„Văcuța Muuu” – cartea pentru copii mici, scrisă și ilustrată de un părinte

„Văcuța Muuu” este o carte cu animale, special concepută pentru copiii mici, cărora le oferă nu doar un prim contact cu lectura, ci și o experiență atractivă, educativă și amuzantă. Bebelușii și copiii cu vârsta de 1-2 anișori absorb ca un burete cunoștințele noi și au nevoie să fie provocați în permanență pentru o dezvoltare armonioasă din punct de vedere cognitiv și nu numai.

Gândită și ilustrată de un părinte, cărticica poate fi ținută și răsfoită chiar și de cele mai micuțe mânuțe. Niciodată nu este prea devreme, atâta timp cât activitatea are loc sub supravegherea părintelui.

Ilustrațiile colorate și vesele antrenează micii cititori, prin joc și repetiție, să recunoască animalele, să afle informații despre ce mănâncă ele și unde trăiesc.

Lectura, chiar și atunci când este vorba despre cărți simple, potrivite copiilor foarte mici cum este „Văcuța Muuu”, dezvoltă imaginația și creativitatea copilului. De asemenea, comunicarea se îmbunătățește și vocabularul este îmbogățit cu noi cuvinte, pentru că cei mici ascultă activ și trăiesc foarte intens din punct de vedere emoțional trăirile și experiențele personajelor.

Studiile au arătat că atunci când le citim copiilor cu voce tare, în memoria lor se creionează o rețea bogată de cuvinte, ajungând ca până la vârsta de 2 anișori să cunoască însemnătatea unui număr mai mare de termeni, prin comparație cu acei copii cărora nu li s-a citit. În plus, lectura alături de copil înseamnă timp de foarte bună calitate, petrecut împreună.

Cu ajutorul cărticelelor special create pentru aceste vârste, copiii învață o sumedenie de noțiuni simple despre animale și mediul înconjurător, dar și elemente mai complexe, cum ar fi să numere până la 10. Astfel, concepte cum sunt cifrele, literele, formele, culorile sunt introduse în atenția copilului într-un mod foarte distractiv.

Cărticica „Văcuța Muuu” este realizată de Octav Ungureanu, tătic de profesie ilustrator și este disponibilă în majoritatea librăriilor online, dar și pe site-ul Editurii Integral –eIntegral.ro

Data publicarii: Luni 21 Noiembrie, 2022

Categorie: Blog

Articole Similare

Aboneaza-te la Newsletter

Abonare

Intra in grupul de facebook

Inchide

Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook

Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.

Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina

Grupul de Facebook