Nastere naturala acasa, cu soacra

In data de 25.09.2018 ora 6 dimineata, ma trezeste o durere de burta (aveam 38 saptamani si 6 zile) ma ridic din pat, imi beau cafeaua, iar la 7 pierd dopul gelatinos.

Imi pregatesc fata cea mare de scoala si plecam un pic mai devreme. Intre timp, contractiile au devenit mai dese si mai puternice. Am lasat fata la scoala, iar la 7:40 am sunat la ambulanta si le-am spus ca am contractii din 5 in 5 minute.

Ajunsa inapoi acasa am mers la toaleta, iar acolo mi s-a rupt apa, primul instinct a fost sa ma dezbrac complet si sa ma intind in pat, de frica sa nu pierd apa.

Intre timp, a ajuns acasa si soacra mea, dupa o tura de noapte. Am reusit cu ultimele puteri sa sun doctorul (Epure Alexandru-Polizu), in acest timp soacra mea suna la 112 sa le spună ca nasc, insa doamna de la celalalt capat al firului ii raspundea in sictir: „Vine, doamna, vine!”(ambulanta).

La un moment dat, am simtit cum bebelusul nu mai are rabdare si vrea sa iasa asa ca am depus tot efortul sa il ajut, iar la ora 8:00 a venit pe lume Maria-Anastasia, direct la proaspata bunica in brate. Am frecat-o pe spate, ne-am asigurat ca respira si i-am dat nota 10+, am pus-o pe pieptul meu si am asteptat cuminti ambulanta.

Ambulanta a ajuns la 8:10 doar cu un asistent tanar si cu soferul. Mi-a taiat cordonul si m-au transportat la Maternitatea Polizu, acolo unde aveam doctorul, tin sa mentionez ca au venit fara incubator, copilul fiind transportat in paturici in bratele asistentului.

La maternitate, nu au vrut sa mi-o dea langa mine fiind considerata nastere cu risc in mediu nesteril (au tinut-o la prematuri desi avea 3330 grame si 52 cm), mi-au pierdut cardul de sanatate si ma puneau sa platesc cele 2 zile de internare, atat pentru mine cat si pentru bebelus, insa am reusit sa rezolvam si treaba aceasta, trimitindu-l pe sotul la CNAS pentru a-mi scoate alt card si a ne da la mana o foaie care sa inlocuiasca cardul… si asa am reusit sa ajungem acasa in confortul nostru.

Dumnezeu a fost langa noi si ii multumesc din suflet!

Sper ca urmatoarea nastere care va fi undeva la sfarsitul lui ianuarie 2021 sa fie la spital pentru ca desi totul s-a intamplat foarte repede si fara urmari tragice, experienta nu este tocmai una placuta.

La final, totul e bine, cand se termina cu bine!

(Mihaela, Bucuresti)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Marți 22 Decembrie, 2020

Categorie: Nașterea Naturală

Etichete: Acasa | Bucuresti | Dr. Alexandru Epure | Maternitatea Polizu

Articole Similare

blank

Aboneaza-te la Newsletter

Abonare

Intra in grupul de facebook

Inchide

Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook

Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.

Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina

Grupul de Facebook