Nastere naturala la Spitalul Filantropia din Bucuresti, cu domnisoara doctor Bors Roxana

Am aflat ca sunt insarcinata exact cand a izbucnit pandemia, in martie 2020. Am stiut inca de la inceputul sarcinii ca voi fi mama singura, ceea ce insemna ca trebuia sa imi calculez foarte atent banii, pentru a putea face toate controalele necesare in timpul sarcinii si pentru a cumpara tot ceea ce era necesar pentru bebelus.

Asa ca am decis inca din primele saptamani de sarcina ca voi naste la un spital de stat. Prima oara m-am orientat spre spitalul Elias din Bucuresti. Dar ulterior m-am razgandit si m-am hotarat sa nasc la Spitalul Filantropia tot din Bucuresti.

Aveam 16 saptamani cand am luat legatura cu domnul doctor X de la Spitalul Filantropia (prefer sa nu ii spun numele si voi preciza si de ce). Pana atunci aveam toate controalele si analizele la zi facute la o clinica privata din Bucuresti. Am mers la clinica privata unde consulta domnul doctor, dupa ce am vorbit putin despre sarcina mea si mi-a verificat atent dosarul, mi-a facut si o ecografie sa se convinga ca este totul bine. Mi-a depasit cu mult asteptarile.

Eu eram convinsa ca nu sunt suficient de puternica sa nasc natural si voiam neaparat o cezariana. Domnul doctor era adeptul nasterii naturale si a inceput sa imi vorbeasca despre toate beneficiile acesteia despre faptul ca sunt tanara si nu am probleme in sarcina pentru a-mi face griji si ca el este langa mine la fiecare pas. I-am urmat sfatul si m-am hotarat sa optez pentru nasterea naturala.

Stiam ca voi naste cu medicul de garda din cauza restrictiilor impuse de pandemie. Speram din suflet sa am noroc sa fie chiar el de garda. Dar nu a fost asa.

Pe data de 07.11 pe la ora 19-20, am observat niste mici scurgeri incolore. Deoarece eu am mai avut diverse scurgeri pe parcursul sarcinii, nu m-am prea alarmat desi simteam ca ceva nu este in regula. Pentru linistea mea m-am hotarat sa-i scriu un mesaj ginecologului meu. Mesaj care nu a primit raspuns nici in ziua de astazi.

La ora 01:30 mi s-a rupt apa de tot si am stiut singura ca este momentul sa plec la spital. I-am mai scris un mesaj domnului doctor si cand eram in drum spre spital spunandu-i ca sunt extrem de speriata, nici la acel mesaj nu am primit macar o incurajare ca de la om la om. Cum am spus si mai sus, stiam ca nu poate veni de acasa sa asiste nasterea, dar asteptam doar un mesaj de la el in care sa ma linisteasca, sau macar sa fi venit a doua zi in salon sa ma vada (pentru ca am auzit ulterior ca fusese in spital in dimineata dupa nastere).

Nu vreau sa-i dau numele domnului doctor pentru ca desi nu este omenesc ceea ce a facut, eu apreciez comportamentul sau pe parcursul sarcinii, faptul ca a avut grija de mine si de fetita mea si ca datorita lui am avut curajul sa nasc natural.

Revenind la noaptea nasterii. Dupa ce am ajuns la spital am fost controlata de una dintre doamnele doctoritele de garda, mi-a confirmat ca mi s-a rupt apa si ca sunt dilatata 2 cm. Inca nu simteam nici o durere.

Am completat toate actele necesare internarii, m-am schimbat cu o camasa pe care mi-a dat-o o doamna asistenta si am mers direct in sala de travaliu numarul 1. Nu a mai durat mult si au inceput contractiile. Au venit la mine moasele, s-au prezentat, au spus ca ele vor avea grija de mine in noaptea aceea.

Inca de la inceput contractiile au fost destul de dureroase si foarte apropiate ca si interval. Cam la 3 minute erau. Mi s-a spus sa stau culcata pentru ca s-a rupt apa si pot face rau copilului daca ma misc. Am incercat sa suport pe cat posibil toate durerile pentru ca nu voiam sa apelez la epidurala.

