Nastere prin operatie cezariana la Spitalul Elias din Bucuresti, cu doamna doctor Boitan Cristiana si domnul doctor anestezist Mircea Clonda

Pe 23 Noiembrie 2016 am aflat de sarcina, un bebe asteptat de ceva ani si dorit tare mult…si tot din ziua aia au inceput temerile mele legate de nastere. Deci…aveam deja o doctorita tare draguta la care ma duceam la control.. Doctor Boitan Cristiana, o doctora tanara si deschisa la minte.

De la inceputul sarcinii si pana in ultima zi, eu stiam ca voi naste natural…fiind sustinuta in totalitate de doctora pentru decizia luata (daca mama si sora mea au nascut 4 copii natural, eu eram mai fraiera). Dar cu cat se apropia mai mult ziua, cu atat eram mai speriata…fiinca principala mea sursa de informare era internetul (ma uitam la cate un video cu nasteri naturale si ma napadea plansul, eram ingrozita de tot ce urma sa intample).

Data estimata a nasterii era 4 August, dar bebele meu a venit cu o zi mai devreme. 3 August, ora 06:10, ma ridic din pat sa ma duc la toaleta si surpriza: curgea ceva cald, ceva ce nu puteam eu controla (initial am crezut ca nu ma mai pot tine eu pana la WC).

S-a rupt apa, imi trezesc sotul si ii spun tare calma: „Tati s-a rupt apa, hai trezirea ca trebuie sa mergem la spital, ca vine leutul.” In tot timpul sarcini am citit si m-am documentat de tot ce tine o nastere, iar peste tot scria ca lichidul amniotic trebuie sa fie incolor, bun, dar al meu nu era asa…

Am facut un dus si am sunat doctora, ii spun ca s-a rupt apa, ca nu am contractii, dar nu am zis nimic de culoarea ce o avea „apa”. Si imi spune ca ne vedem la spital, ok. Sun la salvare, ii spun doamnei cu care vorbeam ca am 39 de saptamani si 6 zile si ca nu am contractii. Dupa 46 de minute a ajuns ambulanta. Ii arat tipei de pe salvare ce curge din mine si imi spune sa stau linistita, ca ala e dopul gelatinos si ca mai am mult pana nasc. Buunn…

Intr-un final ajung la spital, mi se face foaia de internare si ma pun pe un pat sa astept medicul de garda sa ma consulte. Vine doctora, ma palpeaza pe burtica, ma intreaba daca am contractii sau daca am avut in orele astea ( am ajuns la spital dupa 2 ore jumate), ii spun ca nu, ok mergem sa facem un eco sa vedem bebele cum e.

Acolo ma intind pe pat, face eco, bebele e bine, ascult inimioara si imi spune ca mai am pana nasc, ca nimic nu arata ca voi naste azi. Deja imi facem planuri…ca ma duc acasa si ma intorc cand intru in travaliu. Ma ridic de pe pat…si atunci imi vede doctora rochita patata. Ma intreaba daca am tampon pus ca vrea sa vada, ii arat si o aud cum spune: „Aoleu avem piure de mazare”! Eee din clipa aia pentru mine totul a fost o cursa contracronometru…

A chemat o asistenta, m-au pus pe un scaun cu rotile, am urcat la etaj, m-au bagat intr-o sala de nasteri si a inceput show-ul… Doctori, moase, asistente…toti pe langa mine…unu ma controla…una imi punea aparatul de monotorizare…alta imi recolta secretie…etc.

Asistenta doctorului anestezist imi cerea sa semnez ca sunt de acord cu rahianestezia, o alta asistenta imi zicea sa semnez ca sunt de acord cu cezariana, iar eu eram in ceata. Ce rahianestezie…ce cezariana…eu am venit sa nasc natural…Eu toata sarcina m-am pregatit pentru nastere naturala, nu de cezariana.

In timpul asta a ajuns si doctora mea, care mi-a explicat situatia: „Diana trebuie sa facem cezariana. S-a varsat meconiul in lichidul amniotic, iar tu nu esti nici macar in travaliu, mai ai cel putin 17-18 ore pana incep contractile iar pentru bebe nu e bine deloc sa mai stea atatea ore acolo.”

Am semnat hartiile si am asteptat sa intru in sala de operatie. Eram speriata pana la Dumnezeu, dar singurul meu gand a fost sa imi pastrez cumpatul…sa nu fac tensiune, ca sa nu ma adoarma de tot sa-mi pot vedea bebelusul imediat dupa ce-l scoate.

In timpul asta a venit si doctorul anestezist, domnul doctor Mircea Clonda, mi-a explicat tot ce tine de rahianestezie si ca totul o sa fie bine. Am ajuns pe masa de operatie, mi s-a facut anestezia in coloana (am simtit cand am fost data cu betatida, dar in rest nimic), doamnele asistente m-au intins pe pat, si am asteptat linistita sa vina bebelusul meu.

La ora 10:26 a venit pe lume cea mai mare comora a mea, un baietel de 3060 grame si 49 cm…Cand i-am auzit glasul, eram topita pe masa aia. Iar momentul acela cand l-au adus si l-am vazut, a fost cea mai minunata clipa din viata mea!

A urmat o zi si o noapte la terapie intensiva si dupa in salon. Atunci cand m-am ridicat din pat prima oara dupa operatie, am simtit ca-mi pica tot din mine, eram sustinuta de doua asistente care imi repetau insistent sa nu ma uit in jos, cu greu am reusit sa ma pun in scaun.

M-au mutat in salon iar acolo de frica durerii nu mai m-am pus in pat, ca atunci cand ma ridicam inebuneam de durere. A venit doctora, mi-a schimbat bandajul, mi-au scos sonda. Si dupa, asteptam ora sa ma duc la pui.

Am facut ture pe holuri, am coborat si urcat 2 etaje de cateva ori, doar pentru a ma reface mai repede. Iar Sambata la ora 15 am plecat acasa cu cel mai minunat omulet din viata mea.

Ii multumesc doctoritei Cristiana Boitan pentru rabdarea ce a avut-o cu mine timp de 9 luni (am fost o pacienta stresanta si panicoasa) si pentru profesionalismul de care a dat dovada, ii multumesc doctorului Clonda si intregii echipe din Spitalul Elias pentru promtitudine si rabdarea ce o au cu pacientii.

Nu a asteptat nimeni plicuri…si-au facut meseria intr-un mod profesionist, iar ei, echipa aia pe mana careia am fost, m-au facut sa-mi schimb parerea in bine de sistemul medical romanesc!

(Didi, Bucuresti)

Vrei sa fii notificat(a) cand se publica urmatoarea poveste de nastere similara? Aboneaza-te aici.

Data publicarii: Duminică 17 Septembrie, 2017

Categorie: Nașterea prin Cezariană

Etichete: Bucuresti | Dr. Cristiana Boitan | Dr. Mircea Clonda | Spitalul Elias

Articole Similare