Nastere prin operatie cezariana la Spitalul Elias din Bucuresti pe 5 Martie 2016, cu doctor Cristian Andrei

Incep prin a mentiona ca am avut o sarcina cu probleme, o malformatie a uterului, mai exact uter bicorn (uter bicameral) si o inserare velamentoasa a cordonului ombilical. Sarcina mi-a fost monitorizata de domnul doctor Cristian Andrei cu mare atentie si rabdare, atat la spitalul unde dansul lucreaza, Spitalul Elias, cat si la cabinetul personal (undeva langa spital situat).

Sarcina a avansat, per ansamblu a fost binisor, exceptand dureri, greturi, arsuri, disconfort. Doctorul a fost super profi, mi-a raspuns la intrebari mereu, a explicat si pe limba mea, mi-a raspuns mereu la mesaje, iar daca nu raspundea la telefon cand il sunam, ma suna inapoi cu siguranta. Buuun…

Cu emotii si multe medicamente la activ, stat la pat cu dureri si toate cele, mare parte din sarcina, ajunsa in trimetrul 3, am inceput sa am controale de rutina o data pe saptamana. La 35 de saptamani, in urma unui control, bebe nu mai lua in greutate si era mai mic decat era normal (s-a dezvoltat decat intr-o jumatate din uter – garsoniera cum o numeam eu).

Doctorul ma incuraja zicandu-mi ca daca mai sta pana la 37 de saptamani este perfect. In urmatoarea zi dupa control (Vineri), am simtit nevoia sa imi pregatesc bagajul, nu stiu de ce…probabil presimteam ??

Totul a inceput intr-o zi de Sambata, aparent linistita. Stateam in pat. Am simtit o presiune mare, dar fiindca oricum bebe era situat jos, si urinam foarte des in ultima perioada, am zis ca este vezica. La toaleta am descoperit o secretie mai apoasa si cu niste firicele rozalii. Panica!!! Sun doctorul, plec spre spital, tremurand. El nu era. M-a asigurat ca va veni, sa nu imi fac griji.

Ajunsa la UPU la ora 11.00, sunt luata la triaj cu prioritate, se dau cateva telefoane la sectia de Obstretica iar mai apoi sunt preluata de 2 asistente, ele confirmandu-mi ca au fost anuntate de domnul doctor sa aiba grija de mine pana ajunge el, si sa ii comunice in permanenta starea mea.

Sunt dusa sus ora 12.00, m-am schimbat in haine pentru spital, apoi sunt controlata fizic, pusa la ecograf, si mai apoi sunt pusa la aparatul de monitorizare a miscarilor fetale. Intinsa in pat si rugata sa ma linistesc, bebe misca foarte rau, contractii nu erau.

Dupa cele 30 minute, mi se pune pe chilot o fasa, si sunt rugata sa merg, sa ma plimb si sa revin dupa 30 de minute. Sa vada ce este secretia aceea apoasa. Ies din salon, pe hol unde eram insotita, fac cativa pasi si simt o durere si o presiune, similara celei de acasa. Fug spre toaleta, crezand iar ca trebuie sa urinez, insa nu fac cativa pasi si mi se rupe apa. Am fugit spre asistente, povestindu-le speriata. M-au urcat pe masa si m-au controlat. In acel moment, s-au uitat una la alta si una din ele a plecat sa sune iar doctorul.

S-a intors confirmandu-mi temerile: vei naste azi. Domnul doctor e pe drum, hai sa incepem formalitatile. Mi se ia sange, sunt pusa iar pe pat la ecograf si monitorizare. O asistenta imi face o injectie dureroasa, ceva pentru plamanii copilului (nasteam prematur la 8 luni).

Apare domnul doctor. M-am linistit caci cosmarul meu era ca voi naste fara el,ca el nu ma va asista…Incepem sa vorbim si sa ma incurajeze. Apoi completeaza formularele, ma intreaba detalii, vine si asistenta domnului doctor anestezist, facem formalitatile, apoi vine si domnul anestezist.

Mentionez ca am fost incurajata si mi s-a vorbit foarte frumos de toti cei din jur. Asistentele roiau, era forfota, simteam agitatie. In jur de ora 15-16 am fost dusa in sala de operatii.

Acum eram speriata rau. Am intalnit o echipa de circa 15-20 oameni. Toti se pregateau. Totul era ciudat pentru mine. Asistentele au vorbit incontinuu cu mine, ma complimentau, incercau sa ma faca sa ma relaxez. Apoi a inceput procedura de anestezie. Cu greu au reusit sa imi nimereasca locul, recunosc a durut rau, insa dupa 3 intepaturi esuate au gasit locul. Mi s-a zis ca am coloana tasata (din cauza locului de munca, stat pe scaun foarte mult).

Am fost intinsa si asezata pe masa de operatii. Tremuram din toate incheieturile. Insa personalul si domnul doctor ma incurajau in permanenta. Apoi, s-au facut toate procedurile pentru operatie (aparate, perfuzii, etc). Nu simteam nimic, doar auzeam sunetele aparatelor, radioul in surdina, discutia doctorului cu asistentele, si uneori incercam sa vad ce fac ei uitandu-ma in reflexia ochelarilor domnului doctor (in fata aveam paravanul de rigoare).

Dupa putin timp, mi-a zis sa nu ma sperii si una din asistente m-a apasat cu bratul impingand deasupra burtii. Am simtit doar ca ma ridica in sus putin, timp in care m-am speriat, insa pe toata perioada operatiei o asistenta ma tinea de mana si ma mangaia pe cap. Apoi…am auzit plansetul. Ora 17.05. Soc! Nu-mi venea sa cred. Incercam sa ma misc, sa ma ridic, sa vad…am fost felicitata. L-au dus undeva in spate…vroiam sa stiu daca e bine, eram ingrijorata.

Doctorul si ceilalti si-au continuat operatia, a durat ceva timp, pentru ca din ce am inteles am avut o hemoragie. Mi-au adus baietelul, mi l-au pus in stanga mea sa il vad, atunci l-am pupat si am izbucnit in plans. Apoi l-au dus la Neonatologie. Erau lacrimi de fericire. Minunea mea! Insa eram si ingrijorata. Era considerat nascut prematur (36 saptamani fara 1 zi).

Dupa finalizarea operatiei m-au transferat la Terapie Intensiva, unde am primit ingrijiri, calmante. Pana a doua zi, timp in care eu n-am vazut copilul decat in poze.

A doua zi cand m-au transferat in salon: panica iar! Dureri! Groaznice!!! Am crezut ca mor, ca sunt despicata in 2 si cam in loc de cap am un bolovan … urat urat ma simteam …

Am stat intr-un salon cu 2 paturi, asistentele m-au ajutat pe toata perioada “sejurului”, au fost ok. (Am stat circa 10 zile- bebe a avut icter prelungit).

De la calmante, sfaturi, schimbat, m-au dus si la baie cand nu ma puteam misca singura…Per ansamblu totul ok. Conditii…ca la un spital de stat. Insa nu am avut mari pretentii, tinand cont de aceste aspecte. Nu eram la hotel de 5 stele, traim in Romania…nu sunt pretentioasa…mi-au fost permise vizite, fara nici o problema. Curatenie zilnic in salon, a fost ok, in limita bunului simt.

Domnul doctor venea sa ma vada in fiecare dimineata, sa verifice operatia…nimic de reprosat! Absolut nimic!

Minusuri: sectia Neonatologie. Asistente dure, tipau la mamici, le explicau pe ton autoritar ce si cum sa faca…mi-au lasat un gust amar.

Se alapteaza la 3h, insa noaptea ne ziceau sa nu mai venim, nu are rost. Eu am fost. Cu “japca”…nu le-a convenit, le deranjam de la filme si somn, aveau ochii umflati (de somn sau oboseala:)…dar n-au mai zis nimic lasandu-ma sa stau cu baiatul.

Intotdeauna cand mergeam cu restul mamelor sa alaptam, toti copiii erau adormiti sau satui…eu ma mulgeam la pompa de san electrica a spitalului si foloseam biberoane sterile si le-am zis: decat sa bagati lapte praf sau alte minuni in copilul meu, mai bine luati lapte de la mine. Aveam lapte suficient. Iar se tot uitau stramb.

In 10 zile am prins toate turele de asistente, doar 1 sau 2 au fost mai UMANE, in rest … groaznic!!! Dupa 45 de minute efectiv te da afara, cu limbaj gen ”Hai gata! S-a terminat vizita”… urat…

Slava Domnului ca bebe, desi era pe sectia de Terapie Intensiva Neonatologie, nu a fost intubat si a respirat singur, a papat ok…in 10 zile ne-au externat. Nu mai aveau locuri libere, ne-a pus sa ne intoarcem in fiecare saptamana la spital pentru cantarit, masurat si control. Abia dupa un timp i-au facut si vaccinul, pentru ca luase in greutate. Au zis sa sunam sa ne luam si carnetul de vaccinuri. 3 luni am sunat non stop – fie nu raspundeau, fie ziceau sec: „Nu avem carnete, n-au venit” si inchideau telefonul.

Eduard a avut nota 9 la nastere, 42 cm si 2,150 kg. Slava Domnului, s-a terminat cu bine acest capitol!

Multumesc domnului doctor Cristian Andrei pentru tot ce a facut pentru noi si pentru ca a avut rabdare si intelegere. Desi nu si-a asumat meritele, si mi-a spus ca nu a tinut doar de el, ca a fost si o minune…

Recomand cu incredere Spitalul, sectia de Obstretica-Ginecologie, insa Neonatologia m-a dezamagit profund! Poate dupa 2 ani aproape de cand am nascut, s-a schimbat ceva… Sper ca n-am fost eu prea pretentioasa sau prea exagerata cu aceasta sectie a spitalului.

(Nicoleta, Bucuresti)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Luni 8 Ianuarie, 2018

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Bucuresti | Dr. Cristian Andrei | Spitalul Elias

Articole Similare