Nastere cezariana Spitalul Filantropia Bucuresti Octombrie 2021 Dr.Popescu Iulian

Povestea mea începe în momentul când am aflat ca sunt însărcinată, după 4 ani de încercări și frustrare s-a intamplat minunea, bucurie mare!

Toată sarcina a decurs normal. In afara faptului ca am avut stările normale pe care o gravida le are totul a decurs perfect, insa situatia s-a  schimbat în momentul in care m-am internat în maternitate. In săptămâna 35 am mers la controlul de rutina, si doctorița foarte incantata ca mai avem puțin pana la momentul mult așteptat mi-a comunicat în urma unei ecografii ca fetita cântarea 2800 de grame si m-a programat pentru cezariana.

Pe 4 noiembrie 2021, fericita nevoie mare ca fetita mea este dezvoltata bine am mers acasă și am așteptat momentul, insa pe data de 24 octombrie aveam contractii nu dureroase doar simteam ca se întărește burtica și puțin mai multa presiune pe mijloc decât de obicei. Am contactat medicul pe la ora 23.00 și mi-a spus sa merg la camera de garda sa ma vadă colegii dânsei, având în vedere ca luasem câteva pastile de Nospa, insa contractiile și presiunea pe mijloc persistau.

La spital medicul de garda a confirmat contractiile și au început sa ma pregătească pentru operație începând cu completarea și semnarea documentelor. In camera de garda era o doamna foarte nesuferita care după ce ca eram nepregratita psihic m-a facut sa plang pana am intrat în operatie, o doamna foarte rece. Trecem și de asta… am ajuns într-o camera unde mai era o fata în travaliu si incercam sa ne incurajam una pe alta ca va fi bine.

La 3 dimineata am intrat în operatie si eram foarte speriata de tot ce insemna operatie naștere și anestezie. Doamna anestezista o doamna de milioane a reușit sa ma calmeze și sa ma liniștească impreuna cu domnul Dr.Popescu Iulian, încercând sa facă glume, și au reușit.

La 3 și 20 mi-am auzit minunea cum plange, atunci m-am linistit și am simțit o fericire de nedescris, dar m-am panicat în momentul in care am auzit-o pe moasa ca nu știe ce are fetita.  In mintea mea nu era decât ca fetița mea a pățit ceva, apoi am auzit medicul când i-a spus ca asa se intampla la copii cu greutate mai maricica, fetita având 3700 de grame, si am trecut peste si m-am linistit. La 4 fix am ieșit din sala fericita maxim  si mi-am sunat soțul sa-i dau vestea cea mare si aceea ca minunea noastra mult dorita a venit în sfârșit pe lume.

Toată lumea acasa așteapta nasterea fetitei mele, deja ajunsa în salonul de după operatie m-am odihnit pana spre dimineata când a venit o doamna drăguță medic neonatolog sa îmi comunice ca fetita mea este intr-o stare foarte grava și este intubata și ventilata mecanic, ca fetita mea are o infectie ajunsa în plămâni și încearcă sa afle cum și de unde și ca nu îmi rămâne decât sa ma rog pentru ea. In saptamana 36 am recoltat pentru streptococ și am ieșit negativa, dar după ce am nascut având în vedere ca fata nu era bine au decis sa îmi recolteze din nou din lohii și a ieșit pozitiv streptococul, iar deja infecția ajunsese în plamanii fetiței.

Mi-a picat cerul, tavanul și aproape tot spitalul în cap, dar m-am menținut calma și încrezătoare ca totul va fi bine. La câteva ore cand a venit timpul sa ma dau jos din pat si sa fac primi pasi, ajunsa pe salon la lăuzie am avut o zi buna si totul a decurs normal.

Insă cand a venit noaptea și tura de asistente care se ocupa de noi s-a schimbat, a început coșmarul meu. Asistentele una din ele sa numește Nicoll, ne vorbeau de sus, ca și cum noi doar ne alintam cum ne-au și spus când am cerut calmantele pe care ni le-au dat dau cu chiu si vai dupa multe rugăminți. Apoi au plecat și ne-au închis usa și becul ca sa nu le mai strigam, asa ca am stat 4 ore în dureri.

