Naștere Cezariana Regina Maria Băneasa Septembrie 2023 Dr. Botea (Ciocoiu) Claudia
Bună mămici! M-am gândit să vă povestesc experiența mea deoarece mie mi-a fost foarte dificil să îmi aleg medicul care să îmi monitorizeze sarcina și cu care să nasc, și sper că postarea mea vă fie de ajutor. Și eu tot aici, în comunitatea AmNascutAcolo.ro, am găsit o mămică care și-a scris povestea, și m-a ajutat să fac aceasta alegere.
Vreau să o recomand din suflet pe doamna Dr. Botea (Ciocoiu) Claudia. Eu am născut cu dansa la maternitatea Regina Maria în București, dar acum s-a mutat în Constanța. Rar mi-a fost dat să întâlnesc așa medic devotat, atent și empatic.
Sarcina mea a fost cu risc deoarece în săptămâna 23 am descoperit că am tensiune indusă de sarcina și de acolo au început problemele. Am ajuns însă cu sarcina până la 36 de săptămâni, când am făcut preeclampsie, și a trebuit să nasc prin cezariană de urgență. Cred că fără doamna doctor, nu ajungeam până aici. Orice simptom aveam îi dădeam mesaj și dansa îmi răspundea imediat, că să nu mai zic că mă suna săptămânal că să vadă cum mă simt. În acesta perioada, am fost și la foarte mulți cardiologi, dar toți erau foarte puțîn interesați să ajung cu sarcina la termen, îmi ziceau că la 34 de săptămâni maxim ar trebui să scoatem copilul.
Pentru mine experiența în maternitatea Regina Maria Băneasa nu a fost una plăcută, deoarece nu îmi dădeau medicamentele de tensiune la timp, m-au înțepat de „n” ori și nu-mi găseau venele, branulele au fost băgate greșit, etc…Cu toate astea, aș repeta experiența de 100 de ori doar să o am pe dansa că medic. Cât despre operație toți medicii de gardă care au venit să mă consulte au zis că e perfectă. La 10 zile după operație, când mi-au scos firele, era deja insesizabilă.
Ar mai fi multe de zis, dar nu vreau să fac un roman. Pentru viitoarele mămici care își doresc în primul rând un om minunat care să le fie alături și după un medic, încă o dată, o recomand din suflet pe domana Dr. Boțea Claudia.
Vă pup!
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Miercuri 1 Noiembrie, 2023
Categorie: Nașterea prin Cezariană
Etichete: Bucuresti | Dr. Claudia Ciocoiu | Regina Maria Baneasa
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina