Nastere prin cezariana la Maternitatea din Bacau, cu doamna doctor Zoican Gabriela Ioana

Am ajuns la Maternitatea din Bacau, cu o emotie greu de descris in cuvinte. Imi doream din tot sufletul fetita pe care stiam ca o am in burtica, primul meu copil.

La indicatiile doctoritei cu care am nascut, Zoican Gabriela Ioana, a urmat o cezariana. Despre doamna doctor nu pot decat sa spun ca are tot respectul meu. Este un profesionist, care a avut mare grija de mine. Dansa m-a chemat sa nasc intr-o zi cand era de garda.

Bagajul il aveam facut de cateva zile, pentru orice eventualitate. Am optat pentru o rezerva, unde conditiile erau destul de bune, pentru care am achitat o suma nu foarte mare. La ora 8.00 fusesem chemata, iar la 9.15 deja nascusem. Dupa ce mi-am revenit, la reanimare, mi-a fost adusa fetita, sa o vad. Nu pot sa spun cam ce sentimente m-au cuprins. Cine are copii, ma intelege.

Dupa o zi nu puteam inca sa ma ridic din pat, m-au ridicat sotul meu, impreuna cu o infirmiera si m-au mutat in rezerva cu ajutorul unui scaun cu rotile. Acolo aveam un patut metalic, unde ulterior mi-a fost adusa fetita. Din acel moment, desi bucuria de a sta langa fetita mea a fost foarte mare, am fost nelinistita, intrucat inca nu stiam sa ma descurc cu un copil.

Tot apelam la asistente sau la infirmiere pentru sfaturi. Treptat insa, chiar dupa externare, am invatat ce am de facut. M-am externat in halat, nu aveau program si dupa – amiaza la garderoba. Sotul meu mi-a luat hainele de strada, a doua zi.

Au urmat multe nopti nedormite, in care copilul meu, pe care il alaptam la cerere, ma trezea de trei ori. Eu adormeam foarte greu inapoi si eram cumplit de obosita. Dar a trecut si perioada de un an si jumatate, cat am alaptat si copilul meu doarme acum noaptea intreaga.

Fetita mea imi umple sufletul, nu concep viata fara ea. Doar un copil care sa-ti spuna mama poate sa-ti dea acea bucurie imensa. Doar un copil m-a facut sa iubesc atat de mult, cum nu am crezut vreodata ca pot sa o fac.

(Nicoleta, Bacau)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Luni 12 Octombrie, 2015

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Bacau | Dr. Gabriela Zoican | Spitalul Judetean Bacau

Articole Similare

Nastere prin cezariana la Maternitatea din Bacau, cu doamna doctor Zoican Gabriela Ioana

Aboneaza-te la Newsletter

Abonare

Intra in grupul de facebook

Inchide

Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook

Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.

Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina

Grupul de Facebook