După 4 ore au venit mi-au făcut calmant injectabil insa durerea tot persita,și au inceput frisoanele si o stare generala proasta care nu s-a schimbat nici dupa al doilea si al treilea calmant. Când au ridicat patura de pe mine s-au speriat pentru ca imi curgea sange cișmea, apoi m-au schimbat si iar au plecat si m-au lăsat încă 2 ore cu usa inchisa în urlete.

Pentru ca nu au mai trecut sa vadă cum sunt, am sunat in camera de garda sa trimita pe cineva ca nu mai rezistam si intr-un final au venit si cu medicii din camera de garda si mi-au făcut acolo în salon o ecografie trasvaginala, asa au descoperit ca deja aveam hemoragie interna.

Medicii au fugit sa pregătească sala, asistentele care au ramas cu mine încercau sa ma liniștească, insa pentru ca îmi dădusem seama ca ceva grav se intampla, am leșinat în bratele asistentei apoi m-am trezit cu un jet de apa pe fata, și deja pe targa in drum spre sala de operații.

Imi era atât de rău când am văzut ca am întrat iar în sala, i-am implorat sa îmi facă anestezia mai repede sa nu mai simt nimic… Apoi m-am trezit și o doamna ma striga pe nume sa imi spuna ca operatia s-a terminat. M-am trezit dar instant am adormit inapoi si mi-am mai revenit dupa 24 de ore din coma indusa.

Lângă patul meu era o doamna care ma ținea de mana și plangea, acesta era doctorița de garda care a intervenit și mi-a dat vestea ca mi-au scos uterul și un ovar ca sa îmi poată salva viata si desi au făcut totul sa nu se ajungă la asta, am intrat în stop cardio pe masa, am fost resuscitata, am primit mai mult de 7 transfuzii de sange. Operatia a durat 4 ore si au chemat medici de acasa, pe domnul Dr. Botezatu și doamna Dr.Laura Mustața și alți 4 medici care mi-au salvat viata și au facut totul. Ei au trebuit sa ia cea mai importanta decizie, aceea de a-mi scoate uterul, pentru a ma salva.

Am avut un soc, o săptămână nu am fost om, ma gândeam ca nu voi mai fi femeie, ma simțeam handicapata, frustrata ca nu voi mai avea ciclu și cel mai important nu voi mai putea aduce pe lume al treilea copil….Usor usor am început să-mi revin psihic și fizic, am luptat pentru micuța mea ce lupta și ea pentru viata ei la terapie intensiva. Apoi luptătoarea mea a început sa își revina și ea puțin câte puțin, 2 saptamani de coșmar singura acolo ne aveam doar una pe alta. Acum avem 5 saptamani si de aproape o luna suntem acasă bine si sănătoase mulțumim lui Doamne Doamne.

Cât am stat internata toți medicii s-au comportat cu mine ca și cu un ou, au plans cu mine, da medicii au plâns cu mine, mi-au suportat crizele și m-au făcut sa înțeleg ca histerectomia nu te face mai puțin femeie și ca viata mea nu depinde doar de un uter pe care nu îl mai am sau nu. Ca sunt frumoasa, puternica și ca voi fi feminina, iar viata sexuala nu va avea de suferit și ca va fi bine în continuare și cel mai important ca copii mei vor avea mama și ca nu au rămas orfani, au fost acolo mereu, domnul Dr. Botezatu, doamna Dr. Laura Mustata, domnul Dr. Cane si alti carora din pacate nu le am reținut numele exact.

Recomand  Spitalul Filantropia din suflet, înainte sa fie medici ei sunt oameni!!

Elena

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Vineri 10 Decembrie, 2021

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Bucuresti | Dr. Eugen Cane | Dr. Iulian Popescu | Dr. Laura Mustata | Dr. Radu Botezatu | Spitalul Filantropia Bucuresti

Articole Similare