Nastere Naturala la spitalul Municipal Filantropia Craiova cu Dr. Sandulescu Sidonia
Aveam 38 de saptamani și 6 zile, am fost la control la medicul care mi-a urmărit întreaga sarcina (Dr. Niculescu Camelia). Totul a fost bine pana când i-am spus că în timp ce dansa a fost în concediu, am fost la alt medic. Trecuseră deja 3 saptamani de la ultimul control și dansa nu răspundea la apeluri și nici asistenta nu știa când se întoarce. Fiind sarcina avansată, am hotarat sa nu mai astept. În fine. Cand aceasta a aflat că am fost la alt medic s-a schimbat total. Ii povestisem că doctorul la care am fost s-a uitat peste analizele mele și mi-a spus că ar fi o problema la sângele meu și că nu s-ar mai închega. Asta însemnând că la nastere aș putea avea hemoragie. După care dansa a spus: ” Te-ai dus să te sperie una la 40 de saptamani și acum vii să mă stresezi pe mine”, s-a uitat și dansa peste analizele pe care de mai uitase o data și spune: ” Da, asa este! Ai o problema la sânge și trebuiesc repetate analizele. Daca găsești pe cineva să ți le facă în 2 zile…”
Cand am iesit de la control, am simtit ca m-am scapat pe mine, am știut că ceva nu este bine. Am mers acasa (eu stând aproape de acel spital) și am verificat. Am sunat-o pe dna. Doctor și i-am explicat situația. Mi-a spus să mă întorc după care m-a ținut cu dureri în sala de asteptare. După o ora, m-a băgat într-un salon și m-a lăsat acolo. Nu a venit nici macar o data să vadă ce fac. Au trecut 3 ore si nimic. Eu eram hotărâtă să nasc la alt spital, asa ca am decis sa merg acasa și sa vad cum evoluează lucrurile. La plecare, dansa mi-a spus, daca nu curge pe picior și nu faci balta în jurul tău să nu vii la spital pentru ca nu este nimic în neregulă.
Eram acasa. Curgea în continuare, dar cate putin. M-am interesat și părea că este vorba de scurgeri de lichid. Am hotarat sa merg la spital. În timp ce ma pregăteam, din nou am simtit ca am facut pe mine. Am udat lenjeria chiar dacă aveam absorbant. Ajunsă la spital, după un control cu medicul de gardă din acea zi, am aflat că aveam membranele rupte și că copilul meu mai avea foarte putin lichid. Am fost dusă în sala de nașteri. După asta au urmat niște ore îngrozitoare.
Eram pusă foarte des pe capra și consultată de 2 medici și o asistenta. Pur si simplu treceam din mana in mana, groaznic. Eu voiam să nasc natural, dar mi se spusese că este foarte mare copilul și eu fiind la prima sarcina este riscant. (3700g) Medicii care m-au controlat au spus că încercam natural, dar să nu mănânc și să nu beau nimic, în caz că este nevoie de intervenție. Nu mai mancasem de la ora 15(marti) , la ora 00 au început contractii dese și puternice, dar nu mă dilatam.
A doua zi, la fel de grea. Eram epuizată după o noapte nedormita, după multe ore nemancata și fără să beau apa. Eram pusă des le capra pentru ca avem dureri foarte mari, dar tot nu reușisem să mă dilat. (Dilatatie 1 de la internare). Am fost consultată de medicul care intrase de gardă, un om extraordinar, doamna Dr. Sandulescu Sidonia. După ecograf, a constatat că nu mai am deloc lichid și mi-au făcut o injecție pentru bebe pentru ca mai era jumătate de oră și se fac eu 24 de ore de la ruperea membranelor.
Eram in asteptare pentru cezariana, fiind o zi foarte aglomerată. După câteva ore, durerile erau și mai intense, ajunsesem la dilatatie 4 și din nou am stopat. Mi-a fost pusă o perfuzie pentru a-mi intensifica durerile. La ora 17 a fost pusă și în jumătate de oră am tot urcat și coborât de pe masa cu perfuzia după mine. Cand coboram eram pusă pe un scaun, sub care era o gaură cu un recipient, gen un bol mai mare. Nu stiu cum sa explic. Trebuia să împing când simțeam durere. Ajunsesem la dilatatie maxima. Mi s-a spus că împing cat pot fără să mă opresc pentru ca din cauza lipsei lichidului copilul poate lua o infecție daca rămâne mult în vagin. Mi-am adunat toată puterea și am împins cat am putut de tare. Moasa imi dădea apa cu paiul când se opreau durerile, asistenta mă ajută să mă ridic, doamna doctor mă încuraja.
Am avut noroc de niște oameni minunați. Mi-au fost alături și înainte de nastere și după naștere. Le mulțumesc și le sunt recunoscătoare. Datorita lor am trecut peste acestea experiență fără să rămân cu traume. Începutul nu a fost bun, dar datorita lor sunt bine și eu și copilul. Am născut la 17:40, o fetiță de 3700g, perfect sănătoasă cu nota 10 la nastere. O fetiță căreia nu i se dădeau sanse sa vina in siguranta pe lume fără cezariana.
Cristina
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Marți 27 Iulie, 2021
Categorie: Nașterea Naturală
Etichete: Craiova | Dr. Sidonia Sandulescu | Spitalul Filantropia Craiova
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina