Nastere Naturala Medicover Bucuresti Septembrie 2022 Dr. Romila Marius

Pe 4 februarie 2022 mi-am facut un test de sarcina si am aflat ca sunt insarcinata, dupa ce in decembrie pierdusem o sarcina dorita si asteptata timp de 8 luni de zile. De data aceasta sarcina s-a prins din prima si mare mi-a fost mirarea sa vad testul pozitiv.

In prima perioada a sarcinii am stat destul de stresata ca totul sa fie bine, sa nu se repete intamplarea de anul trecut. Inca de cand am pierdut sarcina trecuta, am ales sa caut un medic in care sa am incredere si documentandu-ma, am ajuns la domnul Dr. Romila Marius, o minune de om. Un profesionist adevarat si un mare OM.

Sarcina a decurs relativ ok, cu mici probleme, dar nu ceva de ingrijorat. Mi-am dorit enorm de mult sa nasc natural, tocmai de aceea am ales un medic cu adevarat PRO nastere naturala ca sa ma asigur ca daca ajung la cezariana sigur ajung pentru ca este cu adevarat nevoie, nu pentru comoditatea doctorului. Am simtit dorinta sa nasc natural pentru ca sa-mi demonstrez mie cat de puternica sunt si pentru ca mi se parea nepotrivit ca eu sa nu particip activ la venirea pe lume a copilasului meu. In plus, mereu mi-a fost frica de anestezii/operatii.

In saptamana 36 de sarcina am mers la consultul preanestezic unde domnul doctor al carui nume nu mi-l mai amintesc mi-a spus ca „la cum ma vede el” sigur nu o sa fac fata nasterii fara epidurala (eu exprimandu-mi dorinta de a nu face anestezia decat daca simt nevoia pe moment). Aproape ca l-am crezut, insa domnul Dr. Romila Marius m-a incurajat si nu-mi mai amintesc exact cuvintele sale insa mi-a dat de inteles ca nimeni nu poate sa stie ce va fi.

In saptamana 38 de sarcina am mers la control, intr-o zi de joi. La ecografie domnul doctor a observat o usoara tahicardie a bebelusului, avea bataile inimii in jur de 170/minut. Am schimbat pozitia in care stateam si acestea au scazut insa el mi-a recomandat pentru siguranta sa fac un CTG sambata la camera de garda. Ajunsa acasa, fiind si o fire mai panicata, i-am scris ca nu mai astept pana sambata si ca merg a doua zi la spital.

Vineri am ajuns la camera de garda a spitalului Medicover  in jur de ora 12. Pe drum am avut contractiile mele false pe care le aveam oricum inca din luna august, doar ca de data aceasta parca simteam si o usoara durere ca la menstruatie. Pe aparat bataile inimii bebelusului erau ok, insa doctorul de garda mi-a spus ca am contractii care ajung si la 100% si ca ar fi bine sa-mi faca si un control vaginal sa verificam colul. La control a reiesit ca colul era deschis 1 cm si mi-a recomandat sa ma internez. Eu nu eram deloc pregatita, imi doream enorm de mult sa petrec parte din travaliu acasa si nu simteam ca este timpul sa nasc. L-a sunat pe doctorul meu, mi l-a dat la telefon si am stabilit impreuna ca ma internez. Eram destul de suparata, deoarece nu voiam sa mi se grabeasca travaliul si la cursurile pe care le facusem invatasem ca e bine sa ajungi cat mai dilatata la spital, ca sa eviti interventii suplimentare.

Pe la ora 14 i-am scris medicului ca am urcat in rezerva si ca nu am contractii regulate, ca am exact genul de contractii pe care le aveam de mult, iar el mi-a spus ca ajunge curand la spital. Intre timp au anuntat-o si pe Adina Craciun, moasa mea, ca m-am internat si a ajuns si ea la spital.

Pe la 16:30 cand a ajuns medicul, travaliul nu avansa mai deloc, eram dilatata doar 2cm. Avand in vedere tahicardia pe care o vazuse pe ecograf mi-a recomandat sa imi rupa membranele ca sa ne asiguram ca nu exista lichid meconial, sa ne asiguram ca tahicardia nu este in urma unui stres fetal. In prima faza cand am auzit, in capul meu era un mare nu vreau deoarece stiam (de la curs) ca asta poate insemna un travaliu mult mai dureros si poate, interventii suplimentare pe care nu mi le doream. Insa, vazand ca trec orele si nu avanseaza travaliul, pe la 18:30 i-am scris ca sunt de acord (el intre timp plecase putin din spital).

Cand s-a intors mi-a rupt membranele si dupa controlul facut de el, dar si de moasa, au spus ca se simte copilul usor flectat, dar ca cel mai bine se va vedea la ecograf daca pozitia este ok sau nu. Dupa ce a plecat din cabinet, am ramas cu Adina si aceasta mi-a spus ca daca se adevereste ca pozitia este aceasta, nu o sa-l pot „scoate pe jos”. Mi-a spus ca ea ma lasa sa ma chinui, insa tot la cezariana voi ajunge. Am avut un moment de nesiguranta si prin mintea mea a trecut ca poate vor sa scape mai usor de mine, cu o operatie rapida, ei fiind veniti de acasa special sa nasc eu, dupa care mi-am spus ca nu e ok sa nu am incredere in ei, mai ales ca ma documentasem mult inainte sa aleg doctorul si stiam ca este un om corect care chiar te sustine sa nasti natural, daca se poate. Ajunsa la eco, deja aveam multe emotii pentru ca stiam ca se decide cum voi naste si intr-un moment de slabiciune parca mi-am dorit sa se adevereasca ce a spus el si sa „scap” de dureri facand o cezariana. Domnul doctor a spus ca pozitia copilului este una buna si ca pot naste natural. Dupa ecografie am mers in rezerva unde mi-au pus o perfuzie pentru ca nu mai mancasem inca de dimineata si m-au asezat la monitorizare. Abia acum incet, incet incepeam sa simt niste dureri mai asemanatoare cu durerile nasterii. Ma asteptam sa fie din ce in ce mai intense si chiar asa a fost de la 19:40 pana la 20:10, in doar o jumatate de ora ajunsesem la contractii destul de puternice, de care ma cam indoiam de durere. Simteam nevoia sa cobor din pat ca sa mai schimb pozitia si cand a venit Adina la mine mi-a pus perfuzia pe un suport sa ma pot plimba cu ea prin camera. Era foarte multumita de contractiile inregistrate pe aparat, a spus ca sunt eficiente. Asta simteam si eu din plin.

De aici si pana am nascut am pierdut notiunea timpului, am avut impresia ca timpul s-a comprimat. Stiu doar ca l-am sunat pe sotul meu care era in apropiere la un restaurant sa manance ca sa-l anunt sa se intoarca la spital pentru ca aveam contractii serioase si puteam oricand sa urc in sala de nasteri unde avea voie si el sa fie prezent. Durerile cresteau rapid in intensitate si deja pe fiecare contractie ma lasam in jos pe genunchi, sprijinita de pat cu mainile si capul, ca sa suport mai usor durerea. A intrat Adina in rezerva si i-am spus ca simt ca si cum as vrea sa imping, o apasare puternica. Dupa tuseul vaginal a spus ca sunt dilatata 6 si ca urcam in sala de nasteri ca sa-mi monteze cateter sa nu mai ma chinui cu durerile. Eram dispusa sa accept la cum se simteau, mai ales ca nu stiam cat mai dureaza pana ma dilat complet sa pot ajunge in faza de expulzie. Cat am urcat cu liftul simteam sa ma asez la fiecare contractie si o intrebam daca crede ca pot naste natural, deja incepusem sa am emotii mari. Ea mi-a spus nu, nu cred, chiar nasti, acum mergem sa nasti. Atata forta si putere mi-a dat aceasta femeie minunata.

Cand am coborat din lift am intrebat unde este domnul doctor si Adina mi-a spus ca a plecat si nu mai are timp sa se intoarca. Deja eram resemnata, imi parea rau, insa nu aveam timp de ingrijorari. Mi-am spus ca o sa nasc oricum. Cum am intrat in sala de nasteri, in dreapta pe canapea ma astepta domnul doctor. Efectiv mi s-a luminat fata cand l-am vazut. Adina ii povestise de gluma pe care tocmai o facuse. Chiar ma gandeam ulterior ca ma mir ca nu am facut un atac de panica la asa gluma :).

M-am urcat pe patul acela cu picioare si deja surpriza, dilatatie maxima. Nu mai era timp pentru epidurala si in sinea mea m-am bucurat enorm pentru ca imi era teama de anestezie. Simteam din plin nevoia sa imping. Repetam intr-una ca fac pe mine si simt sa imping. Adina mi-a cerut urgent numarul de telefon al sotului meu si l-a sunat sa urce repede ca nasc. A ajuns imediat si el, era jos la receptie, si s-a asezat cumintel intr-un colt aproape de mine.

