Nastere prin operatie cezariana la Spitalul Elias din Bucuresti, cu doctor Octavian Rotaru

Mi-ar fi placut sa nasc natural, dar cum fetitei mele ii placea mult in burtica (nu aveam contractii, nu eram dilatata, nici-un semn ca ar vrea sa iasa de acolo) cand am implinit 41 de saptamani medicul a decis ca trebuie sa fac cezariana.

Am ajuns la spital cu bagajele si sotul din dotare in jur de ora 8. Pana la 15 am tot facut perfuzii si am asteptat, a fost cea mai grea asteptare din viata mea.

Am intrat apoi in sala de operatii, mi s-a facut anestezie epidurala, o asistenta super draguta imi dadea toate indicatiile si imi spunea ce se intampla…incet dar sigur adormeam, simteam pleoapele tot mai grele si m-am trezit cand am auzit un”chiot”. Era fiica-mea, cred ca foarte revoltata ca i-au „spart cuibul”.

Am vazut-o, am pupat-o…nu prea imi dadeam seama pe ce planeta sunt dar stiam ca o iubesc enorm, ca e perfecta, ca e cel mai minunat copil, ca e tot ce imi puteam dori de la viata, darul nostru de la Dumnezeu si rodul iubirii noastre.
Dupa operatie, am fost dusa la terapie intensiva, unde m-au putut vizita sotul, mama si fratele meu. Dureri groaznice, am stat pe calmante toata noaptea si nu imi doream decat sa zboare orele si sa imi vad copila. Nu am putut dormi, numaram orele pana dimineata cand am fost mutata in salon.

Acum a inceput adevarata durere, nu ma puteam ridica si toti cei din jur imi spuneau ca trebuie sa ma ridic pentru a ma reface repede si a merge la bebelus. Dupa multe incercari am reusit, ma simteam victorioasa cand am facut 3 pasi de parca am urcat Everestul. Nu m-am mai asezat pe pat pana am mers la alaptare, imi era teama ca nu ma voi mai ridica.

Am mers la neonatologie, imi tremurau toate oasele de emotii. Cand am vazut-o asa mica si „fara instructiuni” m-a busit plansul, pana a venit o asistenta sa tipe la mine ca am intrat fara halat si m-a trezit la realitate. Mi-a explicat pe un ton raspicat care sunt regulile si cum sa o atasez corect la san. Nu am inteles nimic, bebelusa era indopata cu lapte praf, nu vroia sa manance, ma multumeam doar cu privitul.

Am stat 2 zile in spital, din 3 in 3 ore mergeam la alaptat, nu prea vroia sa manance dar am reusit de cateva ori sa o trezesc si a papat titi. Ma uitam la ea ca la a 8-a minune, nu stiam daca sa plang de durere sau de emotii, de furnicaturile pe care le-am simtit cand priveam cum hranesc „bucatica din mine”.

Cam asa au trecut, orele in spital…asteptand sa merg acasa. Referitor la personal, a fost dragut daca primea cate o atentie, saloanele ok, curate pot spune, wc calvar, nu imi venea sa merg la toaleta. Dar toate au trecut, am ajuns acasa si am inceput minunata viata alaturi de Selena.

(Alexandra, Bucuresti)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Luni 25 August, 2014

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Bucuresti | Dr. Octavian Rotaru | Spitalul Elias

Articole Similare