Nastere Cezariana Sanconfind Aprilie 2024 Dr. Constantinescu Ion

Am ales sa nasc la Maternitatea Sanconfind si pot spune ca a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat pentru mine si familia mea. Spun pentru familia mea, pentru ca acolo a inceput povestea mami-tati-Eva.

Sarcina a fost monitorizata inca de la inceput de domnul doctor Constantinescu Ion, un medic extraordinar. In primele 4 luni faceam vizite la spital destul de des pentru perfuzii pentru ca a fost o sarcina toxica, iar cand lucrurile pareau ca se indreapta, dupa cea de a doua morfologie mi s-a spus ca exista riscul de a naste prematur din cauza colului care incepea sa se scurteze. Eram plina de frici ca nu cumva bebelina sa pateasca ceva, insa cu ajutorul domnului doctor si cu ajutorul experientei dansului, fetita s-a nascut la 39 de saptamani si 4 zile prin operatie de cezariana. Am avut nevoie de tratament cu ovule care sa mentina lungimea colului, apoi de montarea unui pesar de sarcina. Domnul doctor a stiut cum sa procedam astfel incat bebelina sa fie in siguranta si sa o tinem in burtica pana la termen.

Pe parcursul celor 9 luni fiecare ecografie a fost plina de emotie. Fiind la prima sarcina, am avut intrebari despre sarcina care poate pareau banale, insa chiar si asa, domnul doctor m-a lamurit de fiecare data. Pe 29 aprilie 2024 am adus-o pe lume pe Eva Ilinca,alaturi de taticul ei, in sala de operatie.

Conditiile din spital sunt foarte bune. Inca din primele 5 minute de viata, fetita mi-a fost adusa la san. A urmat apoi ora magica, in care am stat noi 3. M-am bucurat enorm ca am putut naste intr-un loc in care se practica asta si unde este incurajata alaptarea. Poate ca daca nu as fi avut atata sustinere din partea personalului in zilele in care am stat internate, nu as fi reusit sa o alaptez 7 luni jumatate si as fi dat inapoi la cea mai mica problema intampinata.

Personalul medical a avut grija de mine pe parcursul celor 4 zile in care am fost internata, iar fetele de la neonatologie au ingrijit-o exemplar pe micuta. Am avut parte si de baita demonstrativa alaturi tati, sa stim ce sa facem cu omuletul asta mic acasa. Ceea ce nu a fost deloc cum imi imaginam eu inainte sa nasc.. a fost ca bebe nu a stat 24/24 cu mine asa cum mi-as fi dorit. Si asta nu pentru ca nu mi-o lasau asistentele, ci pentru ca afectiv dupa o operatie abia reuseam sa am grija de mine. Am avut nevoie de multa odihna si sa ma pregatesc pentru noptile fara somn care ma asteptau acasa.

In concluzie, as alege aceasta maternitate si acest medic si pentru cel de al doilea bebe, deoarece experienta primei nasteri la Sanconfind a fost extraordinara!

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Marți 11 Februarie, 2025

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Dr. Ion Constantinescu | Poiana Campina | Prahova | Spitalul Sanconfind

Articole Similare

Experienta Pozitiva
Experienta Placuta - aceasta poveste relateaza o experienta in general placuta despre Nașterea prin Cezariană.
blank

Aboneaza-te la Newsletter

Abonare

Intra in grupul de facebook

Inchide

Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook

Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.

Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina

Grupul de Facebook