Nastere naturala la Martin Army Hospital din Fort Benning Georgia

M-am nascut si am crescut in Romania, mi-am dorit sa traiesc si sa imbatranesc alaturi de familia mea, dar nu a fost asa. Dupa o relatie esuata de 10 ani si satula de spitale dar mai ales de IOB (Institutul de Oncologie Bucuresti), in care desi speram mereu ca va fi ultima terapie, tot urma o alta si o alta, iar visul de a avea un copil fugea de la an la an.

Toti medicii ginecologi mi-au spus sa imi iau gandul de a avea copii pentru ca eram mult prea radiata si singura posibilitate ar fi inseminare cu ovulele surorii, mamei sau cuiva din familie.

Zile si nopti nedormite, iubirea fata de copii devenise parca obsesie. Dupa multe zile in care ma refugiasem doar in pictat…hobby-ul si afacerea din care imi castigam existenta si incercam sa uit de tot si toate, a venit ziua in care l-am cunoscut pe EL…

Sincer nu mai credeam in miracole…ne-am vazut, ne-am placut apoi a plecat…Soldat in armata Statelor Unite ale Americii. Dupa o luna m-a chemat la el…mi-am luat viza si am zis ca nu strica sa vad o alta viata, mentalitate si de ce nu…daca se va lega ceva?

Ne-am cunoscut in octombrie, in noiembrie am luat viza si in decembrie am plecat.

Totul s-a derulat foarte repede…ne-am mutat impreuna intr-o noua casa, apoi la o alta luna m-a cerut in casatorie. In ianuarie ne-am casatorit iar in martie primeam vestea ca mi-a intrat cancerul in remisie iar eu trebuie sa ma gandesc doar la puiul ce creste in mine…eram insarcinata…

Totul a decurs bine pana am facut analize si am primit vestea prin telefon ca Sindromul Down este pozitiv…3zile am clacat…nu am mancat si nu am baut nimic…aveam deja 5 luni, nu stiam ce sa fac pentru ca mi-am dorit din suflet sa fiu mama, apoi am zis fie ce o fi…doctora a zis ca nu trebuia sa fac analiza pentru ca deja am peste 30 ani. Iar aceasta analiza mereu iese pozitiva.

Zilele au trecut in graba, intr-una din Duminici ne-am intalnit cu prietenii la biserica, si girul loc unde mai putem intalni romani si sa tinem si noi o conversatie…am discutat despre nasteri, copii si binenteles nasterea prematura.

Nu imi faceam griji pentru ca puiul meu era dezvoltat bine iar termenul era 25 noiembrie. Dupa o seara in care am stat linistiti la tv iar puiul meu misca de zor, a venit vremea de nani. In jurul orei 6, am simtit nevoia sa merg la baie pentru ca faceam pe mine, lucru care s-a si intamplat…totul a decurs bine pana m-am ridicat de pe buda si sentimentul a fost extrem de ciudat, bine ca stiam dupa discutia de la biserica urmatorii pasi.

Am apucat sa intru in dormitor, sa aprind lumina si sa spun doar Stef…iar el era in picioare si plin de emotii mai rau ca mine.

Cred ca…okay…hai la spital…Binenteles ca nu aveam nimic pregatit…35 saptamani…

Am ajuns la spital, au verificat si da…s-a rupt apa si necesita internare, puiul meu voia sa vina mai repede pe lume. Ne-am cazat, spitalul Martin Army Hospital din Fort Benning Georgia, spatios, canapea, frigider, pff…desi am mers la orele de pregatire pentru bebel si vizitasem intr-una din zile camerele parca nu era asa waw…parca eram la hotel..okay…se facuse ora 7…cuminte asteptam dureri..contractii…nimic…eram bine…orele au trecut pana au zis ca trebuie sa imi accentueze contractiile si asa s-a si intamplat..perfuzia curgea si usor contractiile se intensificau.

Ora 00.30 iar puiul meu nu avea nici un gand sa vina mai repede apoi durerile au inceput si nu mai suportam, am facut epidurala iar momentul mult asteptat a inceput.

Salonul a devenit sala de nastere, sotul pe o parte, asistenta pe alta si doctorul..la datorie ???? Ma uitam pe tavan si vedeam totul…inca putin…inca putin…deja se juca in parul ei negru ca abanosul…apoi micul meu greieras si-a inceput o noua viata alaturi de noi.

Tati a taiat cordonul ombilical, ea si-a aratat vocea de pisicuta apoi dupa ce totul a fost in regula un mic pisici mi-a fost pus pe piept si a inceput sa suga…ii era foame, perfuzia nu i-a fost suficienta.

Pentru prima sarcina m-am descurcat bine, m-am speriat dar Arya Elena mi-a dat curaj si dorinta de a vedea viata cu alti ochi…22 octombrie 2018 ora 1.35 …peste 20h de travaliu dar…puiul meu de 35 saptamani si 3 zile este perfect sanatos, nu necesita incubatie iar medicii romani s-au inselat din nou…nu indeminare…nu…miracolul meu vine de sus…tata…Dumnezeu…cineva acolo sus ma iubeste iar acum sunt implinita.

Am considerat ca si eu am o poveste…Am citit una si am decis sa va scriu si eu. Sa fim sanatosi caci astfel nu reusim in viata.

(Iuliana, SUA)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Vineri 27 Martie, 2020

Categorie: Nașterea Naturală

Etichete: Fort Benning | Georgia | Spitalul Martin Army | SUA

Articole Similare

Nastere prin operatie cezariana la Spitalul Cuza Voda Iasi, cu doamna doctor Irina Ciupilan

Aboneaza-te la Newsletter

Abonare

Intra in grupul de facebook

Inchide

Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook

Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.

Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina

Grupul de Facebook