Nastere prin cezariana Maternitatea Ploiesti Ianuarie 2018 Dr. Mihaela Marin
Am născut la Maternitatea Ploiesti, acum 3 ani jumătate un pui de leu de 3.700g și 52 de cm. Era blond și foarte mic.
Medicul meu, Dr. Mihaela Marin este o persoană de nota 10. Am vorbit pe toată durata operației de cezariana. Chiar daca îmi era puțin teamă și aveam emoții, personalul a fost foarte amabil, atent și înțelegător. Ceea ce nu prea mi-a plăcut a fost că l-am văzut pe bebe la naștere și apoi, abia după 3 zile. În aceea perioada se lucra la acest aspect, nu știu în prezent cum se desfășoară lucrurile.
Doctorii și asistenții și au făcut treaba bine. Totul a fost foarte curat si mâncarea chiar gustoasă și diversă. Însă cred ca ar fi trebuit poate, mai multă implicare în recuperare din partea îngrijitoarelor.
Ca și părere generala legata de Maternitatea Ploiesti, va pot spune ca a fost totul ok de la internare până la externare, cu excepția faptului că nu erau mai multe aparate pentru bebelusii cu icter. Ar fi necesare mai multe astfel de aparate , pentru ca procesul de vindecare sa fie mai rapid și mai eficient, si sa nu se mai puna bebelusii cu icter prin rotație, așa cum se făcea atunci.Multe mămici au fost nemulțumite legat de acest aspect și sper ca intre timp sa se fi remediat problema, pentru ca puiuti să ajungă mai repede la ei acasă.
O alta problema a fost ca asistentele de la neonatologie, care îngrijeau bebelusi, nu se implicau suficient pentru ati explica ce trebuie sa faci dupa ce ajungi acasă. Când m-am dus sa-mi iau bebele, nu era nimeni care sa-mi spuna sau arate cum trebuie sa il iau in brate sau cum sa îl țin…Am avut noroc cu o mămică care era la al doilea bebe și m-a ajutat si pe mine.
Cât despre doamna doctor, pot spune ca am fost foarte mulțumită. Mi-a vorbit foarte frumos si pe înțelesul meu, a avut răbdare cu mine, mi-a răspuns la toate întrebările, si m-a vizitat dupa operatie.
Bebe a fost născut la termen, adica la 39 de saptamani si 5 zile, chiar daca am avut colul deschis și riscam sa nasc prematur la 7 luni. Pentru ca am făcut repaus la pat, totul a fost bine.
Mihaela
Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.
Data publicarii: Sâmbătă 28 August, 2021
Categorie: Nașterea prin Cezariană
Etichete: Dr. Mihaela Marin | Maternitatea Ploiesti | Ploiesti
Articole Similare
Vino alaturi de mii de mamici pe Facebook
Zeci de mii de mamici raspund zilnic intrebarilor legate de nastere si copii, pentru a oferi suport gravidutelor si noilor mamici. Daca doresti sa faci parte dintr-o comunitate formata din mamici cu experienta , gata oricand sa iti sara in ajutor, in mod constructiv, te invitam sa te alaturi grupului nostru.
Viziteaza Grupul Viziteaza Pagina