Nastere naturala la Maternitatea Cantacuzino din Bucuresti, cu doctor Adrian Toma

Pe 19 martie 2014 s-a nascut primul meu copil, o fetita, la 39 de saptamani si 1 zi. Toata sarcina (monitorizata de doctorul Toma) a fost minunata – pot spune ca a fost una dintre cele mai frumoase perioade ale vietii mele. M-am simtit minunat si nu am intampinat probleme de sanatate. Cea mai mare dorinta a mea era ca la finalul sarcinii sa aduc pe lume un copil perfect sanatos. Si asa a fost.

Cea mai mare teama a mea era frica de spitale. Ma paraliza gandul ca urma sa nasc intr-un spital de stat. Mi-era frica de mizerie, de conditiile proaste de care se plange toata lumea.

Din fericire, n-a fost asa! Am avut o nastere usoara si apoi o perioada scurta si deloc traumatizanta petrecuta in spital.

In ziua in care am nascut am inceput sa simt contractii micute pe la 2 dupa amiaza. Cand a venit sotul meu acasa pe la 4, i-am spus si lui si el a insistat sa-l sun pe doctor si sa-i spun de contractii. Doctorul a insistat sa ma duc la spital sa ma consulte colega lui care era de garda. Mie mi se parea ca batem drumul degeaba. Eram convinsa ca sunt doar niste contractii Braxton-Hicks si ca voi naste saptamana urmatoare, pe 25, fix la 40 de saptamani.

Am ajuns la spital pe la 5 si am intrat la control. Doctorita care era de garda mi-a spus ca am dilatatie aproape 7 si ca o sa nasc. Nu mi-a venit sa cred! M-am panicat. I-am zis ca nu-i adevarat, ca eu nasc abia saptamana viitoare. Ea a incercat sa ma linisteasca si mi-a spus ca nasc sigur in seara aceea si ca singurul lucru pe care-l pot controla este sa decid daca vreau sau nu epidurala. Mi-am zis ca daca am ajuns pana la dilatatie 7 fara prea mari probleme, nu voi avea nevoie de epidurala. S-a dovedit a fi o decizie corecta 🙂

Pe la 5 si jumatate m-au internat. Am urcat in salonul de langa sala de nasteri, unde mi-au facut un NST si perfuzii cu nu-stiu-ce. Cert este ca in urma perfuziei mi s-au intensificat contractiile. Apoi am fost dusa in sala de nasteri, unde doctorul Toma mi-a rupt membranele. Am revenit in salon. Cateva minute mai tarziu, am fost dusa din nou in sala de nasteri, iar la 6 si 5 minute s-a nascut fetita mea. Doctorul si asistentele au fost foarte draguti cu mine. M-au ajutat sa-mi pastrez echilibrul atunci cand credeam ca ma pierd cu firea.

A fost greu? Da. As mai naste un copil? Da. As schimba ceva? Da. Sunt convinsa ca as fi nascut mult mai usor daca medicul nu mi-ar fi rupt membranele. Am certitudinea ca organismul meu nu era inca pregatit sa o aduca pe lume pe bebe si ca daca nu mi-ar fi grabit nasterea cu perfuzii si ruperea membranelor, as fi nascut mai usor.

Ce-a urmat dupa? Pe bebe am vazut-o cateva secunde. Apoi a fost dusa la neonatologie pentru masuratori si control. Intre timp, doctorul m-a ajutat sa elimin si placenta si a cusut epiziotomia. Apoi am fost ajutata sa ma duc in salonul de langa sala de nasteri, unde mi s-a pus o punga cu gheata pe burta, inca niste perfuzii. A venit sotul meu. Mi-a adus ceva de mancare.

Pe la 9 seara am fost condusa in salonul meu. Un salon curat, cu un pat pentru mine si unul pentru bebe, o chiuveta si un frigider.

Pe bebe am vazut-o iar, tot pentru cateva secunde, a doua zi dimineata, pe la 7. In salon mi-au adus-o abia pe la 2 dupa amiaza.

(Ioana, Bucuresti)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Duminică 24 August, 2014

Categorie: Nașterea Naturală

Etichete: Bucuresti | Dr. Adrian Toma | Maternitatea Cantacuzino

Articole Similare