Nastere prin operatie cezariana la Spitalul Judetean Calarasi, cu domnul doctor Andrei Dumitrescu si cu doamna doctor Damian Cristina

Sunt una din mamicile tinere care au nascut prin cezariana. Sa incep asa: bebele meu Rares a venit pe lume la 41 saptamani si 3 zile, mai exact pe 1 Octombrie 2018 la ora 12:30. Nu dadea semne ca ar vrea sa iasa, ii era bine acolo, in lumea lui linistita si frumoasa…doar el.

Era tarziu, mai exact 12 noaptea si voiam sa ma bag la somn, cand pur si simplu m-am simtit uda, zici ca imi aruncase cineva o sticla de apa pe mine (pe picioare), am sarit din pat, in secunda 2 am aprins becul si am inceput sa tremur, de frica…dureri nu aveam.

L-am trezit pe sotul meu si am inceput sa plang, am plecat la spital unde mi s-a facut internare si am urcat la Pretravaliu…acolo a venit doctora de garda, putin cam sifonata de somn, a tipat la mine ca e 1 dimineata si eu nu nasc, ca trebuie sa astept pana dimineata, m-a consultat a vazut ca bebe nu vrea sa iasa si mi-a spus sa ma bag la somn…

Am incercat sa dorm, dar degeaba…imi era frica de spital, de nastere, de tot…intr-un final la 6 dimineata vine doctora la mine, vede ca sunt ok si imi zice sa astept, intre timp imi sun doctorul ginecolog, care fix in ziua aia venea din concediu (mare noroc pe mine), imi spune sa stau linistita ca o sa ajunga el la spital si imediat vine sa ma vada.

Pe la ora 8 a venit doctorul impreuna cu doctora de garda (care e o minune de femeie) cu zambetul pe buze si facandu-mi ecografia imi spune „Astazi vreau sa il vad pe bebe” mi-a facut o injectie de declansare a contractiilor (am uitat sa spun, nu avem nici cea mai mica durere) si degeaba, m-a consultat si m-a intrebat „Ce vreti sa facem? Mai asteptam sau facem cezariana?”

Intre timp mie imi tot curgea lichidul amniotc, in cantitate foarte mare si am stat putin si m-am gandit, ca am auzit de la mai multe mamici ca au pierdut lichidul si cand au inceput contractiile, au nascut foarte greu si dureros si am zis ca nu mai astept si ca vreau cezariana…

Am mers si am semnat actele, anestezistul a venit si mi-a explicat ce urmeaza sa imi faca si in 20 de minute am intrat in sala de operatie (intre timp mi s-a pus si sonda, pot spune ca atunci am simtit o durere, pana atunci nu)…in sala de operatie toata lumea era asa fericita si eu eram putin cu inima impacata ca asista la nastere doctorul meu si doctora care m-a consultat cat a fost ginecologul meu in concediu, doi oameni minunati…

Am intrat acolo, mi s-a facut anestezia, mi s-a pus tubul de oxigen, m-au intins pe pat si au inceput sa isi pregateasca ustensilele…eu nu imi mai simteam de la jumatatea coloanei in jos…

Nu am simtit absolut nimic, oamenii din jurul meu radeau, m-au facut si pe mine sa rad in hohote, a fost minunat, l-au scos pe bebe, curat ca lacrima, nu a plans, un copil cuminte si minunat.

L-au pus in dreapta mea, l-au curatat si dupa mi l-au dat sa il pup, atunci am inceput sa plang, deja ma topeam dupa el si abia asteptam sa il strang in brate. Dupa l-au dus sa il cantareasca si sa il spele, l-au aratat familiei si in 20 de minute m-am scos din sala si m-au dus la terapie intensiva pana la ora 18.

Am avut perfuzii dupa perfuzii, inca nu simteam nimic…pe la 19 si ceva simteam intepaturi in picioare, curioasa m-am tot straduit sa imi misc picioarele, ma gadilau in ultimul hal, pe la 22 deja le puteam misca fara sa mai simt ceva, a fost ok, cateva ore…pe la 1 au inceput durerile, simteam ca imi baga cineva cu totul in burta, dureri groaznice pana pe la 4 cand am cerut un calmant, m-am lini?tit si am adormit…

Pe la 8 m-am trezit, iar perfuzii peste perfuzii, intr-un final la 11 m-au dus in salon unde mi-au mai bagat o perfuzie si am adormit. La 15 m-am trezit si fix atunci mi l-au adus pe bebe, eram topita dupa el, primul meu copil, era si este minunat.

L-am luat in brate si l-am alaptat si de atunci a stat cu mine in camera, un pas putin dificil a fost cand a trebuit sa ma ridic, a fost groaznic, am zis ca nu o sa mai pot merge niciodata, a fost horror…m-am ridicat cu ajutorul a doua asistente, am inceput sa plang de durere in ultimul hal, m-am asezat imediat in pat si am zis ca nu mai vreau sa ma ridic niciodata, ca imi e frica…o asistenta care culmea, era si vecina mea mi-a zis sa incerc singura si sa ma incurajeze ca trebuie sa am grija de bebe si sa ma ridic la el de fiecare data cand e nevoie…

Si am inceput usor, usor singura…ba pe marginea patului, ba in picioare, ba un pas, doi si asa la 22 deja exersam mersul pe holul sectiei…aia a fost singura zi cu dureri…dupa simteam doar mici intepaturi, operatia seamana cu o mica zgarietura, pot spune ca e minunata :)) fata de altele pe care le-am vazut…acum am 3 luni si cateva zile de la operatie, sunt bine, foarte bine, nu simt ca am nascut, adica nu mai simt nimic legat de operatie.

Am un bebe minunat si gras pe care il iubesc mai mult decat pe mine, sanatos si frumos! Nu regret deloc decizia pe care am luat-o si sunt mândra de mine ca am putut rezista durerii si ca nu mi se pare nasterea prin cezariana asa grea cum am auzit…sper ca si alte mamici care au facut cezariana sa nu fie dezamagite de ele si de alegerea lor.

P.S: nu am pus toate detaliile, ca sunt multe.

(Livia, Calarasi)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Joi 10 Ianuarie, 2019

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Calarasi | Dr. Andrei Dumitrescu | Dr. Cristina Damian | Spitalul Judetean Calarasi

Articole Similare