Mi-au explicat cam ce am de facut, cand si cum sa imping si la prima contractie repetam intr-una ca nu pot, nu pot sa nasc. Ma panicasem putin. Insa domnul doctor m-a ajutat enorm psihic, mi-a spus sa ma concentrez ca sigur pot, doar sa ascult de el. Le-am spus ca simt nevoia sa imping cu picioarele in ceva sa opun rezistenta. Adina a rezolvat imediat si m-a ajutat sa imping cu talpile in suportii aceia de la patul ginecologic. Deja de la urmatoarea contractie se simtea altfel, simteam ca imping eficient si prinsesem incredere. De fiecare data cand venea valul de durere eu ziceam „vine, vine”, iar domnul doctor foarte calm si relaxat imi spunea ca stiu ce am de facut. Adina ma corecta cand nu impingem eficient si ma incuraja foarte mult. S-au facut si glume in sala, in momentul in care l-am rugat pe sotul meu sa ia inelul de la mine, pentru ca ma strangea cand impingeam, iar domnul doctor a spus: „Ia uite, ii da inelul, s-a suparat”. Atmosfera era destinsa si desi durerile veneau puternic cu fiecare val incepuse sa se simta si magia pentru ca atunci cand bebe a coborat mai mult m-a pus sa pun mana pe capul lui sa-l simt, sa-mi dau seama ca nu mai dureaza mult pana nasc.

La un moment dat mi-a spus ca in 4 contractii bebe este afara si asa a fost, dupa 3 contractii am simtit ca iese capul si apoi o alunecare a lui ca o usurare, ca o presiune eliberata. Eram fericita, l-am auzit plangand si am intrebat daca este bine, am primit confirmare ca bebe este foarte bine. L-au pus pe pieptul meu si il simteam asa caldut, Doamne ce moment magic si unic. Eram in culmea fericirii, nici nu mai simteam ce proceduri mi se fac. La putin timp a iesit si placenta si domnul doctor a inceput sa faca cusaturile necesare deoarece ma anuntase in faza de expulzie ca va trebui sa ma taie putin si chiar si asa m-am si rupt putin.

Ma uitam la al meu copil si eram atat de fericita, nu am simtit pic de durere avandu-l pe el in brate. De fapt, durerea era, insa corpul meu simtea la o intensitate atat de mare fericirea incat ignora procedurile ce se faceau in continuare. M-am pierdut in ochii lui de om intelept. Asta i-am spus sotului meu ca are o privire serioasa de om intelept. Era atat de dulce si frumos, cel mai pretios dar din cer. Am facut poze toti 3 si ne-am bucurat tare de acele momente magice.

Daca ar fi sa repet experienta nasterii cu siguranta as alege aceeasi formula medic-moasa. Impreuna fac o super echipa Adina si domnul doctor Romila. In spital am cunoscut-o si pe Gina, o alta moasa extraordinara. Echipa de moase mi s-a parut ca s-a comportat exemplar, profesioniste in adevaratul sens al cuvantului. As naste din nou la Medicover tocmai pentru a avea parte de aceleasi persoane care m-au sustinut enorm de mult.

La alte detalii o sa trec pe scurt cateva impresii, pentru ca nu are sens sa stric o poveste atat de perfecta, povestea venirii pe lume a baietelului meu cu ochi frumoasi. Mancarea nu a fost nici rea, dar nici buna. Combinatiile mi s-au parut ciudate, insa eu nu sunt pretentioasa la mancare, asa ca am mancat ce am primit.

Echipa de la neonatologie nu este chiar ok, din punctul meu de vedere. Eu am avut o experienta neplacuta si am simtit ca nu sunt deloc empatice sau dornice sa ajute. Nu prea te invata ce ai de facut cu copilul, dau mereu de inteles ca sunt cam ocupate. Se contrazic in informatiile oferite. Daca esti la primul bebe, cum a fost cazul meu, pornirea nu e prea buna. Insa ajunsa acasa am reusit sa ma acomodez cu al meu copilas si am invatat incet, incet care ii sunt nevoile. Am stat in spital mai putin de 48 de ore, m-am internat vineri si duminica la pranz plecam acasa. Doar am avut dureri cand stateam in fund, in rest eram ca noua.

Aceasta este povestea nasterii primului meu copil, un baiat cu ochi frumosi. Daca ar fi sa o repet nu as schimba nimic. Ca si lectie primita as mentiona ca am invatat sa fiu mai flexibila si sa am incredere in medicul meu. Pentru ca informatiile primite la curs nu neaparat se potrivesc 100% in realitate. Am avut un travaliu rapid dar extrem de intens. La 21:36 am nascut, iar la 20:10 eu nici nu eram in sala de nasteri. Am mai spus si repet timpul s-a comprimat, am avut impresia ca am nascut imediat. Le multumesc medicului si moasei pentru suport si lui Dumnezeu pentru minunea de copil primit in dar sa ne lumineze viata. Cu ocazia acestei nasteri am invatat despre mine ca sunt mai puternica decat imi pot imagina. Toata sarcina am zis nasc natural daca pot, daca nu, cezariana, insa nu am fost deloc sigura ca voi reusi. Insa mi-am dorit, enorm de mult, iar asta a facut ca „imposibilul” sa devina posibil.

 

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Miercuri 28 Decembrie, 2022

Categorie: Nașterea Naturală

Etichete: Bucuresti | Dr. Marius Romila | Medicover Bucuresti | Moasa Adina Craciun

Articole Similare