Nastere prin operatie cezariana la Maternitatea din Ploiesti, cu doamna doctor Avram Marilena

Ma numesc Simona. Eu am nascut la Maternitatea din Ploiesti cel de-al doilea baietel pe 25.09.2018, cu ajutorul doamnei doctor Avram Marilena. Am avut foarte mari emotii cand am plecat sa nasc a doua oara. Si asta pentru ca la ultimul control doamna doctor imi spusese ca, de data aceasta, o operatie de cezariana este inevitabila.

Primul baiat l-am nascut natural cu 5 ani in urma, cu ajutorul aceluiasi medic. Nasterea naturala nu a fost deloc traumatizanta pentru mine iar cezariana o consideram totusi o operatie si ma temeam de diverse complicatii. Nu a fost cazul.

La ultimul control am aflat ca baietelul meu are cordonul ombilical de doua ori in jurul gatului si de aceea mi s-a recomandat cezariana. Am sperat oricum pana in ultimul moment ca pot naste natural. Stiti cum e.. Speranta moare ultima.

Iata-ma in dimineata zilei de 25 septembrie 2018, cu bagajelul pregatit, cu inima cat un purice, asteptand sa incheiem formalitatile si sa treaca totul.

Stiam cronologia evenimentelor dar vag. Nu mi-am dorit sa stiu prea multe detalii. A urmat o ultima ecografie la care doamna doctor a observat ca baietelul meu avea cordonul de 3 ori in jurul gatului. Si astfel speranta mea de a naste natural, s-a spulberat.

Dupa ce mi s-a pus o perfuzie, am fost asezata pe un pat cu vedere directa la modul de pregatire al medicilor inainte de a intra in sala de operatie.

Pe rand, au venit o asistenta care mi-a montat o sonda si doctorul anestezist la un mic „interviu”. Mentionez ca mai mult decat ma temeam de operatia de cezariana, ma temeam de montarea sondei si de anestezie. Nu am simtit nimic atunci cand a montat sonda. Dupa micul „interviu” cu doctorul anestezist am mai asteptat putin pe patul acela.

Observam cum se dezinfectau cu betadina si cum se pregateau medicii. Mi se parea un fel de „Anatomia lui Grey”, versiunea mioritica.

Vine si randul meu. Am fost inconjurata de grija asistentelor din primul minut. M-au ajutat sa ma asez iar medicul anestezist si-a facut simtita prezenta. I-am marturisit ca ma tem, iar el mi-a demonstrat ca nu am de ce. Nu am simtit nimic nici la anestezie. Si de acolo va dati seama ca am intrat in amorteala, si doar ascultam… Ascultam zdranganitul ustensilelor asteptand sa aud un planset.. si s-a auzit.

Din momentul acela nu mai conta decat sanatatea lui si cum sa fac sa ma ridic de acolo cat mai repede. Am fost apoi mutata la terapie intensiva, senzatie foarte ciudata, pentru ca nu am mai trecut prin asta. Nu imi place sa depind de cineva. Usor, usor m-am dezmortit, asistentele veneau sa imi faca din cand in cand calmante.

A doua zi, de dimineata, am auzit cum un medic spunea unei asistente, sa ne mobilizeze sa ne ridicam fiindca au nascut foarte multe in noaptea aceea si erau foarte putine paturi… Atat mi-a trebuit.

Cand a intrat asistenta respectiva in salon, i-am spus ca eu vreau sa ma ridic. Eram pregatita psihic de dureri groaznice, citisem la un moment dat despre asta. Dar, surpriza si de data asta, a fost greoi mersul si s-a lasat cu niste ameteli pe final dar doar pentru ca mersesem prea repede.

Am mai facut o pauza, apoi iar o tura de salon. Am strigat ca ma simt pregatita sa ma despart de sonda si de salonul de terapie intensiva.

Asistenta s-a mobilizat si ea, a venit cu un carucior si m-a dus in rezerva. E drept ca in restul zilei am facut doar cativa pasi la baie si apoi in pat.

In ziua cea de-a treia, m-am ridicat sa merg la alaptat. Este o diferenta de 2 etaje intre mamici si bebelusi. M-am temut sa o iau pe scari. Am asteptat liftul. Insa este doar unul cu o capacitate mica pentru cate mamici asteptam la ora alaptarii, in fata lui. Am asteptat si apoi am asteptat si la usa pentru ca vizita medicului neonatolog nu se incheiase. Mi s-a facut rau. Asistentele au sunat pe cineva de la mamici sa vina sa ma ia inapoi. Nu voiam. Asteptasem atata timp momentul asta iar acum trebuia sa ma intorc chiar cand mai aveam doi pasi pana la puiul meu. Nu voiam. Am cerut un pahar de apa si mi-am revenit.

Dupa primul alaptat, am vorbit cu o prietena, care m-a sfatuit bine sa o iau pe scari ca miscarea ma ajuta. Credeam ca e nebuna si ca nu voi putea. Dar am putut si a fost mult mai bine, aproape ca nu ziceai ca am fost operata.

In concluzie, vreau sa recomand nasterea naturala dar si pe cea prin cezariana atunci cand se impune. De asemenea, (nu stiu daca e neaparat un sfat bun) recomand viitoarelor mamici sa plece cu gandul la cele mai mari dureri si la ce e mai greu. Eu am facut asta la ambele nasteri, m-am gandit la chinuri si la dureri de neinchipuit si nu au fost chiar asa de speriat.

(Simona, Ploiesti)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Sâmbătă 23 Noiembrie, 2019

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Dr. Marilena Avram | Maternitatea Ploiesti | Ploiesti

Articole Similare