La 6 am cerut gaz si nu mi s-a putut oferi tot din cauza situatiei pandemice. Contractiile erau deja la 2 minute si aveau o intensitate extrem de mare si moasele au vazut asta pe monitor. Iar eu eram dilatata doar 5 cm.

La 6 jumate am cerut epidurala. Domnul anestezist caruia nu ii stiu numele pentru ca vi l-as fi spus sincer, nu voia sa imi faca anestezia pe motiv ca dansul nu face epidurala la dilatatie asa mica, in conditiile in care medicul meu imi spusese ca dilatatia optima pentru epidurala este intre 5 si 7 cm. I-am promis anestezistului ca il voi cauta dupa nastere sa ii multumesc cum se cuvine si asa s-a indurat sa imi faca epidurala. Bineinteles ca nu l-am cautat dupa nastere.

La ora 8 si 20, pe data de 8.11.2020 am adus pe lume cea mai frumoasa fetita, cu ajutorul ingerului meu din acea noapte cum ii spun eu, domnisoara doctor Roxana Bors. Toata rabdarea cu care mi-a vorbit, cum m-a incurajat, cum a avut grija de mine chiar si dupa ce am plecat din spital. Asta inseamna din punctul meu de vedere un doctor cu adevarat bun! Un om facut pentru aceasta meserie! Si moasele din acea seara au fost jos palaria, le-am multumit de un milion de ori pentru tot ceea ce au facut atunci pentru mine si fetita mea.

Adevarata problema pentru mine a fost momentul in care am ajuns in salon. Fetita mea a avut nevoie de oxigen dupa nastere si a fost dusa la terapie intensiva. Imediat ce m-au adus in salon am mers la ea sa vad daca este bine. Doamna doctor Neonatolog de acolo nu mi-a spus decat ca este bine, nu m-a lasat sa intru inauntru si nici nu mi-a oferit mai multe detalii.

A iesit o doamna asistenta de acolo exact in acel moment si o avea pe fetita mea in brate, o transfera pe sectia de Neonatologie. Mi-au adus fetita la insistentele mele pe la ora 15 dupa amiaza. Mi-au lasat-o pur si simplu in salon si nu m-au invatat nimic.

Am sunat eu ulterior si am chemat o asistenta sa ma invete cum sa pun fetita la san. A venit dupa circa 10-15 minute si a incercat sa ma invete ceva explicand totul pe un ton foarte rece si rastit, iar la scurt timp a plecat spunandu-mi ca se va duce sa imi faca rost de niste crema pentru sani si nu s-a mai intors.

M-am chinuit foarte rau in acea noapte iar lapte praf se aducea o data la 3 ore iar fetita mea era mai mancacioasa de atat, dar eram atat de bulversata de tot ceea ce se intamplase, atat de coplesita de tot, incat nu mi-am dat seama ca ea nu se satura cu ce i se dadea la 3 ore. Si nici nu m-a invatat nimeni.

A doua zi intr-adevar a fost o tura mai buna de asistente, au incercat sa ma invete sa pun bebelusa la san, mi-au dat cateva sfaturi, am aflat si de ce nu o puteam atasa (nu aveam sfarcul format), a venit si un domn doctor Neonatolog, s-a uitat la fetita, totul era ok, a venit si domnisoara doctor Bors si totul era ok .

Doar ca eu eram mult prea coplesita. Se intamplasera prea multe lucruri, bebelusa plangea neincetat si eu prinsesem deja o teama pentru ca nu stiam cum sa o linistesc. Asa ca am decis sa plec pe semnatura in a doua zi de spitalizare. Mi-a fost frica sa fac acest pas, dar asta am simtit.

Acum fetita are 4 luni si este bine, sanatoasa, o alaptez exclusiv si totul este perfect! In ciuda tuturor celor intamplate eu vreau sa multumesc tuturor celor care au avut grija de noi din cadrul Spitalului Filantropia! Majoritatea personalului este extrem de bine pregatit, iar despre conditiile de igiena si catering nu as putea spune nimic rau.

In mod special tin sa ii multumesc domnisoarei doctor Bors Roxana, care a fost ingerul nostru din acea seara!

(Oana, Bucuresti)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Duminică 14 Martie, 2021

Categorie: Nașterea Naturală

Etichete: Bucuresti | Dr. Roxana Bors | Spitalul Filantropia Bucuresti

Articole Similare