Nastere Naturala Filantropia Bucuresti Octombrie 2025 Dr. Valentina Safta

Aleg să împărtășesc povestea nașterii mele, pentru că în ultima lună de sarcină citeam continuu experiențele altor mămici de pe acest site, în speranța că voi găsi curaj. Am născut la Filantropia, natural, la 38 de săptămâni și 5 zile, cu doamna doctor Valentina Safta.

La ultimul control, doamna doctor mi-a spus că la sfârșitul săptămânii va fi de gardă și că pot veni la spital pentru o verificare. Dacă totul era în regulă, puteam rămâne să nasc. Am ales să merg, pentru că ideea de a naște cu medicul care mi-a monitorizat toată sarcina mă liniștea.

Am ajuns la camera de gardă în jurul orei 8 dimineața. După consult, doamna doctor m-a întrebat dacă vreau să rămân pentru inducerea travaliului. Soțul nu se aștepta, dar eu simțeam încă de acasă că, dacă primesc OK-ul, rămân. Nu mai suportam stresul așteptării și îmi doream să trec cât mai repede prin întregul proces.

Am completat documentele, am primit fișa de internare, apoi am mers la garderobă să mă schimb și să las trollerul, păstrând doar ghiozdanul cu lucrurile necesare pentru sala de nașteri. Inima îmi bătea puternic, parcă nu realizam că momentul era atât de aproape. Îmi era și teamă, fiind prima mea naștere.

Am făcut cunoștință cu cele două moașe din tura de dimineață: una era destul de serioasă și dură, ceea ce îmi inspira frică; cealaltă era mai tăcută. La ora 11 m-am așezat pe masa de naștere, am fost conectată la monitor și mi s-a administrat oxitocină pentru declanșarea contracțiilor. Eram singură în sala de nașteri, cu ușa deschisă, și auzeam din când în când țipetele altor gravide, lucru care mi se părea înfricoșător. Moașele treceau rar pe la mine.

De la ora 11 până la 19 am stat pe masă, așteptând contracțiile. Veneau rar, erau nedureroase, mă plictiseam și stăteam mai mult pe telefon. Mă gândeam: „Dacă așa sunt contracțiile, înseamnă că sunt rezistentă.”

La ora 19 a venit doamna doctor pentru o nouă evaluare și s-a schimbat și tura de moașe (slavă Domnului!). Pentru că nu exista niciun progres, doamna doctor a decis să îmi rupă membranele manual. Noile moașe au fost complet diferite: implicate, calde, drăguțe și extrem de empatice. Le-am simțit alături de mine și m-au încurajat la fiecare pas.

Imediat după ruperea membranelor au început adevăratele dureri. Contracțiile au crescut rapid în intensitate, iar după vreo două ore mi-era din ce în ce mai greu să le gestionez. Durerea era ceva ce nu mai trăisem. În jurul orei 21:30 am cerut epidurală, iar imediat după administrare am simțit cum mă liniștesc. Corpul parcă îmi mulțumea. Au fost câteva minute în care am reușit chiar să dorm.

Pe la ora 23 aveam dilatație completă. Durerile reveneau din când în când (am avut doar o singură doză de epidurală), iar moașa a decis că e timpul să încep să împing. Expulzia a durat aproximativ 30 de minute. Durerile erau intense, iar cu fiecare respirație simțeam cum îmi scade energia. Spre final am spus „nu mai pot”, iar moașa m-a încurajat: „Hai, mami, ești puternică! Mai e puțin, poți!”

Ultimele 5 minute au fost cele mai intense, pentru că simțeam durerea ca pe un cuțit în abdomen. Am avut epiziotomie, dar nu am simțit nici tăietura, nici cusătura. În secunda în care bebelușul a ieșit, durerile au dispărut complet.

În primele două săptămâni după naștere am avut dureri locale când stăteam în șezut, dar cu două calmante pe zi erau ușor de suportat.

Per total, a fost o experiență de 12 ore, însă intensă doar pe final. Mă bucur că am avut curaj să nasc natural, deși înainte nu credeam că voi putea. În acele momente descoperi o forță interioară imensă, despre care nici nu știai că există. Încurajez toate mămicile să ia în considerare varianta aceasta, dacă sarcina le permite.

Despre experiența din spital: Filantropia este foarte curat, mâncarea este bună, iar medicii sunt excepționali. Toată recunoștința mea merge către doamna doctor Safta Valentina și către cele două moașe minunate din tura de noapte, cu care am avut norocul să nasc.

Din păcate, după naștere, în lift, cele două infirmiere care m-au dus în salon mi-au cerut bani „că au făcut destul”, cum au spus ele. Iar asistentele de la neonatologie mi-ar fi plăcut să fie mai implicate. Ca mamă aflată la prima naștere, ai nevoie de ghidaj, o vorbă bună, sfaturi despre alăptare. Întrebările primeau răspunsuri scurte, iar biberoanele, pompa și mameloanele de silicon nu erau permise. Eu nu am reușit să alăptez în spital.

Cam asta a fost experiența mea. La a doua naștere știu că aș fi mult mai relaxată. Una peste alta, mă bucur că am ales să nasc acolo. Cele două zile de spitalizare au trecut extrem de repede.

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Luni 8 Decembrie, 2025

Categorie: Nașterea Naturală

Etichete: Bucuresti | Dr. Valentina Safta | Spitalul Filantropia Bucuresti

Articole Similare