servetele umede cand ii schimb scutecul, sa merg la chiuveta din camera, exclusiv destinata acestui scop si sa o spal.

Mi-am dat seama mult mai tarziu cat m-a ajutat politica lor de a ne face sa-i spalam singure de atatea ori pe zi, am prins incredere in mine, am invatat cum sa o tin intr-o mana si deja a doua zi nu mai tremuram aproape deloc:)).

O alta chestie pe care am apreciat-o in spital este ca incurajau alaptarea. Suplimentul il dadeau cu o siringa sa nu cumva sa se ataseze de biberon si cel putin la mine in salon toate am fost asistate cu rabdare pana au inceput bebeii sa manance suficient de la san.

O alta intamplare care m-a impresionat a fost intr-una din nopti cand s-a intrerupt curentul si am ramas in bezna. Pe usa a navalit o asistenta si ne-a spus sa nu ne speriem ca imediat porneste generatorul, sa nu ne miscam din pat si daca incep copiii sa planga sa nu-i ridicam din patut sa ne impiedicam cu ei pe acolo. Cand a revenit lumina, au trecut prin toate saloanele sa vada daca suntem bine chiar daca era 3 dimineata. Poate astea sunt lucruri normale dar eu nu ma asteptam sa am o experienta asa placuta intr-un spital de stat.

Doamna doctor Tataru a fost extraordinara de la profesionalism pana la atitudinea ei mereu pozitiva si sincer trebuia sa se specializeze in chirurgie plastica la cum arata cicatricea mea, nu se mai observa.

Cat despre maternitate, in afara de cele 24 h petrecute fara bebe la reanimare a fost totul peste asteptari.

(Alina, Bucuresti)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Joi 16 Iunie, 2016

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Bucuresti | Dr. Monica Tataru | Maternitatea Polizu

Articole Similare